Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Sanatate Luni 13 Aprilie 2026 - 14587
40 de ani de la infiintarea Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita.(20 de poze)

Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita a sarbatorit, 40 de ani de la infiintare. Festivitatile au debutat cu o slujba de pomenire, tinuta in capela spitalului, dupa care a fost dezvelita placheta din holul spitalului pe care sta scris "In cinstea celor pe care ii leaga visurile si lupta, in care au stat si stau alaturi pe viata... pentru viata! 1973-2013". La eveniment au fost prezenti si presedintele Consiliului Judetean, Radu Moldovan, si ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pana.


Sarbatorim 40 de ani de la construirea spitalului.

Dr. Mircea Gelu Buta, manager Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita: Suntem aici sa sarbatorim 40 de ani de la construirea spitalului, de fapt 40 de ani de cand s-a infiintat judetul. Acum 40 de ani cand au fost facute fabrici a fost nevoie si de sanatate si atunci s-a reorganizat sistemul sanitar. Astazi e un moment de sarbatoare. Vrem ca sa marcam acest eveniment si de dimineata am facut o slujba in memoria medicilor, asistentelor, personalului administrativ, care de-a lungul timpului au servit oamenii aflati in suferinta.


Ma declar multumit de ceea ce se intampla in Spitalul Judetean.

Radu Moldovan, presedinte CJ: Sunt onorat si bucuros sa fiu cu un astfel de prilej in spital, pentru ca spitalul este un loc la care nu trage foarte multa lume si se ajunge de musai. Eu am mai spus-o de mai multe ori, eu fac parte din categoria cetatenilor care se declara multumiti de ceea ce se intampla in Spitalul Judetean. Suntem constienti cu totii ca avem parte de un sistem subfinantat, cu multe neajunsuri si cel putin din punct de vedere administrativ, la nivelul pe care noi ni-l permitem ca judet, ca buget al Consiliului Judetean, am facut eforturi necesare ca impreuna cu managementul spitalului sa putem asigura conditii de lucru as spune eu bune. In momentul de fata, din punct de vedere administrativ, conditiile de munca sunt bune. Inca, si pe buna dreptate, o buna parte a populatiei reclama lipsa unor medici, unor specializari si va trebui ca in urmatoarea perioada sa-i facem pe cetateni sa inteleaga ca in Bistrita-Nasaud avem un spital de urgenta si nu o clinica de specialitate, pentru ca foarte multa lume nu intelege acest lucru. Nivelele care ne depasesc se transfera la clinicile universitare de specialitate. Mi-as dori sa avem un spital dotat si din punct de vedere al resurselor umane. Nu ne putem permite in momentul de fata asa ceva. Lucrurile s-au imbunatatit permanent in Spitalul de Urgenta.


Ma mandresc cu acest spital.

Adriana Doina Pana, ministru delegat pentru Dialog Social: Sunt convinsa ca la urmatoarea aniversare, si nu dupa 40 de ani, ci dupa cinci ani de zile, vom fi cu totii impresionati in momentul in care vom vedea sectiile care vor fi finalizate, dotarile care vor fi. Eu, realmente, ma mandresc cu acest spital, ma mandresc cu specialistii de aici si sincer, depun toate eforturile sa aiba sprijinul financiar necesar sa poata sa faca ce si-au propus.

Pe langa lucrarile la blocul operator si la maternitate, managerul Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita, dr. Mircea Gelu Buta a mai anuntat faptul ca doi profesori universitari si-au manifestat dorinta sa vina sa-si desfasoare activitatea la Bistrita.

Consiliul Judetean a pregatit si un concert de muzica clasica pentru a marca cei 40 de ani de existenta a Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita. Acesta va avea loc maine, de la ora 18.00 la Sinagoga. Concertul va fi sustinut de Orchestra de tineret Claudiopolis din Cluj-Napoca.

Carmen Bulz.
.
Foto - Marius Chiuzan.

 

1 comentariu483 vizualizări15 noiembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0