
Ori de cate ori ma intorc la Parva, ma rascolesc amintirile anilor petrecuti aici ca dascal si imi staruie-n minte chipul unor copii care si-au conturat destinul prin propriile lor eforturi. Despre unul dintre fostii mei elevi din aceasta localitate, Ioan Scurtu, mi-am amintit in momentul cand primarul din Parva, Ioan Strugari m-a invitat sa urc pe Dealul Vinului, un loc mirific, situat la 1000 de metri altitudine, de unde se poate admira panorama acestui colt de rai creat de Dumnezeu pe pamant. Il stiam ca-n palma, inca de pe vremea cand, impreuna cu alti colegi "colindam’’ pe la casele celor aflati aici sa aducem copiii la scoala. Era un drum lung si prapastios, care ii punea in dificultate chiar si pe adulti, cand coborau in centrul satului. Sania trasa de cai era singurul mijloc de transport folosit de gospodari, atat iarna cat si vara. Acum se poate urca cu masina pana sus pe platoul unde candva se afla scoala primara.
Nu-mi venea sa cred ce frumusete mi se derula in fata ochilor, chiar daca serpentinele si uneori urcusul abrupt mi-au creat multe emotii. E drum asfaltat de vreo trei ani si ceva, chiar de Ioan Scurtu, unul dintre fiii satului, astazi patronul firmei SC DIMEX 2000 COMPANY SRL. "N-am crezut ca voi putea realiza acest proiect, din cauza terenului greu accesibil, dar printr-un efort deosebit si cu sprijinul specialistilor din companie, am croit o cale noua pentru consatenii mei, ca sa ajunga mai usor acolo unde cerul este mai aproape de sufletul lor’’, spune el intr-un interviu realizat de presa locala.
Cuvinte de lauda ii sunt adresate la inaugurarea acestui tronson si de catre Presedintele Consiliului judetean Bistrita-Nasaud, domnul Emil Radu Moldovan, care spunea printre altele : " Este cel mai spectaculos drum comunal din Bistrita -Nasaud. Cred ca dupa Transfagarasan si Transalpina, Parva va deveni o alta atractie turistica. Cele 30 de familii care stau dincolo de deal isi vad un vis implinit. Nu stiu daca au avut curajul sa viseze vreodata la o asemenea investitie’’. Firma lui Ioan Scurtu a asfaltat si drumul de pe Valea Paltinului, Bradatel, Valea Vinului, Poderei, precum si alte strazi comunale, care insumeaza zeci de kilometri. Tot sub tutela acestei companii se afla in plina desfasurare proiectul construirii a 6 poduri peste raul Rebra. Toate le-a facut si le face pentru ca radacinile sale sunt adanc infipte in geografia acestei localitati, dar si pentru orgoliul sau de parvean. Atat primarul cat si liderul judetean s-au aratat multumiti de calitatea lucrarilor, precizand ca DIMEX COMPANY poate concura cu orice firma de traditie in constructia de infrastructura rutiera. Pe agenda lucrarilor sale sunt insirate zeci de localitati care se bucura de binefacerile acestui simbol al civilizatiei.
Este admirabil drumul care duce la statiunea Colibita, dar si cel de la Stramba, care leaga Valea Bargaelor cu Ilva Mica, o adevarata bijuterie rutiera prin arhitectura si frumusete peisagistica. Imaginea companiei lui Ioan Scurtu nu se rezuma numai la ceea ce a facut pe plan judetean, ci s-a extins in toata tara. Datorita prestigiului si a experientei acumulate de-a lungul anilor a castigat licitatiile pentru modernizarea unor sosele din judetul Mures, Salaj, Suceava, Maramures, Brasov, Caras-Severin si altele, lucrari care au fost executate ori sunt in curs de executie. A avut solicitari de a merge in asociere pentru constructia unor autostrazi in cateva tari din Africa. A ramas insa acasa pentru a construi cat mai mult in Romania.
Dar cine este Ioan Scurtu, considerat "cel mai mare asfaltator din judet " sau unul dintre cei "grei intre grei" din lumea constructorilor ? S-a nascut in comuna Parva, unde si-a petrecut copilaria, dar s-a stabilit la Rebra, unde isi are familia. Mai intai a practicat meseria de strungar la IFET si dupa 1990 a pornit o afacere de familie cu reparatii de utilaje de exploatare forestiera, lucrand in paralel si in domeniul constructiilor. La inceput a executat lucrari mai usoare, precum acoperisuri de cladiri, modernizari de scoli, etc. Odata cu trecerea timpului, au crescut si copiii lui, trei baieti si o fata care erau studenti la diferite facultati si ii astepta sa primeasca sprijinul lor, pentru a-si dezvota afacerea. Cel mai mare dintre baieti, Nutu, inca de pe vremea cind era student la Facultatea de Constructii ii sugereaza ideea de a iesi din afacerea cu lemnul si sa intre in cea a constructiilor de drumuri, ceea ce s-a si intamplat in anul 2000, cand s-a cumparat o statie de betoane si apoi una pentru asfalt. Daniel, al doilea baiat devine inginer de drumuri, Macedon este si el inginer si se ocupa de proiectare si productie, iar Neluta ocupa functia de contabila. Fiecare isi are sectorul lui de activitate si pentru responsabilitatea si competenta de care dau dovada, parintii lor sunt foarte mandri.
Astazi, DIMEX 2000 COMPANY se afla in topul celor mai bune firme din acest domeniu, cu peste 220 de salariati, intre care foarte multi tineri. Pentru rezultatele sale remarcabile si calitatea lucrarilor executate, in decembrie 2019, Ioan Scurtu a primit Titlul de Cetatean de Onoare al orasului Bistrita, titlu care ii va da un si mai mare impuls in activitatea sa. Cu acest prilej, imi exprim si eu bucuria pentru succesele fostului meu discipol, urandu-i sanatate si multe drumuri asfaltate in viitor.
Mircea Darosi
![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 2009 vizualizări | 20 ianuarie 2020 |