Solicitam demiterea lui Adrian Cioroianu din functia de director al Bibliotecii Nationale a Romaniei. Catre: Ministerul Culturii, In atentia: Ministrei Culturii, Raluca Turcan. Organizatiile semnatare solicita Ministerului Culturii demiterea de urgenta a lui Adrian Cioroianu din functia de director interimar al Bibliotecii Nationale a Romaniei.
Prin gestul sau recent, de a dezvalui public detalii cu privire la documentele studiate in cadrul bibliotecii de catre jurnalista Emilia Sercan, Adrian Cioroianu a incalcat regulamentele pe care este mandatat sa le aplice. Directorul interimar al Bibliotecii Nationale a incalcat a incalcat legislatia privind protectia datelor personale, conform specificatiilor din politica privind protectia datelor cu caracter personal, si codul de conduita etica al institutiei pe care o conduce si i-a amenintat, in conversatii publice, pe toti cei care ar putea sesiza probleme de interes public legate de activitatea acestei institutii, fie ei avertizori de integritate, utilizatori ai serviciilor bibliotecii sau orice alte persoane. "O face, o primeste" reprezinta o atitudine interlopa, incompatibila cu functia pe care o detine Adrian Cioroianu. In plus, divulgarea informatiilor care nu sunt destinate publicitatii, de catre cel care le cunoaste datorita atributiilor de serviciu, daca prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, este si o infractiune penala.
Libertatea de exprimare reprezinta nu doar dreptul de a exprima idei, indiferent de natura lor, ci si posibilitatea de a accesa informatii de interes public, fara ingradiri. Directorul interimar al Bibliotecii Nationale lezeaza prin demersurile sale publice acest drept. Cititorii trebuie sa fie siguri ca ceea ce solicita Bibliotecii ramane confidential si nu va fi folosit impotriva lor.
Mai grav, in cazul Emiliei Sercan, afirmatiile publice ale lui Adrian Cioroianu vin sa impiedice sau sa duca in derizoriu un demers jurnalistic legitim. Documentele consultate, sub confidentialitate, de un jurnalist fac parte dintre sursele jurnalistice. Iar protectia surselor jurnalistice este parte a dreptului fundamental la libertatea de exprimare si a dreptului la libertatea presei, asa cum sunt consfintite prin Constitutia Romaniei, prin legislatia interna sau prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Incalcarea confidentialitatii surselor jurnalistice de catre un reprezentant al unei institutii publice reprezinta un derapaj grav, care trebuie sanctionat pe masura.
Ministerul ar fi trebuit sa organizeze un concurs de proiecte de management pentru ocuparea functiei de director, dar interimatul lui Adrian Cioroianu in fruntea Bibliotecii Nationale are deja 30 de luni fara concurs. Daca in cazul functionarilor publici, interimatul este de maximum sase luni calendaristice, nu e cazul ca Ministerul Culturii sa aiba printre valorile sale perpetuarea interimatului la BNaR ca traditie nationala, ci profesionalizarea si responsabilizarea managementului.
Pentru toate motivele expuse mai sus consideram ca Adrian Cioroianu nu se mai califica pentru functia de director al Bibliotecii Nationale. Solicitam Ministerului Culturii sa organizeze de urgenta un concurs pentru ocuparea acestei functii si sa incheie cultura interimatului in aceasta functie publica.
Active Watch
Centrul pentru Jurnalism Independent - CJI
Asociatia pentru Tehnologie si Internet - ApTI
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publica.
| 0 comentarii | 6412 vizualizări | 02 martie 2024 |









