Luni, 20 iulie 2026, in timp ce il omagiam pe Adrian Paunescu, prieten al nasaudenilor, am primit vestea care a indoliat comunitatea noastra: profesorul si scriitorul Romulus Berceni a plecat la cele vesnice.

S-a stins asemenea unei flacari care, cum inspirat spunea Visarion Roman, si-a daruit lumina pentru a-i calauzi pe ceilalti. A fost un dascal de vocatie, un partas la modernizarea scolii nasaudene, un membru activ al Ligii Scriitorilor Romani - Filiala Nasaud, o voce calma, calda si blanda, un adevarat balsam al omeniei. Legat cu toata fiinta sa de Nasaud, a purtat mereu in suflet respectul pentru strabuni, dragostea pentru parinti si pretuirea pentru dascali. Prin cartile sale, prin cuvantul rostit cu intelepciune si prin discreta sa noblete, si-a asezat pentru totdeauna numele in patrimoniul spiritual al acestui tinut si in inimile celor care l-au cunoscut.

Scriitorul nasaudean Romulus Berceni s-a asezat, alaturi de strabuni, acolo unde ii regasim pe cei care au slujit cu demnitate si credinta neamul si cultura. Parca rasuna acum, cu o emotionanta potrivire, versurile lui Nichita Stanescu din poezia Noi: "Noi suntem in picioare, sub noi strabunii sunt."

Originar din comuna Chiochis, dascalul nasaudean nu a trait pentru gloria personala, ci pentru biruinta spiritului si pentru binele comunitatii. A fost un model de daruire, iar dupa incheierea carierei didactice nu s-a retras din viata cetatii, ci si-a continuat misiunea prin scris. Prin creatiile sale literare a ramas solidar cu traditiile, cu istoria si cu valorile acestui tinut, marturisindu-si, prin fiecare pagina, credinta in oameni si in dainuirea lor. Cu greu pot fi gasite cuvinte care sa cuprinda intreaga masura a preocuparilor si infaptuirilor sale.

Romulus Berceni a intruchipat omul care, desi nu a avut nevoie de avere sau de stralucire exterioara, a castigat totul prin daruire, prin cuvant si prin respectul pe care l-a inspirat celor din jur. A fost omul care nu spunea tot ceea ce gandea, dar gandea cu responsabilitate fiecare cuvant rostit. Avea o adevarata veneratie pentru puterea cuvintelor, convins ca ele pot innobila sufletul si pot da sens chiar si durerii. Credea, asemenea marilor oameni de spirit, ca atunci cand toate lucrurile sunt privite cu demnitate, chiar si tristetea poate deveni o forma de lumina.

Purta cu mandrie nobletea originii sale, aceea de fiu al Taranului din Chiochis, simtindu-se legat printr-un fir nevazut de strabuni si de pamantul care i-a dat radacinile. Pentru el, a-ti cinsti inaintasii insemna sa ramai demn, statornic si fidel valorilor mostenite, cu fruntea sus si sufletul impacat in fata vesniciei.

Merita cinstea cuvenita in istoria Ligii Scriitorilor Romani, asemenea unei solii care si-a implinit cu demnitate menirea. Prin tot ceea ce a daruit scolii, culturii si oamenilor, se asaza alaturi de acele spirite alese pentru care moartea este doar trecerea spre nemurire.

A fost un OM bun, asemenea pomului roditor care, la vremea implinirii, isi daruieste roadele fara sa ceara nimic in schimb. A tinut aprinsa flacara a trei repere esentiale: Scoala, Cartea si Mediul Inconjurator, pe care le-a slujit cu credinta si responsabilitate. A ramas fidel crezului pedagogului Dumitru Salade: "De la natura astept, de la oameni pretind, iar mie imi impun."

Adio, drag coleg de breasla si de condei!

Rasplata ta va ramane in inimile colegilor din Liga Scriitorilor Romani -Filiala Nasaud si ale generatiilor de elevi din Chiochis, Rebrisoara si Nasaud, pe care i-ai format si carora le-ai revigorat constiinta prin lectia de cultura, daruire si omenie.

Ioan Mititean

Presedintele Ligii Scriitorilor Romani - Filiala Nasaud