
Incepand cu luna decembrie, compania aeriana Hisky isi extinde oferta de rute operate de pe aeroportul din Cluj Napoca cu o noua destinatie internationala. Israel, Tel Aviv este cea de-a treia ruta introdusa de HiSky cu plecare de pe aeroportul Avram Iancu, dupa capitala Irlandei, Dublin, si Bucuresti. Cursa inaugurala va avea loc Joi, 8 decembrie, cu plecare din Cluj-Napoca catre principalul aeroport international din Israel, Ben Gurion.
Orarul companiei prevede doua curse saptamanal catre aceasta destinatie, in fiecare zi de joi si duminica, cu plecare din Cluj-Napoca si retur: Cluj Napoca (CLJ) 07:00 - 10:00 Tel Aviv (TLV), Tel Aviv (TLV) 11:00 - 14:00 Cluj Napoca (CLJ). Pretul unei calatorii Cluj-Napoca - Tel Aviv, cu toate taxele incluse, porneste de la 59 euro.
Hub-ul de la Cluj Napoca este prima baza operationala deschisa de compania HiSky in Romania, in primavara anului 2021, atat pentru curse regulate, cat si pentru un numar important de destinatii operate in regim charter, in parteneriat cu cei mai importanti touroperatori din tara.
"Cluj-Napoca este nu doar primul nostru hub din Romania dar si una dintre cele mai importante centre regionale pe care le avem in vedere in strategia de dezvoltare a companiei. Un pas important a fost deschiderea rutei directe Cluj-Napoca - Bucuresti, care permite pasagerilor din regiune conexiunea cu destinatiile operate de noi din capitala, iar in sezonul de iarna, asa cum am anuntat, extindem reteaua de rute internationale operate direct de pe aeroportul Avram Iancu. Tel Aviv a devenit una dintre destinatiile noastre consacrate, pe care le operam deja din Chisinau si Bucuresti si suntem convinsi ca va reprezenta una din optiunile preferate de calatorie si pentru pasagerii regiunea Nord-Vest.", Mares Caravan, Director Comercial HiSky Europe.
HiSky opereaza din Romania zboruri internationale directe cu plecare de pe aeroporturile din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Baia Mare catre Tel Aviv, Bruxelles, Paris si Dublin. Din Republica Moldova, pasagerii pot calatori cu HiSky catre cinci destinatii externe, Milano, Paris, Dublin, Frankfurt si Tel Aviv.
Compania are in operare o flota de cinci aeronave, cu o varsta medie de 7 ani, din familia Airbus A320. Din primavara anului viitor, alte doua aeronave Airbus A321 LR noi vor intra in flota HiSky. Datorita performantei pe distante lungi a acestui tip de aeronava, pasagerii din Romania vor putea calatori fara escala in destinatii indepartate atat in regim charter, dar si pe rutele regulate pe care compania aeriana urmeaza a le adauga in portofoliu.
De la inceputul anului 2021, HiSky a operat peste 5200 de zboruri interne si internationale si a transportat peste 550 mii de pasageri, dintre care mai mult de doua treimi cu plecare din Romania.
![]() | ![]() |
0 comentarii | 2198 vizualizări | 31 octombrie 2022 |