RetuRO anunta operatorii economici cu privire termenul limita de indeplinire a obligatiei legale de inregistrare: 28 februarie 2023. RetuRO Sistem Garantie-Returnare S.A., administratorul Sistemului de Garantie-Returnare (SGR), anunta operatorii economici care produc sau comercializeaza produse din categoriile apa imbuteliata, bauturi racoritoare, bere, cidru, vin, bauturi spirtoase, in ambalaje primare nereutilizabile din plastic, sticla sau aluminiu, cu dimensiuni intre 0,1 litri si 3 litri, ca mai au la dispozitie doua saptamani ca sa-si indeplineasca obligatia legala de inregistrare in baza de date a Sistemului de Garantie-Returnare (SGR), pana pe data de 28 februarie 2023.
Inregistrarea se face online pe site-ul www.returosgr.ro al administratorului SGR si este o obligatie legala, conform Hotararii de Guvern nr. 1074/2021. Neindeplinirea obligatiei legale de inregistrare in baza de date a SGR pana la termenul stabilit prin legislatie se sanctioneaza cu amenzi de pana la 40.000 de lei sau suspendarea temporara a activitatii, pana la inregistrarea acestora.
Companiile vizate sa se inregistreze sunt, fara exceptii, producatorii si importatorii de bauturi dar si companiile care comercializeaza bauturi catre consumatorii finali, inclusiv magazinele online, operatorii care vand prin intermediul automatelor, industria HoReCa dar si cei care comercializeaza aceste produse ca si gama complementara (ex. librarii, magazine de electrocasnice si electronice etc).
Este considerat producator sau importator in scopul SGR orice persoana juridica care produce sau importa sau achizitioneaza intracomunitar produse SGR si le introduce pe piata din Romania.
Este important de subliniat faptul ca distribuitorii care achizitioneaza produse ambalate in ambalaje SGR de la producatori cu sediul in Romania nu trebuie sa se inregistreze in platforma SGR, aceasta obligatie revenind operatorului economic ce pune pe piata romaneasca acel produs. In schimb, daca operatorii economici achizitioneaza produse ambalate in ambalaje SGR de la producatori din alte tari, acestia au obligatia legala sa se inregistreze in SGR.
Pentru inregistrare, producatorii si importatorii pot accesa link-ul: https://portal.returosgr.ro si pot consulta ghidul de inregistrare disponibil la adresa: www.returosgr.ro/info-producatori.
Este considerat comerciant in scopul SGR orice persoana juridica ce desfasoara activitati de comercializare a produselor in ambalaje SGR catre consumatorii finali, inclusiv activitati din industria hoteliera, a serviciilor alimentare, unitati care organizeaza evenimente, pregatesc si servesc alimente si bauturi.
Comerciantii se pot inregistra accesand link-ul: https://portal.returosgr.ro. Ghidul de inregistrare poate fi consultat la adresa www.returosgr.ro/info-comercianti.
Procedura de inregistrare este una simpla:
- Se va crea un cont de utilizator, introducand datele de identificare ale companiei si datele de contact ale persoanei desemnate in relatia cu administratorul SGR.
- Pentru a se putea finaliza procedura de inregistrare, dupa activarea contului, persoana desemnata in relatia cu administratorul SGR va completa toate informatiile solicitate, in conformitate cu prevederile legale.
- Dupa introducerea acestor date, se va genera Formularul Standard de Inregistrare in SGR - completat automat cu datele deja introduse. Formularul trebuie semnat de catre reprezentantul legal, folosind o semnatura electronica simpla sau calificata, tot prin intermediul portalului RetuRO.
Ulterior inregistrarii, se va trece la urmatoarea etapa, semnarea contractului cu administratorul SGR, RetuRO Sistem Garantie Returnare S.A.
RetuRO Sistem Garantie Returnare S.A. ofera pe toata perioada inscrierii asistenta prin call center, la numarul de telefon: 021 207 00 09. Accesul la un operator este disponibil de luni pana vineri intre orele 09:00 - 18:00, cu exceptia sarbatorilor legale.
Toate aspectele cu privire la operationalizarea si implementarea sistemului vor fi stabilite ulterior procedurii de inregistrare si se vor comunica catre producatori, importatori si comercianti.
Comerciantii de bauturi in ambalaje primare nereutilizabile trebuie sa organizeze puncte de returnare a ambalajelor si sa returneze garantia catre consumatori, dupa data la care sistemul va incepe sa functioneze.
Exista diferite moduri in care comerciantii isi pot indeplini obligativitatea legala de organizare a punctelor de returnare, in functie de volumul de ambalaje ce va fi returnat. Acestia pot opta, in cadrul structurilor de vanzare pe care le opereaza, pentru preluarea manuala sau preluarea cu ajutorul RVM-urilor (sisteme automate de preluare).
Comerciantii care au o suprafata a structurii de vanzare mai mica de 200 mp, in afara de modalitatea organizarii propriului punct de returnare, au posibilitatea sa opteze pentru indeplinirea obligatiei legale de organizare a punctelor de returnare prin asociere cu alti comercianti care au structuri de vanzare cu o suprafata mai mica de 200 mp, sau prin acord de parteneriat cu unitatile administrativ-teritoriale sau asociatiile de dezvoltare intercomunitara.
Conform Hotararii de Guvern 1074/2021, in cadrul punctelor de returnare comerciantii trebuie sa accepte toate ambalajele SGR returnate de consumatorii sau utilizatorii finali, indiferent de locul din care a fost achizitionat produsul ambalat si fara a conditiona acceptarea ambalajului SGR de prezentarea bonului fiscal.
Pentru acoperirea costurilor de gestionare a ambalajelor in punctele de returnare, va exista un tarif de gestionare care se va achita operatorilor punctelor de returnare pentru ambalajele preluate, de catre administratorul SGR, si care va fi stabilit de RetuRO SGR in conformitate cu prevederile unei metodologii ce va fi emise de catre Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.
Inregistrarea este o etapa preliminara intrarii in functiune a Sistemului de Garantie-Returnare la nivel national, la data de 30 noiembrie anul acesta.
Incepand cu aceasta data, consumatorii vor putea sa returneze in magazine ambalajele de unica folosinta din plastic, sticla sau metal pentru bauturi. SGR reprezinta un sistem in care romanii vor plati o garantie de 0,50 RON atunci cand vor cumpara o bautura imbuteliata (apa, bauturi racoritoare, bere, cidru, vin, bauturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplica pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse intre 0,1 l si 3 l inclusiv. Dupa golirea ambalajului, consumatorul va trebui sa il aduca intr-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianti. In schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi inapoi, pe loc, valoarea garantiei platite initial, fara a fi conditionat de prezentarea bonului fiscal.
Sistemul Garantie-Returnare este conceput pentru a incuraja returnarea ambalajelor de bauturi de unica folosinta in vederea reciclarii si reprezinta unul dintre cele mai importante proiecte de economie circulara din Romania. Acesta este administrat de compania RetuRO Sistem Garantie Returnare S.A. desemnata in acest sens prin Hotarare de Guvern.
---
RetuRO Sistem Garantie Returnare S.A. ( www.returosgr.ro ) a fost creat de un consortiu de trei actionari privati: Asociatia Berarii Romaniei pentru Mediu, Asociatia Producatorilor de Bauturi Racoritoare pentru Sustenabilitate si Asociatia Retailerilor pentru Mediu si un actionar public, statul roman, prin autoritatea centrala de mediu, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.
RetuRO, administratorul SGR, va asigura transparenta asupra cantitatilor de ambalaje pentru bauturi puse pe piata si returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabila a Romaniei, prin gestionarea responsabila a deseurilor de ambalaje, in vederea atingerii tintelor de reciclare impuse Romaniei de catre Uniunea Europeana.
0 comentarii | 105 vizualizări | 15 februarie 2023 |