Incepe o noua editie a concursului national "Nicio baterie la gunoi!" organizat de Asociatia Volens cu sprijinul Siscobat si deschis tuturor unitatilor de invatamant din tara. Profesorii care isi inscriu echipele pot include participarea drept una dintre activitatile educationale derulate in "Saptamana Verde". Editia 2023 ofera trei premii la sectiunea de creativitate, pentru cele mai inspirate campanii de mobilizare a comunitatii la colectarea selectiva de baterii si acumulatori consumati. Sase alte premii vor fi acordate echipelor care strang cele mai mari cantitati de astfel de deseuri.
47.000 de kilograme de baterii si acumulatori uzati au ajuns la reciclare in ultimii ani in cadrul programului Patrula de Reciclare. Mii de familii au inceput sa se debaraseze corect de acest tip de deseuri, adica sa le depuna la puncte speciale de colectare in loc sa le arunce la pubela.
"Mai presus de cifre, ne mandrim cu exemple extraordinare de creativitate si de mobilizare a comunitatilor din partea profesorilor si elevilor din Patrula de Reciclare. Am descoperit viitori artisti in randul voluntarilor care au creat afise si fluturasi. Am gasit viitori profesori in randul tinerilor care au explicat cu pricepere adultilor de ce trebuie sa colecteze bateriile. Profesorii cu initiativa au facut din scolile lor nu doar un punct de colectare a bateriilor, ci si un punct de referinta - locul unde comunitatea vine pentru informatii si indrumare in ceea ce priveste bunele obiceiuri fata de mediul inconjurator", declara Alexandra Arnautu, directorul de program. "Copiii au descoperit o noua bucurie - aceea de a vedea cum se aduna bateriile si de a sti ca asta se datoreaza actiunilor lor. Este emotionant sa vezi cum zambesc privind locul unde se strang bateriile consumate in scoala - "comoara" la care contribuie cu totii, din grija pentru Planeta."
Concursul poate fi o buna alegere pentru activitatile de educatie climatica planificate in Saptamana Verde. Pentru participarea la competitie este nevoie doar ca profesorii sa fie inscrisi in Patrula de Reciclare - ceea ce pot face, gratuit, pe www.patruladereciclare.ro. Toti profesorii inscrisi vor avea acces la resurse educative si suport pentru desfasurarea activitatilor la clasa si in comunitate.
"Reusita colaborarii din editia trecuta a concursului "Nicio baterie la gunoi!" ne-a confirmat faptul ca am ales sa sustinem un proiect bine conturat, apreciat de profesori si de elevi deopotriva. Este un proiect care contribuie constant la educatia "verde" a comunitatilor. Colectarea bateriilor si a acumulatorilor uzati este un proces dificil. Aceste mici obiecte au cea mai mare sansa sa se rataceasca prin cosurile de gunoi, devenind o sursa de poluare. Copiii, cei mai mari consumatori de baterii, sunt si cei care pot invata sa le recupereze si sa le colecteze corect. Noi le venim in ajutor prin preluarea si reciclarea acestor deseuri. Prin implicarea profesorilor si copiilor, mii de kilograme de baterii consumate ajung sa fie colectate separat pentru a fi reciclate in siguranta in loc sa sfarseasca in gropile de gunoi. Sunt performantele la care am ajuns lucrand impreuna ca o echipa bine rodata pentru a asigura proiectului un impact tangibil in reducerea poluarii", spune Mihaela Serban, administrator Siscobat.
Pentru echipele care vor colecta cele mai mari cantitati de baterii uzate si pentru cele care vor promova cu succes acest obicei in comunitatile lor sunt pregatite premii. Acestea vor consta in materiale sau echipamente pentru dotarea scolii sau pentru uz didactic, la alegerea profesorului coordonator. Regulamentul poate fi descarcat de aici.
Colectarea bateriilor epuizate si a deseurilor electrice este una dintre cele 10 teme abordate in ebook-ul gratuit "Ghidul Bunelor Eco-Maniere"- noul cod de conduita pentru epoca schimbarilor climatice, publicat de Asociatia Volens in cadrul programului Patrula de Reciclare.
Imagini:
Sigla Asociatia Volens
Sigla Patrula de Reciclare
Sigla Siscobat
Fotografii arhiva:
Foto 1 - Gradinita Cataloi, jud. Tulcea
Foto 2 - Gradinita Riki Priki Resita, jud. Caras-Severin
Foto 3 - Afis realizat de Daria Teris - Scoala Gimnaziala "Liviu Rebreanu" Comanesti. jud. Bacau
Contact: Alexandra Arnautu, Vicepresedinte Asociatia Volens
0756 026 919
alexandra.arnautu@asociatiavolens.ro
Web patruladereciclare.ro
Facebook/patruladereciclare
YouTube/user/PatruladeReciclare
Patrula de Reciclare
Website
Office Email
Noutati
Copyright © 2023 Patrula de Reciclare - Asociatia Volens, Toate drepturile rezervate.
Primiti acest mesaj pentru ca sunteti in baza de date a programului Patrula de Reciclare - Asociatia Volens.
Adresa noastra este:
Patrula de Reciclare - Asociatia Volens
Str. Ion Nistor 2
Sector 3
Bucharest 030041
Romania
0 comentarii | 70 vizualizări | 23 februarie 2023 |