Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eco-Mediu Miercuri 26 Martie 2025 - 14587
Zilele Forestierului

Domeniul forestier din Romania, cu cele 6.529.000 ha se prezinta ca unul dintre cele mai diversificate din Europa, avand in vedere proportia speciilor de foioase si rasinoase. Pe langa aspectul economic legat de padurile din Romania, o preocupare importanta se acorda perpetuarii padurii printr-o dezvoltare durabila, cu conditia ca regulile care o guverneaza sa fie respectate.

Asociatia Forestierilor din Romania - ASFOR, reprezentand peste 5000 de agenti aconomici, care fac activitate de exploatare si prelucrare a lemnului, considera ca padurea romaneasca, pe langa o administratie unitara, are nevoie de investitii, atat in infrastructura forestiera, cat si in impaduriri.

Sarbatoarea forestierilor, care are loc la inceputul lunii septembrie si care in acest an se afla la a doua editie, se va desfasura intr-o zona reprezentativa in acest domeniu - Valea Somesului. Pot fi vazute aici preocuparile atat pentru o valorificare mai buna a lemnului prin prelucrari avansate, dar si preocuparea de a se creste in pepiniere administrate privat noi generatii de arbori.

Forestierii romani reprezinta o familie in care si greutatile si aspiratiile fiecaruia se regasesc si la ceilalti. Avem in vedere ca din munca forestierilor sa fie creata plus valoare din ce in ce mai mare si sa respectam padurea, pentru ca aceasta resursa regenerabila nu asigura doar materia prima pentru industria cat si primenirea mediului de care avem atata nevoie.

Asociatia Forestierilor din Romania - ASFOR are placerea de a va invita la evenimentul Zilele Forestierului, ce se va desfasura in zilele de 5 si 6 septembrie in localitatea Lunca Ilvei, judetul Bistrita Nasaud.

Joi, 5 septembrie 2013, are loc Concursul profesional al drujbistilor ce cuprinde probe spectaculoase atat de doborare a arborilor in padure, cat si probe de precizie si indemaare contratimp in poligon.

Vineri, 6 septembrie 2013, va avea loc la ora 10:00 Conferinta de presa evenimentului, iar de la ora 11:00 Sedinta festiva. La cele doua momente vor participa invitati din cadrul Ministerul Apelor, Padurilor si Pisciculturii, Parlamentul Romaniei, ROMSILVA, administratiei locale si agentilor economici.

 

Nicolae TUCUNEL

Presedinte ASFOR.

1 comentariu77 vizualizări04 septembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0