
Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bistrita Nasaud informeaza contribuabilii ca prin, Ordinul comun al Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor si al Ministrului Finantelor nr. 868/1303/2023, sunt reglementate normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta nr. 93/2022, privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule, precum si a modelului si continutului unor formulare.
Contribuabilii indreptatiti la restituirea acestor taxe sunt dupa cum urmeaza:
- Contribuabilii care nu au solicitat pana la data prezentei restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau, dupa caz, a timbrului de mediu pentru autovehicule, mai au aceasta posibilitate, indiferent de momentul la care au facut plata acestora.
- Contribuabilii care au obtinut hotarari judecatoresti definitive si pentru care, pana la data de 29 iunie 2022, (data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 93/2022) nu au fost emise decizii de solutionare a cererii de restituire, pot solicita pe langa restituirea sumelor obtinute prin hotararile judecatoresti definitive cu titlu de taxa auto/timbru de mediu (dupa caz), inclusiv cheltuielile banesti stabilite de instantele de judecata prin aceste hotarari definitive, care sunt in sarcina statului roman, respectiv orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silita a hotararilor.
- Sunt indreptatiti la restituirea taxei achitate de firma de leasing si contribuabilii - proprietari care au achizitionat autovehiculele prin sistemul de leasing financiar, in cazul in care contractul de leasing este finalizat.
Cererile pentru restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sau a timbrului de mediu pentru autovehicule si a dobanzilor aferente, cererile pentru restituirea drepturilor obtinute prin hotarari judecatoresti si a cheltuielilor ocazionate de executarea silita a acestor hotarari, precum si documentele care se anexeaza cererii, se depun de catre contribuabil la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului sau la Administratia Fondului pentru Mediu (dupa caz).
Cererea trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu, contul bancar in care urmeaza sa fie restituita suma cuvenita contribuabilului, precum si elementele referitoare la datele de identificare ale platitorului si datele de identificare ale autovehiculului, respectiv marca, tipul/varianta, numarul de inmatriculare si numarul de identificare, pentru care se solicita restituirea sumelor.
Pentru cazul in care nu s-a efectuat inmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate, in cerere se inscrie numarul de inmatriculare al autovehiculului de la momentul platii taxelor. In cazul in care numarul de inmatriculare sau numarul de identificare este necompletat, fiind necunoscut platitorului de taxa, acesta poate depune cererea fara a-l completa.
Termenul de depunere a cererii de restituire este de 5 ani si a inceput de la data de 29 iunie 2022, data intrarii in vigoare a O.U.G. nr.93/2022 privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule, publicata in Monitorul Oficial nr.646 din 29 iunie 2022.
Termenul de solutionare a cererii este de 45 de zile de la data inregistrarii cererii. Cazurile de prelungire a termenului de solutionare a cererii, sunt reglementate la art. 77 din Legea nr. 207/2015 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedura fiscala, iar cazurile de suspendare a termenului de solutionare sunt reglementate la art. 78 din aceeasi lege.
Baza legala: - Ordonanta de urgenta nr. 93/2022 privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule
- Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.
- Ordinul comun al Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor si al Ministrului Finantelor nr. 868/1303/2023.
.
In atentia distribuitorilor autorizati, unitatilor de service acreditate si utilizatorilor de aparate de marcat electronice fiscale - modificari ale normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.28/1999
Administratia Judeteana a Finantelor Publice Bistrita Nasaud informeaza contribuabilii ca, prin H.G. nr.355/2023 (M.O. nr. 344/ 24.04.2023) s-au modificat si completat Normele metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin H.G. nr. 479/2003.
Actul normativ mentionat mai sus, vizeaza inclusiv reglementarea urmatoarelor aspecte :
- A fost stabilita configuratia, precum si caracteristicile tehnice si functionale ale aparatelor de marcat electronice fiscale integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce functioneaza pe baza de plati cu cardul, precum si de acceptatoare de bancnote sau monede, dupa caz, in vederea testarii si avizarii acestora de catre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica - ICI Bucuresti .
- Sunt clarificate informatiile privind locul de instalare, care se inscriu in antetul bonului fiscal, in cazul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate in activitatile cu caracter ambulant, al celor utilizate de operatorii de transport rutier care efectueaza transport de persoane prin servicii regulate in transportul rutier national, instalate pe mijlocul de transport, precum si in cazul celor care sunt integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, tinand cont de situatiile care pot sa apara in practica.Astfel, in cazul acestor aparate de marcat, se precizeaza faptul ca prin adresa de la locul de instalare a aparatului se intelege adresa sediului social al utilizatorului.
In cazul aparatelor de marcat electronice fiscale care sunt integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, in antet se inscrie si seria de fabricatie a automatului comercial.
- Tehnicianul de service al unitatii de service acreditate, care instaleaza aparatul de marcat electronic fiscal , aplica o eticheta, la loc vizibil, in interiorul automatului comercial, sau in exteriorul acestuia, atunci cand din punct de vedere tehnic nu se poate aplica in interior, din care sa rezulte ca respectivul automat este fiscalizat.
- Au fost modificate dispozitiile care reglementeaza procedura de urmat de catre utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale la incetarea activitatii acestora, precum si in situatia in care aparatul de marcat se transfera de la un punct de lucru la altul.
- Au fost introduse noi dispozitii legale care trebuie respectate atat de catre operatorii economici care au obligatia emiterii de bonuri fiscale , cat si de catre unitatile de service acreditate , respectiv de catre distribuitorii autorizati ai aparatelor de marcat electronice fiscale."
Baza legala:
- O.U.G. nr.28/25.03.1999 ,*** Republicata, privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare;
- H.G. nr.355/20.04.2023 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 479/2003.
Sef administratie,
Dorina Sanda CICIOC
Compartiment Comunicare.
0 comentarii | 2345 vizualizări | 29 mai 2023 |