Inca de mica, era frumoasa, cocheta si atragatoare pentru ca a fost zamislita de oameni frumosi, atat la suflet cat si la minte. Cei care au crescut-o, au fost tot timpul foarte atenti cu modelarea caracterului ei, cu educarea ei in spiritul frumosului si al lucrului bine facut. Nu de putine ori, i-au adus maestrii renumiti care sa-i modeleze trasaturile si sa-i cultive acele valori care sa dainuie peste timp. Au trecut peste ea multe greutati pana sa creasca dar le-a facut fata la toate. Era una din cele sapte printese de pe Pamantul Craiesc.

A fost de multe ori maritata dar niciodata nu a fost umilita si siluita. Chiar daca in "epoca de aur" faraonul i-a pus vesminte cenusii, tot frumoasa era. Si acele vremuri grele au trecut peste ea fara a-i lasa prea multe urme iar eliberarea de sub tiranie a venit. Sau cel putin asa credea ea si nu numai ea.

In anii ce au urmat sinistrei epoci au fost multi petitori dar numai unii au fost alesii cu care si-a unit destinele. Fiecare a incercat sa o faca mai frumoasa si mai cosmopolita, dupa cum s-au priceput. Unii mai atenti cu ea dar fara prea multa gratie, altii mai neglijenti, daruindu-i palarii de azbociment, carton si tabla si alte lucruri ieftine. Gesturi kitschoase dar reparabile in timp. Nici unul dintre acestia insa, nu a venit mai pus pe umilire si pe risipire decat cel care avea sa vina in viata ei in urma cu noua ani, cu mainile in buzunare, fara nici o zestre, doar imbracat in vorbe frumoase dar goale. Ea l-a crezut si l-a acceptat din pacate pentru ea si pentru multi din preajma!

Trezindu-se peste noapte cu cheile vistieriei in mana, in primii patru ani a mintit-o doar, repetandu-i zi de zi ca-i va face cate-n luna si in stele dar n-a facut nimic, dand vina pe altii pentru nereusitele lui. In urmatorii patru insa, imbatat de putere si inecat in propriile lui minciuni, a inceput sa cheltuie cu nesabuinta averea printesei pe lucruri fara noima. Pretindea ca le face pentru ea: sa fie mai frumoasa, sa fie moderna, sa aiba un viitor luminos, sa poata sa iasa in lume. A iesit doar el insa: in Europa, in Asia, in Africa si cine stie pe unde si cu cine o mai fi umblat pe banii ei, iar setea de putere si zelatorii din preajma lui l-au facut sa-si piarda mintile.

I-a facut derdelus sa poata schia, dar pe noroi in loc de zapada. I-a facut pod cu coarne, peste ape, dar la un capat o astepta haul. I-a cumparat veverite sprintene si zburdalnice dar le-a tinut inchise dupa gratii si au murit bietele animalute. I-a facut poteci ca-n basme dar a pus pe ele pietre colturoase ca sa-si rupa picioarele. I-a facut in fiecare an spectacole de doi bani spunandu-i ca face cultura. I-a transformat casa de cultura in palat crezand ca asa o v-a impresiona. Mai nou vrea sa-i faca vara un mare balci care sa tina doua saptamani in loc de trei zile, ca risipa sa fie cat mai mare. Vrea sa-i faca chiar si bai intr-un deal, cu apa tulbure din rau. Si multe, multe alte desertaciuni, ca doar nu platea nimic din jebul lui ci din agoniseala celor multi din care se infrupta si se infrupta fara chibzuinta.

Nu s-a oprit doar la promisiuni desarte si daruri de prost gust. Cel mai grotesc moment insa a fost atunci cand, intr-un exces de furie, i-a pus vesminte mov. A imbracat-o ca pe o curva. A umilit-o. Si-a batut joc de ea in vazul lumii. A dezonorat-o. In mintea lui trebuia sa arate ca si celelalte aratari din fanteziile lui erotice. Atunci s-a vazut clar ca nu a avut si nu avea nici un sentiment de dragoste si de respect pentru ea. Doar orgolii si vanitati. Doar lupta pentru glorie, pentru propria lui marire.

De la umilire insa, pana la schilodire si mutilare cu violenta nu a mai fost decat un pas. Recent, monstrul cu chip de om si-a aratat adevarata fata si intr-o iesire criminala a lovit-o miseleste, pe la spate. Nu cu orice arma ci cu o hardughie colturoasa si taioasa de fier si cioburi de sticla - facuta la comanda lui pe multi bani platiti din averea printesei unor mercenari fara scrupule - pentru ca durerea sa fie cat mare si agonia cat mai lunga.

Bineinteles ca nu putea sa ridice singur arma crimei si sa loveasca. Era din otel si era grea. Asa a vrut-o.  Si atunci, pentru a-si pune planul diabolic in aplicare, a apelat la mai multi complici care l-au consiliat si l-au sustinut in crudul demers. Cincisprezece la numar. Unul si unul. Aceleasi caractere, aceleasi forme fara fond, aceleasi intruchipari care-i cantau ode marelui carmaci si care, fara sa clipeasca, au strigat intr-un glas... da, sa moara!

Sub greutatea loviturii, frumoasa printesa a cazut de pe picioare cu trupul strapuns de fiarele ascutite. Chiar si atunci cand ea se prabusea la pamant sub privirile animalice si ranjetele sfidatoare ale partasilor la crima, monstrul zambea printre dinti si proclama necontenit ca fieratania neagra si rece este de fapt o nestemata, o agrafa scumpa de par care i se va potrivi de minune, ca aceasta o va innobila, ca o va face unica. De fapt, acesta delira ca de multe alte ori.

Tragic si dureros. Suntem martori la agonia unei frumuseti, a unei perle rare. Prognostic rezervat. Sanse putine de supravietuire!

Dar totusi, inca nu este totul pierdut. Mai exista speranta. Se poate sa o readucem la viata. Tine doar de noi cei multi care o iubim si o respectam pentru tot ce a facut pentru noi de-a lungul timpului. De noi cei care vom avea puterea sa alergam repede inspre ea si sa-i dam o mana de ajutor, sa o resuscitam si sa-i tratam cu bunatate ranile ca sa se vindece frumos si fara sechele.

Altfel, ea o sa moara in chinuri groaznice si o sa ramana in mintile si sufletele noastre doar "una dintre cele sapte frumoase printese de pe Pamantul Craiesc". Bistrita!

Ioan Peteleu.