Presa a fost cea mai ascutita arma a partidului. Presa era un mijloc, prin care partidul vorbea in fiecare ceas al zilei cu masele largi si vorbea in limbajul lor. Aceasta era "invatatura" lui Stalin care statea la baza organizarii mass-media in tarile situate dupa "Cortina de fier". Statul comunist roman isi exercita controlul asupra presei in virtutea rolului sau de proprietar si de indrumator ideologic. In consecinta, mass-media nu se putea dezvolta liber. Partidul comunist impunea ca mesajul transmis de mijloacele de comunicare in masa sa fie consonant cu obiectivele sale. Asadar, singura regula care influenta dinamica mass-media era vointa partidului. In nici un caz piata media. 

Dupa model sovietic, regimurile comuniste au utilizat mass-media in trei moduri.

In primul rand, mijloacele de comunicare in masa erau folosite pentru difuzarea instructiunilor date de putere. Tocmai de aceea a rezultat centralizarea sistemului mediatic, pentru ca intreaga presa sa vorbeasca o "limba ideologica" unica.

In al doilea rand, mass-media trebuia sa mobilizeze masele, sa determine cetatenii sa execute ordinele emise de autoritati.

A treia functie a presei in regimurile comuniste, si poate cea mai importanta, era sa indoctrineze masele. Mass-media avea scopul sa construiasca "omul nou" comunist. In anumite etape, presa a contribuit la constructia cultului personalitatii (pentru conducerea colectiva a partidului, in anii de inceput ai comunismului, sau pentru liderii supremi, in anii de varf ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej). Gazetele, radioului si televiziunea participau la celebrarea sefilor printr-o expunere necontenita a "virtutilor" pe care le-ar fi avut^[1].

Artizanii subordonarii mass-media de catre partidul comunist au fost Iosif Chisinevschi (seful Directiei Propaganda si Agitatie a CC al PMR) si, mai ales, Leonte Rautu (adjunctul lui Chisinevschi). Deoarece Iosif Chisinevschi avea alte "sarcini" mai importante pentru sovietizarea Romaniei, responsabilul de facto al presei a fost Leonte Rautu. Acesta i-a convocat la 1 iunie 1948 pe sefii tuturor comitetelor de presa de pe langa Directia de Propaganda si Agitatie si pe secretarii diferitelor organe de presa din Bucuresti. Chisinevschi a fost si el prezent, insa a vorbit doar Rautu.

In opinia lui Leonte Rautu, presa postbelica romaneasca cunoscuse trei perioade. Intre 1945/1946 si 19 noiembrie 1946 (alegerile falsificate), s-a dus "lupta cu influenta reactiunii in presa". Aceasta "lupta" a constat in "cucerirea influentei noastre in presa", deoarece, spunea Rautu, "o mare parte a ziaristilor erau atunci sub influenta reactiunii". Comunistii au "rezolvat" problema prin inscenarea unor "procese antifasciste" celor mai importanti gazetari romani. Pe de alta parte, au fost desfiintate abuziv publicatiile incomode. Incepand din noiembrie 1946, mentiona Rautu la respectiva intrunire, comunistii au operat "starpirea influentei reactiunii in presa", precum si "perfectionarea presei din tara noastra". Acest proces s-a incheiat la finele anului 1947, odata cu inlaturarea monarhiei. Mass-media intra astfel, conform periodizarii lui Leonte Rautu, in a treia faza postbelica, cand avea de indeplinit "sarcini noi dupa perfectionarea presei si curatirea terenului de influentele reactionare". In acest scop, el propunea reorganizarea mass-media^[2].

In cadrul intrunirii din 1 iunie 1948, Rautu a tinut sa le reaminteasca participantilor la discutii ca presa este subordonata Comitetului Centra al PMR, prin intermediul Directiei Propaganda si Agitatie. In acest scop, directia avea urmatoarele sarcini:

- sa introduca in mod nemijlocit linia partidului in intreaga presa;

- sa lupte pentru "cuceririle noi";

- sa intareasca pozitia partidului in presa;

- sa execute o supraveghere din punctul de vedere al partidului asupra tuturor problemelor din tara.

Pentru o "diviziune a muncii" eficienta, Leonte Rautu a creat Comitetul de Presa din cadrul Directiei Propaganda si Agitatie. Acest Comitet de Presa avea trei compartimente: Comisia presei din Capitala, Comisia Presei din Provincie si Comisia publicatiilor periodice^[3]. Coordona activitatea a 14 cotidiene din Capitala, 19 publicatii periodice si 56 de ziare din provincie. Pe langa publicatiile cotidiene si periodice, Comitetul de Presa avea in subordine agentiile de presa Rador si Agerpres, precum si a societatea unica de difuzare a presei, Slova^[4].

Nucleul mass-media controlat de comunisti trebuia sa fie model pentru reorganizarea intregii prese romanesti. Leonte Rautu a anuntat ca, in scurt timp, partidul pregatea suprimarea ziarelor care au mai ramas sub influenta "reactiunii". Pe langa aceste publicatii "burgheze", trebuiau desfiintate gazetele comuniste ce devenisera "inutile" dupa proclamarea republicii populare. 

Pentru ca presa sa poata realiza sarcinile trasate de Comitetul Central, trebuia operata o "justa divizare a muncii" intre gazetele de partid si ziarele controlate de comunisti, anunta Leonte Rautu. Primele masuri fusesera deja luate. Dupa disparitia "publicatiilor parazitare", partidul editase gazete de mare tiraj pentru diferite categorii socio-profesionale. A aparut cotidianul Viata sindicala, editat de Confederatia Generala a Muncii. Pentru minoritatea maghiara s-a tiparit la Bucuresti un cotidian central, cu titlul Romániai Magyar Szó precum si revista Utunk. Partidul a publicat un cotidian economic, cu titlul Agerpres (la baza acestuia va sta Agentia Romana de Presa Agerpres). Uniunea Tineretului Muncitoresc si-a editat propriul organ de presa, cu titlul Tanarul muncitor. Pentru sectorul de tineret mai apareau publicatiile: Studentul Roman si Revista elevilor. Tot din initiativa PMR au fost editate periodicele de mare tiraj Contemporanul, Viata romaneasca si Flacara, cu rol de "lupta pe taramul ideologic si cultural". Mesajul partidului trebuia sa ajunga si la femei. Revista Femeia a fost restructurata din punct de vedere tematic, devenind organ al Uniunii Femeilor Democrate din Romania. Pentru femeile din mediul rural a fost editata revista Sateanca. In vederea "intaririi relatiilor cu marea Uniune Sovietica" au aparut Analele Romano-Sovietice. In 1948 a reaparut si revista Lupta de clasa, organ teoretic al PMR^[5].

Leonte Rautu a anuntat ca modelul de viitor al presei romanesti era cotidianul Scanteia, organ al CC al PMR. Ziarul fusese "arma cea mai ascutita" a partidului in anii cuceririi puterii, avand ca sarcina mobilizarea maselor si pe viitor. Gazeta se ghida dupa indemnul lui Lenin conform caruia: "Presa trebuie sa dea educatia maselor in sensul cresterii constiintei sociale". Astfel ca, partidul a desemnat Scanteia sa trezeasca in oameni spiritul colectiv de munca. Rautu amintea recentele campanii din Scanteia pentru mobilizarea tineretului in vederea plecarii voluntare pe santierele nationale. Insa presa trebuia sa aiba si alte preocupari de educare a maselor, respectiv cresterea productiei si a productivitatii. In acest sens, trebuiau inserate in paginile ziarelor de partid "grafice foarte convingatoare". De asemenea, trebuia popularizata experienta "intrecerilor in productie". La fel si in cazul campaniilor din agricultura.

Scanteia, precum si alte publicatii, stateau prost la capitolul criticii in domeniul artei si culturii, atentiona Leonte Rautu. Se facusera unele "progrese", prin atacurile lui Sorin Toma din Scanteia la adresa scriitorilor "burghezi" Tudor Arghezi, Ion Barbu si Nina Cassian. Insa nu era suficient, insista ideologul regimului. In paginile presei scrise se astepta o "cotitura" privind intelegerea de catre cititori a ideologiei comuniste, a motivelor pentru care scriitorii "burghezi" nu mai erau dezirabili^[6].

Presa de provincie avea propriile deficiente, opina Leonte Rautu. Fara sa nominalizeze vreo publicatie, a remarcat slaba pregatire ideologica a gazetarilor din judete. Daca ziarele din Bucuresti aratau muncitorul "clocotind de dorinta de a deveni stahanovist", in provincie se scriau articole care atribuiau inginerilor realizarile. De asemenea, era "slab redata" alianta muncitorilor cu taranimea muncitoare. In general articolele ideologice erau scrise intr-un stil confuz, atentiona Rautu. In opinia lui, presa judeteana de partid scria insuficiente articole despre Uniunea Sovietica. Rubricile de politica externa erau redactate "neglijent", mai spunea acesta. In loc sa fie citata agentia sovietica TASS, se foloseau surse engleze si americane^[7].

Pe viitor, anunta Leonte Rautu, gazetele aveau datoria: "sa reprezinte in toata bogatia lor realizarile noastre"; "sa duca o lupta apriga impotriva ideologiei dusmanoase"; "sa lupte pentru a face pe cititor sa iubeasca pacea"; "sa infatiseze experienta sovietica in constructia aparatului de stat, organizarea vietii economice, viata de partid, viata sindicala, viata obsteasca"^[8].

O alta consfatuire importanta a conducerii Directiei Propaganda si Agitatie cu redactorii-sefi din presa centrala si locala a avut loc la Bucuresti, in perioada 9-11 februarie 1950. Intrunirea a fost convocata ca urmare a unei plenare a Comitetului Central, care a trasat noi sarcini de partid pentru mass-media. Leonte Rautu le-a spus participantilor ca activistii Directiei de Propaganda si Agitatie descoperisera in ultima vreme un numar mare de greseli ideologice si de tipar. Existau trei tipuri de erori. In primul rand "acte de sabotaj vadite", datorate slabirii vigilentei in tipografii. In al doilea rand s-au constatat "abateri de la linia justa politica a partidului", deoarece in unele ziare s-au publicat "articole contrare liniei partidului". A treia categorie de greseli provenea din "lipsa pregatirii" gazetarilor, sau din "neseriozitate".

Leonte Rautu le-a impus gazetarilor sa raspunda personal pentru articolele redactate. Incepand din februarie 1950, nici un material nu mai putea fi predat la tipografie fara semnatura sefului de sectie si a secretarului de redactie. Fiecare articol trebuia sa cumuleze la plecarea din redactie semnatura corectorului, a cenzorului si a redactorului de serviciu care a dat bunul de tipar. La tipografie, articolele erau preluate pe semnatura. Intr-o condica speciala se mentiona numele tipografului care culegea fiecare articol. Primul numar tiparit al ziarului trebuia citit de un "cap limpede", care semna pe ziar "bun de difuzat". Toate aceste materiale trebuiau pastrate timp de trei luni in redactii^[9].

Leonte Rautu sustinea ca va spori "vigilenta" aplicand metodele de control invocate de ideologia marxist-leninista. "Sabotajul" din redactii si tipografii putea fi "vindecat" prin cresterea numarului de "cadre muncitoresti. Insa nu era facil sa angajezi muncitori in domeniul editorial, fie ei redactori permanenti sau corespondenti. Meseria de gazetar necesita abilitati de redactare, dobandite in urma unor studii axate pe cultura generala, cu pe cea tehnica. 

Pe langa sarcinile organizationale, Rautu a facut si cateva recomandari editoriale. Astfel, pe viitor presa trebuia "sa demonstreze necontenit actiunile dusmanului de clasa". O alta sugestie editoriala a lui Rautu viza orientarea gazetelor catre mase, in primul rand. In acest scop, presa trebuia sa utilizeze cuvinte cat mai simple si sa se "debaraseze" de limbajul pompos^[10].

Alexandru Daraban

.