Suntem la sfarsitul campaniei electorale in care s-a facut atat de mult zgomot incat simtim nevoia unei relaxari, a unei taceri, a linistii binefacatoare. S-a disipat in spatiul media energie pentru cine stie cata vreme tinta intregului demers fiind convingerea auditoriului ca pledoaria pentru un candidat sau altul este in masura sa convinga, sa-l motiveze pe cel caruia i se adreseaza sa puna stampila pe candidatul ofertat. Nu ar fi deloc mare lucru de ales, colea, intre doi-trei candidati, dar fiind vorba de paisprezece, lucrurile se complica dintr-un unghi de vedere. Ne gandim mai intai la capacitatea atentiei noastre de a-i urmari pe toti, de a inregistra "pomelnicul" de oferte, sa zicem,  apoi de a le trece prin grila proprie a judecatii: care este mai cinstit in ceea ce spune, ce este adevarat si ce nu este, de unde stiu ca pledoaria este jucata sau doar o improvizatie ieftina cu care sa "abureasca" interlocutorii.

Fiecare candidat spune ceea ce formuleaza atat de convins, incat este sigur, ca vorbele, frazele, gandurile vin din adancul sinceritatii sale, din ceea ce are el mai curat si frumos in suflet. Ori, cetateanul a constatat ca din programul "momeala", din cel rostit in campanie, prea putin a trecut in practica guvernarii. Exista unii care o chiar spun cu jumatate de gura - domle, exista o oferta electorala care se prezinta cetateanului si asa grabit si fara timp sa citeasca "cu de-amanuntul" si un altul- program de guvernare propriu-zisa. Intre cele doua, exista fara indoiala diferente, si nimeni nu va arde de suparare, de vreme ce s-a spus dintru inceput cum stau lucrurile. Cu astfel de acceptari din partea alegatorului, exista o toleranta a bunului plac pe care-l practica alesul si fostul elector nu are decat sa astepte sesiunea urmatoare de alegeri.

Stadiul de acum al maturizarii constiintei politice romanesti da semne ca se discuta la alt nivel decat cel de candva, dominat de entuziasme de clasa si speranta doreste implinirea in practica, dar totusi, pentru folosirea stampilei de vot in cunostinta de cauza este necesara conturarea oricat de aproximativa a votatului ideal, ceea ce este aleatoriu. Un candidat place pentru timbrul vocii si ritmul rostirii, altul pentru inaltimea de actor spadasin, celalalt pentru gestica, altul pentru ce stie si spune chiar daca e mai uratel, si in final, cel hotarat sa-si suflece manecile si sa ia boul de coarne. Cu fragmentele perceptiei, alegatorul poate scoate din caciula candidatul care ar putea fi corespunzator pe anumite coordonate, dar nu pe toate, pentru a fi omul politic intreg pe care l-ar dori incat sa poata exclama "Iata omul!". Mai toti credem ca asa ceva nici n-ar prea exista decat in mintea alegatorului visator.

Pana una-alta, trebuie recunoscut ca alegerea unui candidat, in formula in care alegatorul se implica plenar, este stapanita de noroc, de sansa, de arbitrar. Alegerea, la casatorie, se face din mai putine  posibilitati si nu iese, dar a alege din paisprezece candidati la presedintie este extrem de "jucausa" si daca nu iese cel dorit, nu e niciun motiv de intristare pentru ca sunt atatea variante in joc, plus numarul de alegatori. Si-apoi, in cateva zile ne vom obisnui cu oricare ar fi, mai ales ca nu-l vedem toata ziua. Unii nu se strofoaca prea mult si merg la Cotroceni ca in statiune, la odihna.

De aceea, cu toata tristetea, putem privi alegerile ca pe un joc cu reprize lungi de patru-cinci ani, la care ne intoarcem, aproximativ cu alti oameni, daca vom mai trai.

Victor Stir