Altadata, cand lucrurile erau asezate, granitele tarilor stabile asa cum erau, o parte din concetatenii nostri mai ca se plictisisera de cantecele patriotice; intorceau capul gandind "iar cu de-astea?" Erau o minoritate ce-i drept, dar o astfel de afisare parea glazurata  cu un aer de falsa superioritate fata de multimea care se manifesta normal - adunandu-se si bucurandu-se deja ce se organiza atunci.

Oameni cu "carte" au descoperit prin observatiile dinainte de 1989 ca societatea romaneasca era atomizata, prin interdictia adunarilor, ca oamenii nu comunicau intre ei si fenomenul era etichetat ca un fel de instrainare, termen la moda. Pe de alta parte, noi veniti la bloc erau blamati pentru faptul ca se adunau in fata scarilor si discutau unii cu altii, ca altadata pe laita, in fata caselor, la tara. Daca pe atunci lumea era atomizata, dupa 1990, fenomenul a devenit catastrofal din acest punct de vedere, concetatenii raspandindu-se pe mai toate continentele, iar cei ramasi nemaiavand timp de nimic.

Astazi, este despre Unirea Principatelor Romane - Moldova si Tara Romaneasca - despre 24 ianuarie, zi atat de draga tuturor romanilor care ajungeau sa fie impreuna, nu toti, in granitele vechii Dacii, dupa aproape 2000 de ani. Cum se stie, pe firul istoriei s-au risipit mai multe incercari de recreare a unui stat care sa aminteasca de Dacia.

Ajunge sa-l amintim ce scria Paunescu: "Mihai Viteazu intra-n catedrala/ Si are harta Daciei in maini". Este vorba de Alba-Iulia. Datorita grijii pe care au avut-o imperiile megiese pentru a putea domina formatiile statale mai mici.

In 1859, cand conditiile au fost cat de cat mai ingaduitoare, intelectualii patrioti, bine scoliti in universitati apusene, au avut inteligenta si abilitatea sa ocoleasca impedimentele politicilor imperiale si din doua Principate sa se uneasca intr-un singur stat romanesc.

Prin voia Domnului s-a ajuns in anul 1918 la desavarsirea unirii romanilor in frumosul Regat al Romaniei care dupa doua decenii a fost sfartecat de nefericitii aliati Hitler si Stalin. Adevarat este ca unirea romaneasca s-a pastrat cu mari sacrificii si adversari mai indepartati sau mai apropiati au vizat continuu dezmembrarea Romaniei, numai ca, pana acum ne-a pazit Maicuta Sfanta de astfel de nenorociri, deoarece parte din clasa politica nu se arata intotdeauna prea silitoare la grija de tara.

O privire oricat de grabita convinge ca situatia politica internationala este foarte fluida, ca obiceiurile respectarii tratatelor internationale sunt ca si depasite si vremurile sunt tulburi. Pastrarea tarii asa cum am primit-o de la parintii nostri si cum e necesar sa o transmitem mai departe, trebuie sa aiba ca pilon coeziunea dintre noi si dragostea de tara care nu sunt cuvinte goale. Aceasta insemnand, evident, si in afara granitelor un semnal de iubire si respect pentru Romania, asa cum il transmit atatia conationali care sau stabilit si traiesc in strainatate purtandu-se cum au fost bine educati.

Pentru atmosfera viciata din tara, pentru abuzurile care se intampla nu este de vina Romania, ci oamenii politici care s-au straduit sa ajunga la conducere si dovedesc ca nu sunt vrednici. O tara frumoasa si bogata ca Romania este privita cu ochi lacomi si de mai marii lumii care nu numai ca au ghearele pregatite, dar unele sunt chiar in sufletul tarii.

Romania, ca fiinta, trebuie sa fie in inimile noastre zi de zi, sa o iubim si sa-i multumim Domnului si  Maicutei Sfinte pentru ea.

Romanii care au trait secole sub alte stapaniri simt ce inseamna sa nu ai o tara proprie. Merita sa ne gandim la Romania, noi si fratii de alte etnii, la ce spune David in Psalmul 137: "Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii, daca nu-mi voi aduce aminte de tine, daca nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!". Noi, din Romania, bineinteles!

Sa ne adunam gandurile cele bune si sa spunem toti, cu poetul Vasile Alecsandri: "Hai sa dam mana cu mana/ Cei cu inima romana/ Sa-nvartim hora fratiei/ Pe pamantul Romaniei".

Domnul sa binecuvanteze Romania si poporul binecredincios!

Victor Stir