
La data de 10 septembrie a.c., politistii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publica, ai Sectiei 1 Politie Rurala Bistrita si cei din cadrul Postului de Politie Romuli, impreuna cu specialisti silvici ai ITRSV Cluj, lucratori din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru si jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bistrita-Nasaud, au desfasurat o actiune pe Vaile Salautei si Budacului, pe linia stabilirii provenientei materialului lemnos.
Astfel, au fost aplicate cinci sanctiuni contraventionale, in valoare de 7.180 de lei, iar 27,59 mc material lemnos, in valoare de 3.181 de lei, a fost ridicat in vederea confiscarii.
Depistati de politisti conducand autoturisme neinmatriculate pe raza orasului Beclean
La data de 10 septembrie a.c., in timp ce desfasurau activitati de supraveghere si control al traficului rutier, politistii au depistat pe DN 17, pe raza orasului Beclean, un barbat, in varsta de 48 de ani, din comuna Spermezeu, care conducea un autoturism, pe care erau aplicate placute de inmatriculare cu numere de circulatie provizorie expirate, autoturismul fiind neinmatriculat.
Totodata, politistii din cadrul Politiei orasului Beclean au depistat un tanar, in varsta de 20 de ani, din comuna Branistea, in timp ce conducea un autoturism avand autorizatia de circulatie provizorie expirata.
Cei doi conducatori auto sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de "Punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat".
La volan fara a poseda permis de conducere
La data de 10 septembrie a.c., politistii Biroului Rutier au depistat un barbat, in varsta de 44 de ani, din municipiul Roman, judetul Neamt, in timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrita fara sa posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Fata de barbatul, in varsta de 44 de ani, sunt efectuate in continuare cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de "Conducerea unui vehicul fara permis de conducere".
.
Politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud desfasoara in aceasta perioada o campanie de prevenire a furturilor din beciuri, subsoluri si anexe gospodaresti
Pentru o comunicare eficienta a mesajelor destinate prevenirii acestui gen de infractiuni, structurile de prevenire a criminalitatii si proximitate desfasoara intalniri cu administratorii asociatiilor de locatari, astfel incat proprietarii sa cunoasca modul de operare al hotilor si sa isi ia toate masurile de protectie.
Politistii bistriteni intensifica actiunile de control al traficului rutier, cu precadere in mediul rural, pentru identificarea autorilor si recuperarea prejudiciului, urmarindu-se totodata descurajarea potentialilor infractori.
Se va asigura o prezenta activa a politistilor de ordine publica, investigatii criminale si a celor din cadrul posturilor de politie comunale in locurile si zonele predispuse comercializarii bunurilor sustrase, precum piete si targuri, in vederea verificarii legalitatii provenientei acestora.
Campania de prevenire are ca scop informarea populatiei cu privire la modalitatile de prevenire a furturilor din beciuri, subsoluri si anexe gospodaresti, precum si apararea proprietatii private si publice a persoanei, prevenirea si descoperirea infractiunilor si asigurarea unui climat corespunzator de ordine si siguranta publica.
Pentru a nu risca sa deveniti victima hotilor, politistii va recomanda:
1. Asigurati-va ca la subsolul imobilului nu pot patrunde hoti intrucat bunurile depozitate (alimente, bauturi, unelte etc.) reprezinta o tentatie pentru acestia;
- 2. Montati gratii la gurile de aerisire si la ferestrele de la subsol;
- 3. Asigurati intrarea in subsolul cladirilor si usile boxelor cu incuietori rezistente!
- 4. Apelati la firme specializate in paza imobilelor si montarea sistemelor de supraveghere video.
0 comentarii | 2674 vizualizări | 11 septembrie 2014 |