
Politistii de prevenire si ordine publica din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita Nasaud s-au intalnit cu sute de elevi in ultimele saptamani de scoala si i-au invatat cum sa se fereasca de situatiile in care ar putea fi victime. Cei mici au aflat de la politisti cum sa circule in siguranta ca pietoni si biciclisti sau unde sa isi aleaga locurile de joaca si de scaldat, cum sa nu se lase abordati de persoane straine si sa nu le primeasca pe acestea in locuinta sau ce trebuie sa faca daca se pierd de parinti. La cei mai mari politistii au abordat si subiecte legate de consumul de droguri si victimizarea sexuala.
Toate intalnirile cu copiii au fost potentate de filme si spoturi preventive relevante, pregatite de politisti pentru a le arata copiilor experientele prin care au trecut alti minori care nu au respectat regulile si legea si consecintele faptelor acestora.
Pe perioada vacantei de vara politistii vor vizita copiii si in taberele scolare din judet si in alte zone turistice si de agrement unde acestia vor fi cazati.
Activitatile fac parte din campania judeteana de prevenire a delincventei juvenile si victimizarii minorilor "Vacanta in siguranta".
RECOMANDARI PENTRU O VACANTA IN SIGURANTA.
Pentru prevenirea implicarii copiilor in accidente de circulatie, Politia Rutiera recomanda parintilor sa-i invete pe cei mici:
- Sa circule numai pe trotuare;
- Sa nu stationeze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra si cadea in fata masinilor;
- Sa nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decat prin cele special amenajate si semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere si numai dupa ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;
- Sa nu se angajeze in traversarea cailor rutiere in fuga, prin fata sau spatele autovehiculelor stationate ori a mijloacelor de transport in comun oprite in statii;
- Acolo unde nu exista amenajate trotuare sau poteci laterale, sa se deplaseze numai pe partea stanga a drumurilor si cat mai aproape de marginea acestora, dar nu in grup, ci in sir unul dupa altul;
- Sa nu circule cu rolele pe partea carosabila a drumurilor publice, ci numai in locurile special amenajate;
- Dupa caderea intunericului sau in alte conditii de vizibilitate redusa, sa foloseasca imbracaminte de culoare deschisa, care ii face mai vizibili in lumina farurilor.
Recomandam, de asemenea, parintilor sa tina cont de urmatoarele aspecte:
- Supravegheati in permanenta modul in care micii pietoni respecta regulile de deplasare pe drumul public;
- Alegeti locurile de joaca in spatii adecvate, departe de arterele rutiere intens circulate;
- Amintiti-le mereu regulile de circulatie si importanta respectarii acestora, prin oferirea unor exemple de buna conduita in trafic.
Reamintim parintilor si copiilor ca, pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba varsta de cel putin 14 ani!
Referitor la circulatia bicicletelor, politistii recomanda copiilor, conducatori ai acestor vehicule:
• Daca pe directia de deplasare exista o pista pentru biciclete, sa circule numai pe aceasta pista;
• Sa nu circule pe trotuare, cu exceptia cazului cand pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
• Sa nu circule pe partea carosabila in aceeasi directie de mers, daca exista o cale laterala, o poteca sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite;
• Sa nu se tina de un vehicul aflat in mers ori sa fie remorcat de un alt vehicul sau impins ori tras de o persoana aflata intr-un vehicul;
• Sa nu circule fara a tine cel putin o mana pe ghidon si ambele picioare pe pedale;
•Sa nu circule in paralel cu o alta bicicleta;
• Sa nu transporte sau sa traga orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stanjenesc sau pericliteaza conducerea vehiculului ori circulatia celorlalti participanti la trafic;
• Sa nu circule pe timp de noapte sau cand vizibilitatea este redusa;
• Sa nu traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, in timp ce se deplaseaza pe bicicleta;
• Sa nu conduca vehiculul fara a mentine contactul rotilor cu solul;
• Sa utilizeze casca de protectie omologata.
Perchezitii efectuate la locuinta unui barbat banuit de savarsirea infractiunilor de taiere ilegala si furt de arbori
La data de 18 iunie a.c., in baza mandatului de perchezitie emis de Judecatoria Beclean, politistii Serviciului de Ordine Publica, Sectiei 4 Politie Rurala Beclean si ai Politiei orasului Beclean, sprijiniti de politistii din cadrul Serviciului de Actiuni Speciale, au efectuat o perchezitie domiciliara si trei perchezitii asupra unor autovehicule, pe raza comunei Chiuza, la locuinta unui barbat, in varsta de 31 de ani, banuit de savarsirea infractiunilor de taiere ilegala si furt de arbori.
In fond, in cursul zilei de 11 iunie a.c., acesta a fost prins in flagrant in timp ce transporta cu un tractor mai multi arbori, pe care i-ar fi taiat de pe pasunea impadurita situata pe raza localitatii Mires, valoarea materialului lemnos fiind de aproximativ 900 de lei.
In urma perchezitiilor efectute au fost puse sub sechestru mai multe bunuri, recpectiv un tractor rutier, doua motofierastraie si 3 securi.
Cercetarile sunt continuate de catre politisti in vederea stabilirii intregii activitati infractionale a suspectului.
Barbat cercetat de politisti pentru lovire sau alte violente
La data de 18 iunie a.c., politia a fost sesizata cu privire la faptul ca pe raza comunei Rebrisoara a izbucnit un conflict in urma caruia o persoana a fost ranita.
In urma cercetarilor efectuate a rezultat faptul ca intre doi barbati, in varsta de 48 de ani si 55 de ani, ambii din Gersa I, ar fi izbucnit un conflict spontan in urma caruia cel din urma ar fi fost agresat fizic, fiindu-i cauzate leziuni corporale care au necesitat transportarea la Spitalul orasenesc Nasaud pentru acordarea ingrijirilor medicale de specialitate.
Ulterior, persoana vatamata a fost transferata la Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita in vederea efectuarii de investigatii medicale amanuntite.
In cauza a fost intocmit dosar penal in care sunt efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de lovire sau alte violente, urmand a fi stabilite cu exactitate imprejurarile in care s-a produs evenimentul.
Recipiente din plastic, care contineau un lichid cu miros specific de alcool, fara a avea timbru fiscal, depistate de politisti
La data de 18 iunie a.c., politistii au identificat in trafic, pe raza localitatii Galatii Bistritei, doi barbati, de 43 de ani si 63 de ani, ambii din municipiul Miercurea Ciuc, judetul Harghita, in timp ce transportau cu un autoturism 138 de recipiente din plastic, care contineau un lichid cu miros specific de alcool, fara a avea timbru fiscal.
In urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca marfa transportata ar fi fost achizitionata de la un barbat, in varsta de 46 de ani, din municipiul Bistrita.
Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului, in urma savarsirii infractiunii, este de 13.000 de lei.
Cercetarile sunt continuate de politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice sub aspectul savarsirii infractiunii de " Detinerea de catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false".
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 2632 vizualizări | 19 iunie 2015 |