La data de 11 februarie a.c, a fost extradat din Suedia, un barbat, de 52 de ani, din Bistrita, impotriva caruia Tribunalul Bistrita Nasaud a emis un mandat de executare a pedepsei inchisorii. Cel in cauza a fost condamnat la 22 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor si a fost incarcerat in Penitenciarul Rahova.
Identificat de politistii nasaudeni, dupa ce ar fi sustras o suma de bani.
La data de 12 februarie a.c., in cadrul cercetarilor efectuate in doua dosare penale de furt calificat si tentativa la furt, politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud l-au identificat pe un tanar, de 21 de ani, din Viseu de Sus, banuit de comiterea faptelor.
Astfel, politistii au stabilit faptul ca, in noaptea de 3 februarie, acesta ar fi incercat sa patrunda in incinta unui magazin, din Romuli, insa s-a declansat sistemul de alarma si nu a sustras bunuri.
De asemenea, la aceeasi data, cel in cauza ar fi sustras suma de 900 de lei, dintr-un autoturism care se afla parcat in curtea unui imobil, din localitatea Romuli.
Politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud continua cercetarile in vederea stabilirii tuturor imprejurarilor si recuperarea prejudiciilor.
Politistii va recomanda sa fiti precauti si sa nu lasati la vedere in autoturism bani, telefoane mobile, genti diplomat, posete, acte personale sau alte obiecte de valoare. Toate acestea pot constitui o invitatie pentru hoti pentru a fi sustrase.
0 comentarii | 21 vizualizări | 13 februarie 2018 |