La data de 7 mai a.c., pe DN 17, in localitatea Crainimat, un barbat, de 68 ani, din Uriu, in timp ce conducea un autoturism pe directia Beclean-Bistrita, pe fondul neadaptarii vitezei intr-o curba, a intrat in coliziune cu o autoutilitara care circula regulamentar, din sens opus si care era condusa de un barbat, de 53 de ani, din Sintereag.
In urma accidentului, barbatul de 68 de ani a fost ranit usor.
Ambii conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Cercetarile sunt continuate de catre politisti din cadrul Serviciului Rutier.
***
La data de 7 mai a.c., intre localitatile Sigmir si Blajenii de Sus, o femeie, de 28 de ani, din Negrilesti, in timp ce conducea un autoturism,pe directia de mers Bistrita-Sintereag, pe fondul neadaptarii vitezei intr-o curba la stanga, a parasit partea carosabila si a intrat in coliziune cu un capat de pod.
In urma accidentului, femeia a suferit rani usoare. Aceasta a fost testata cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetarile sunt continuate de politistii din Beclean.
***
La data de 7 mai a.c., pe DN 17 D, in localitatea Rebrisoara, un barbat, de 65 ani, din Rebra, in timp ce conducea un microbuz pe directia de mers spre Feldru, pe fondul neatentiei in conducere si a nepastrarii unei distante corespunzatoare, a colizionat in partea din spate un alt autoturism, condus regulamentar de catre o tanara, de 25 de ani, din Chiochis si care era oprit pentru a acorda prioritate, intrucat intentiona sa schimbe directia de mers spre stanga.
In urma accidentului trei persoane au fost ranite usor.
Conducatorii auto au fost testati alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Cercetarile continua de politisti din cadrul Politiei Orasului Nasaud, Compartimentul Rutier.
RESPECTATI REGULILE DE CIRCULATIE!
La data de 8 mai a.c., politistii Sectiei 4 Politie Rurala Beclean au depistat-o in trafic pe o femeie, de 35 de ani, din judetul Botosani, care conducea un autoturism, desi nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Conducatoarea auto a fost testata cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetarile continua sub aspectul comiterii infractiunii de conducere fara permis de conducere.
***
La data de 8 mai a.c., in cadrul actiunilor preventive desfasurate, politistii Serviciului Rutier au oprit in trafic, pentru control, un barbat, de 60 de ani, din Bistrita, care conducea un autoturism, prin localitatea Prundu Birgaului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv (peste 0,60 mg/l alcool pur in aerul expirat), motiv pentru care a fost condus la spital, in vederea prelevarii de mostre de sange, pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetarile sunt continuate de catre politistii Serviciului Rutier, pentru infractiunea de conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului.
0 comentarii | 21 vizualizări | 08 mai 2018 |