La data de 16 decembrie a.c., politistii din cadrul Sectiei 1 Politie Rurala Bistrita au dispus retinerea pentru o perioada de 24 de ore a doi tineri de 17, respectiv 26 de ani, ambii din Budacu de Sus, cercetati pentru comiterea infractiunii de marturie mincinoasa.
In cadrul cercetarilor efectuale, s-a stabilit faptul ca, cei doi fiind audiati in calitate de martori intr-un dosar penal de conducere fara permis, aflat pe rolul Judecatoriei Bistrita ar fi facut afirmatii mincinoase, cu privire la imprejurarile despre care au fost audiati.
Tinerii vor fi prezentati magistratilor din cadrul Judecatoriei Bistrita cu propunerea de arestare preventiva.
Permisul de conducere eliberat de Statele Unite ale Americii nu dau dreptul posesorului de a conduce autoturisme pe teritoriul Romaniei.
La data 17 decembrie a.c., pe DN 17, in localitatea Reteag, politistii l-au oprit in trafic, pentru control, pe un barbat de 57 ani, din Bistrita care conducea un autoturism. Acesta a prezentat politistilor un permis eliberat de Statele Unite ale Americii, neavand dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul Romaniei.
Barbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara permis de conducere.
Comportament agresiv sanctionat cu dosar penal.
La data de 16 decembrie a.c., in jurul orei 18.14, un barbat de 51 de ani, a sesizat faptul ca in timp ce se afla la locuinta sa din localitatea Reteag, fiul sau in varsta de 34 de ani, care se afla sub influenta bauturilor alcoolice a spart cu toporul usa de la intrarea in locuinta si geamurile imobilului.
Valoarea bunurilor distruse se ridica la suma de 9.000 lei. Ca urmare a celor constatate la fata locului, politistii emis ordin de protectie provizoriu impotriva tanarului si au intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de distrugere.
Cautari efectuate de politisti pentru gasirea unui tanar de 17 ani.
La data de 16 dembrie a.c., un barbat de 33 de ani, din Maieru a sesizat politistii Sectiei 7 cu privire la faptul ca la data de 15 decembrie a.c., in jurul orei 09.00, un tanar de 17 ani, din Curtesti-judetul Botosani a plecat de la stana sa si nu mai poate lua legatura cu acesta.
In urma cautarilor efectuate de catre politistii din Sangeorz-Bai, cei ai Sectiei 7 si de la Compartimentul Urmariri, tanarul a fost gasit pe raza comunei Maieru, la o casa din camp care apartine barbatului de 33 de ani. Acesta le-a declarat politistilor faptul ca a dormit peste noapte in casa respectiva si nu a fost victima vreunei infractiuni.
.
IN ATENTIA CELOR CARE URMEAZA SA SUSTINA TESTAREA PENTRU REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE
Testarea necesara reducerii perioadei de suspendare se va sustine pe data de 23 decembrie, respectiv 30 decembrie, incepand cu ora 10.00, intrucat zilele de 25 decembrie 2019 si 1 ianuarie 2020 sunt libere.
Pentru a putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conducatorii de autovehicule sunt obligati sa faca dovada admiterii testarii de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie. Aceasta testare are loc in mod obisnuit in fiecare zi de miercuri, incepand cu ora 14.00, la Liceul Infoel din Bistrita.
Anul acesta ziua de Craciun si cea de Anul Nou vor fi in zile de miercuri, iar testarea aferenta celor doua zile libere va avea loc in data de 23.12.2019, respectiv 30.12.2019, incepand cu ora 10.00, in acelasi loc.
Politistii Rutieri reamintesc faptul ca, de anul acesta, au intrat in vigoare noi modificari ale OUG 195/2002, conform carora:
La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti pe raza careia a fost savarsita fapta ori de catre seful Directiei Rutiere din Inspectoratul General al Politiei Romane.
Perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele doua conditii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie;
b) a obtinut permisul de conducere cu cel putin un an inainte de savarsirea faptei.
Totodata, pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare, testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie TREBUIE SUSTINUT pana in a 30-a zi, inclusiv, pentru faptele prevazute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) si art. 103 alin. (1) lit. c)., respectiv pana in a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce pentru faptele prevazute de art. 118 alin (5) si art. 103 alin. (2).
Perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, pentru savarsirea de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptelor prevazute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) si art. 103 alin. (1) lit. c). Pentru fapta prevazuta la art. 102 alin. (3) lit. e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului:
a) daca depasirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h;
b) daca depasirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu mai mult de 70 km/h, doar daca fapta a fost savarsita o singura data in 12 luni.
Perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se reduce la 45 de zile, la cererea titularului, in cazul prevazut la art. 103 alin. (2) si la art. 118 alin. (5).
(5) Dispozitiile alin. (3) si (4) se aplica in mod corespunzator si cazului prevazut la art. 1041 alin. (1), in situatia in care faptele respective fac parte din cele prevazute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) si e), art. 103 alin. (1) lit. c), art. 103 alin. (2) si art. 118 alin. (5).
(6) Conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiaza de reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, daca:
a) a cumulat, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce;
b) a fost implicat intr-un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testarii aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit ca a condus vehiculul in timp ce se afla sub influenta alcoolului;
c) sanctiunea contraventionala complementara s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune.
Totodata, a fost introdus prin Ordonanta 11/2019, art. 1062, conform caruia cetatenii straini pot sustine test de verificare in conditiile mai jos mentionate:
(1) Testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie se sustine, potrivit art. 106 sau 1061, la serviciul politiei rutiere care are in evidenta titularul permisului de conducere sau la serviciul politiei rutiere pe raza caruia a fost constatata contraventia ori au fost constatate prin acelasi proces-verbal contraventiile.
(2) Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie se poate efectua, la cerere, in una dintre limbile in care se poate sustine, in Romania, examinarea la proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere.
IMPORTANT! Toate tipizatele necesare se regasesc accesand linkul : https://bn.politiaromana.ro/ro/informatii-utile/documente-eliberari-acte/modelele-de-cereri-privind-activitatea-politiei-rutiere1473055466
0 comentarii | 49 vizualizări | 17 decembrie 2019 |