
Violenta in familie poate afecta orice persoana, indiferent de statut social si poate fi exercitata asupra femeii, copilului, persoanelor varstnice, acestea fiind categoriile sociale cele mai predispuse la astfel de abuzuri. Este cunoscut faptul ca una dintre circumstantele care determina sau favorizeaza aparitia violentei domestice este consumul excesiv de alcool - in general, numeroase incidente intre soti apar atunci cand unul sau ambii parteneri au consumat alcool.
Violenta in familie este incriminata prin Legea 217/2003 Republicata. In sensul prezentei legi, prin violenta in familie intelegem "orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate. Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale."
Daca sunteti victima a violentei in familie:
- depuneti o sesizare scrisa la subunitatea de politie pe raza careia domiciliati;
- cereti de la politist /printati de pe internet Legea 217/2003 Republicata "cererea privind emiterea ordinului de protectie" si completati-o;
- depuneti aceasta cerere completata la judecatoria de care apartineti cu domiciliul sau resedinta, insotita de probe: a sesizarii depuse la politie, certificat medico-legal, nume martori, inscrisuri sau inregistrari;
- la depunerea cererii la judecatorie este bine sa va prezentati impreuna cu martorii;
- daca, pana la emiterea ordinului de protectie va simtiti in pericol, cereti sprijin ONG-urilor care ofera servicii sau adaposturi, ori D.G.A.S.P.C. Bistrita-Nasaud;
- dupa emiterea ordinului de protectie si punerea lui in aplicare, semnalati orice incalcare a prevederilor lui, la 112 sau la postul de politie;
- trebuie sa stiti ca aveti dreptul la punerea in aplicare de indata a ordinului de protectie si dreptul de a fi protejati de incalcarea lui, nerespectarea prevederilor acestuia reprezentand infractiunea de incalcare a hotararii judecatoresti, care se sanctioneaza cu inchisoare de la o luna la un an. Impacarea inlatura raspunderea penala;
In acest sfarsit de saptamana, politistii s-au confruntat cu mai multe cazuri violenta in familie, dintre care exemplificam:
Politistii Sectiei 1 Politie Rurala Bistrita au intervenit pentru aplanarea unor conflicte in familie. Au fost intocmite dosare penale pentru infractiunea de violenta in familie si sunt continuate cercetarile.
In acest sfarsit de saptamana, politistii au intervenit pentru aplanarea mai multor conflicte, izbucnite intre membrii unor familii. In toate situatiile au fost intocmite dosare penale pentru violenta in familie si sunt continuate cercetarile, urmand a fi dispuse masurile legale care se impun.
La data de 14 august a.c., o femeie de 58 de ani, din Posmus a sesizat faptul ca, in timp ce se afla in incinta locuintei, in urma unor discutii contradictorii avute cu concubinul sau, cu care locuieste, a fost lovita de acesta. Politistii Sectiei 1 Politie Rurala Bistrita au intervenit si au identificat agresorul in persoana unui barbat de 71 de ani, din aceeasi localitate. Ca urmare a evaluarii situatiei la fata locului, nu s-a impus emiterea unui ordin de protectie, insa politistii continua cercetarile in cadrul unui dosar penal de violenta in familie.
In seara de 14 august a.c., politistii Sectiei 1 au intervenit pentru aplanarea unui scandal, izbucnit intre un barbat de 45 de ani si fiul sau de 19 ani, ambii din Dipsa. La fata locului, a reiesit faptul ca, din cauza alcoolului, tanarul ar fi fost lovit de tatal sau, cu care locuieste. Politistii continua cercetarile in cadrul unui dosar penal intocmit pentru savarsirea infractiunii de violenta in familie.
In noaptea de 14/15 august a.c., politistii Sectiei 1 au intervenit la un alt caz de violenta in familie, iar din verificarile efectuate la fata locului, a reiesit faptul ca un barbat de 58 de ani, din Budacu de Jos, ar fi fost agresat de fiul sau, un barbat de 38 de ani, cu care acesta locuieste. Si in acest caz sunt continuate cercetarile pentru infractiunea de violenta in familie, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse masurile legale care se impun.
Totodata, politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud au intervenit ca urmare a unor conflicte, izbucnite in doua familii din Zagra si Mititei.
Astfel, la data de 14.08.2020, in jurul orelor 06.00, a fost sesizat faptul ca, din cauza unor discutii in contradictoriu si a consumului de alcool, in timp ce se aflau in locuinta lor din Zagra, o femeie de 36 de ani si-ar fi lovit tatal vitreg, un barbat de 58 de ani, din Runcu Salvei. Politistii au intocmit dosar penal si continua cercetarile.
In noaptea de 15/16 august 2020, politistii Sectiei 6 Politiei Rurala Nasaud au intocmit dosar penal pentru violenta in familie in urma unei interventii in localitatea Mititei.
La fata locului s-a constatat faptul ca, un barbat de 44 ani, din Mititei, in timp ce se afla la un cazan de tuica, in localitatea de domiciliu, din cauza consumului de alcool si-ar fi lovit fratele, in varsta de 36 ani, din aceeasi localitate.
Cercetarile continua de catre politistii din cadrul Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud, fiind intocmit dosar penal pentru violenta in familie.
Politistii Sectiei 2 Politie Rurala Prundu Bargaului au intervenit ca urmare a unor conflicte, izbucnite in familii din Bistrita Bargaului si Tiha Bargaului.
La data de 16 august a.c., politistii Sectiei 2 au intervenit pentru protejarea unei femei de 52 de ani, din Bistrita-Bargaului care a sesizat faptul ca, in timp ce se afla la domiciliu, a fost agresata de sotul sau. S-a intocmit dosar penal in cadrul caruia sunt continuate cercetarile.
La aceeasi data, in Tureac, o femeie de 37 de ani, din localitate, a sesizat faptul ca fratele ei, in varsta de 35 de ani, aflandu-se sub influenta bauturilor alcoolice, a patruns in locuinta ei fara drept si fara acordul ei si a inceput sa faca scandal, refuzand ulterior sa plece.
La fata locului, barbatul agresiv a fost sanctionat contraventional conform Legii 61/1991, pentru scandal si a fost intocmit dosar penal pentru violare de domiciliu.
Violenta in familie si la Ilva Mare; politistii au intervenit pentru aplanare
La data de 16 august a.c., in Ilva Mare, politistii au intervenit ca urmare a unei sesizari 112, de violenta in familie.
In urma verificarilor efectuate la fata locului, a reiesit faptul ca, un tanar de 26 de ani, din localitate si-ar fi agresat mama, iar femeia, in varsta de 49 de ani, a solicitat sprijinul fratelui sau, un barbat de 41 de ani,din Lunca Ilvei. Tanarul a continuat sa se manifeste agresiv, fiind la un moment dat lovit de barbatul de 41 de ani.
Politistii au intocmit dosar penal si continua cercetarile pentru violenta in familiei.
0 comentarii | 2737 vizualizări | 19 august 2020 |