
La data de 3 iunie a.c., politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au pus in executare un mandat de executare a pedepsei inchisorii emis de Judecatoria Bistrita, privind un barbat de 57 de ani din Sarata. Acesta este condamnat la pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Barbatul a fost incarcerat in penitenciarul Bistrita.
Update: Sofer retinut de catre politisti, in urma unui accident rutier
Stire initiala : https://bn.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/infractiuni-la-regimul-rutier-constatate-in-urma-unui-accident-de-circulatie
Fata de barbatul de 50 de ani, domiciliat in municipiul Bistrita, politistii Biroului Rutier din cadrul Politiei Municipiului Bistrita, au dispus retinerea pe o durata de 24 de ore, in cadrul dosarului penal intocmit la data de 29 mai a.c..
Soferul urmeaza a fi prezentat astazi, Parchetului de pe langa Judecatoria Bistrita cu propunere de arestare preventiva, fiind banuit de comiterea faptelor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.
Barbatul, a fost predat Centrului de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud.
Ordin de protectie provizoriu, emis de politistii nasaudeni
In data de 3 iunie a.c., politistii au fost sesizati de o femeie de 39 de ani din orasul Nasaud, cu privire la faptul ca la mijlocul lunii aprilie, fostul concubin ar fi agresat-o fizic.
In cauza s-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, constatandu-se faptul ca exista risc iminent, fiind oportun emiterea unui ordin de protectie provizoriu impotriva barbatului de 52 de ani din Nasaud.
Cercetarile sunt continuate de catre politistii din cadrul Politiei Orasului Nasaud, fiind intocmit un dosar penal cu privire la infractiunea de lovire sau alte violente.
Autorul unei talharii, identificat de politistii Biroului de Investigatii Criminale
La data de 2 iunie a.c., un barbat de 60 de ani din municipiul Bistrita, a solicitat interventia politistilor pe bulevardul Republicii.
Acesta a relatat politistilor, faptul ca dupa ce a fost abordat de catre o persoana necunoscuta de sex masculin care i-a solicitat o tigara, a fost lovit cu pumnul in zona barbiei. Profitand de starea barbatului, persoana necunoscuta i-ar fi sustras suma de 550 euro, 440 lei si un telefon mobil care se aflau asupra persoanei.
In urma verificarilor efectuate de politistii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Bistrita, la data de 3 iunie a.c., a fost identificata persoana banuita de comiterea faptei de talharie calificata, in dauna barbatului de 60 de ani.
Politistii au stabilit ca ar fi vorba de un tanar de 20 de ani, domiciliat in localitatea Viisoara.
Politistii Biroului de Investigatii Criminale au reusit recuperarea prejudiciul in totalitate, acesta fiind restituit persoanei vatamate.
Fata de persoana banuita de comiterea faptei de talharie calificata, s-a luat masura retinerii pe o perioada de 24 ore, urmand sa fie prezentat astazi, Parchetului de pe langa Judecatoria Bistrita cu propunere de arestare preventiva.
Cercetarile sunt in continuare desfasurate de catre politistii Biroului de Investigatii Criminale, in vederea stabilirii intregii activitati infractionale a tanarului.
0 comentarii | 63 vizualizări | 04 iunie 2021 |