Internetul a devenit foarte atractiv pentru infractorii cibernetici. Acestia se folosesc de metode ingenioase si promisiuni in scopul de a obtine bani sau informatii financiare valoroase de la dumneavoastra. Tacticile folosite de infractorii informatici sunt din ce in ce mai inovative si greu (dar nu imposibil!) de detectat, autorii de astazi facand tot posibilul sa obtina ceea ce vor - banii si/sau datele dumneavoastra!
Una dintre cele mai des folosite incidente de securitate cibernetica de tip frauda este tentativa de frauda pe platformele de vanzari online.
Presupusii cumparatori de bunuri postate ca fiind "de vanzare" pe acest gen de platforme, contacteaza utilizatorul si incep o conversatie. Apoi muta discutiile pe un alt canal de comunicare, de regula WhatsApp, unde sustin ca sunt interesati de achizitie si apoi spun ca doresc sa efectueze plata direct pe cardul bancar al vanzatorului. Dar, pentru incasarea sumei corespondente este necesara accesarea unui link (care pare a fi cel al platformei de vanzari) si introducerea datelor cardului (inclusiv CVV/CVC), pe care trebuie virata suma de bani!
Din nefericire acel link duce catre o pagina de phishing, prin care infractorii cibernetici incearca ca colecteze datele de card ale utilizatorului.
Cum ne dam seama ca am fost inselati?!
Desi pagina web foloseste identitatea vizuala a brandului platformei, in realitate exista mici diferente care atesta faptul ca acel site este malitios!
Platformele de vanzari online afirma ca singura data cand va sunt cerute datele cardului este atunci cand se cumpara serviciile platformelor de publicare sau de promovare a anunturilor.
Ce se intampla daca am dat datele cardului?
Acestea intra automat in posesia infractorilor, care din acel moment au posibilitatea de a extrage banii de pe card! Mai mult decat atat, orice conversatie pe care doriti sa o purtati ulterior cu acestia esueaza, deoarece sunt taiate toate canalele de comunicare!
Un alt semnal de alarma, cu privire la o posibila frauda, o reprezinta limbajul folosit! Daca exprimarea interlocutorului este presarata cu greseli gramaticale, acestea se datoreaza traducerii directe cu un instrument disponibil gratis online!
Pentru a evita tentativele de frauda, trebuie sa analizati urmatoarele:
- nu dati click pe link-uri sau atasamente din surse necunoscute;
- nu oferiti datele complete despre card, codurile de validare ale tranzactiilor (CVV);
- instalati solutii de securitate pe dispozitiv, pentru a evita infectarea cu virusi sau pentru tentativele de phishing;
- fiti atenti la greselile de exprimare.
Este important sa va adresati imediat bancii emitente a cardului, in momentul in care realizati ca ati fost inselat, pentru a se bloca cardul si eventualele tranzactii ilicite. Daca ati suferit daune materiale, va recomandam sa depuneti plangere la cea mai apropiata sectie de politie.
0 comentarii | 14 vizualizări | 04 august 2021 |