
Politistii, jandarmii si reprezentantii Agentiei Nationale Antidrog din Bistrita-Nasaud au desfasurat astazi, 6 iulie, o activitate de informare si prevenire, cu mesaje adaptate contextului: tabara in vacanta mare. Astfel, aproximativ 40 de copii si tineri aflati in tabara de la Valea Mare au interactionat cu reprezentantii M.A.I. intr-o maniera relaxata, de vacanta, dar care a avut ca finalitate insusirea unor lectii care sa-i fereasca de evenimente nedorite.
Politistii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud au purtat discutii adaptate varstei lor, pe teme preventive precum: disparitiile de minori, importanta respectarii regulilor de circulatie si siguranta in mediul online. Activitatile au fost desfasurate in cadrul campaniilor "Vacanta in siguranta" si "Dincolo de aparente".
Totodata, prezentarea echipamentelor folosite la diverse interventii au subliniat mesajul fortelor de ordine, acela ca ne dorim sa nu fie implicati in accidente rutiere, misiuni de cautare, ori salvare.
In acelasi context, reprezentantii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bistrita-Nasaud le-au explicat tinerilor, pe intelesul lor, riscurile si consecintele consumului de alcool si droguri.
Astfel de actiuni se vor desfasura pe tot parcursul vacantei de vara.
![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 70 vizualizări | 06 iulie 2022 |