La data de 15 noiembrie a.c., in urma interventiilor si verificarilor efectuate in doua cazuri de violenta in familie, politistii Biroului de Ordine Publica au emis doua ordine de protectie.
Unul dintre acestea a fost emis impotriva unui barbat, de 48 de ani, din Viisoara, care la data de 13 noiembrie a.c., in timp ce se afla in locuinta comuna, din Viisoara, si-ar fi agresat si amenintat sotia. A fost intocmit dosar penal pentru amenintare si violenta in familie.
Tot ieri, o femeie de 62 de ani a sesizat faptul ca, in timp ce se afla in locuinta sa din Sarata, impreuna cu sotul sau, un barbat de 65 de ani, ar fi fost agresata de acesta. Totodata, cu o zi inainte, barbatul si-ar fi agresat si fiul. Si in acest caz, politistii au emis un ordin de protectie provizoriu si au intocmit dosar penal pentru violenta in familie.
In ambele cazuri, cercetarile sunt continuate de catre Biroul de Ordine Publica din cadrul Politiei Municipiului Bistrita.
Sub influenta alcoolului si a unor substante psihoactive, depistat de politisti la volanul unui autoturism
In noaptea de 15/16 noiembrie, politistii rutieri au depistat si oprit in trafic un autoturism care circula pe bulevardul Independentei din Bistrita. La volan a fost identificat un barbat, de 34 de ani, din Bistrita.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,36 mg/l alcool pur in aerul expirat. Intrucat, atat conducatorul auto, cat si un pasager care se afla in masina aveau un comportament neobisnuit, politistii au efectuat control corporal si al autovehiculului, fiind descoperite 2 plicuri cu substante susceptibile a avea efecte psihoactive.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul Drug Test, rezultatul fiind pozitiv in cazul substantelor amfetamina si metamfetamina si a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Politistii Biroului Rutier au intocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante si continua cercetarile. Totodata, pentru neregulile constatate, conducatorul auto a fost sanctionat contraventional.
Depistat si oprit la timp de politisti. Rezultatul testarii etilotest:1,34 mg/l alcool pur in aerul expirat
Ieri, 15 noiembrie, politistii rutieri din Nasaud au depistat si oprit in trafic, un barbat, de 52 de ani, din Sibiu care se afla la volanul unui autoturism ce se deplasa pe Drumul National 17C, prin localitatea Liviu Rebreanu.
In cazul lui, rezultatul testarii cu aparatul etilotest a fost 1,34 mg/l alcool pur in aerul expirat si i-au fost recoltate probe biologice, in vederea determinarii alcoolemie.
A fost intocmit dosar penal, iar cercetarile sunt continuate de catre politistii Compartimentului Rutier Nasaud.
Alcoolul la volan si urmarile lui
In dupa-masa de 15 noiembrie a.c., politistii rutieri din Beclean au intervenit la un accident in care a fost implicat un barbat, de 66 de ani, din Beudiu. Acesta, in timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judetean 172I, prin Beudiu, a pierdut controlul directiei si s-a rasturnat in albia unui parau.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Conducatorul auto a fost testat u aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,64 mg/l alcool pur in aerul expirat si i-au fost prelevate mostre biologice, in vederea determinarii alcoolemiei.
A fost intocmit dosar penal, iar cercetarile continua de Politia orasului Beclean, sub aspectul comiterii infractiunii de conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice.
***
In seara de 15 noiembrie a.c., politistii Biroului Rutier Bistrita au intervenit la un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
La fata locului, in urma verificarilor efectuate, a reiesit faptul ca un barbat de 58 de ani, din Bistrita, in timp ce conducea un autoturism pe strada Libertatii din Bistrita, a intrat in coliziune cu un alt autoturism care circula pe aceeasi directie si care era condus de un barbat, de 77 de ani, din Cristur-Sieu.
Cei doi conducatori auto au fost testati la fata locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ in cazul barbatului de 77 de ani si de 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat in cazul conducatorului auto din Bistrita.
In cauza a fost intocmit dosar penal, iar cercetarile continua de catre Biroul Rutier, pentru comiterea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice.
0 comentarii | 56 vizualizări | 16 noiembrie 2022 |