Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Duminica 19 Mai 2024 - 14587
ACTIUNEA FOC DE ARTIFICII .

Incepand cu data de 21 noiembrie 2022, la nivel national a fost demarata actiunea "FOC DE ARTIFICII", fiind continuate, si in acest an, activitatile pentru prevenirea oricaror evenimente negative generate de nerespectarea legislatiei privind obiectele pirotehnice.

 Activitatile, desfasurate sub coordonarea Directiei Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, au scopul de a creste siguranta cetateanului prin activitatile de prevenire, identificare si combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementeaza detinerea, comercializarea, importul, depozitarea si utilizarea articolelor pirotehnice de catre persoanele fizice si juridice in perioada sarbatorilor de iarna 2022/2023.

 

Activitatile din cadrul actiunii "Foc de artificii" se deruleaza pana la data de 4 ianuarie 2023 inclusiv, iar principalele obiectivele urmarite de politisti sunt:

            Prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinte asupra ordinii si sigurantei publice sau de alta natura (raniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri);

            Prevenirea, identificarea si sanctionarea faptelor de natura penala si contraventionala la regimul articolelor pirotehnice;

            Cunoasterea si respectarea legislatiei in domeniu de catre cetateni pentru a achizitiona, detine si utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise;

            Constientizarea pe de o parte a cetatenilor, precum si pe de alta parte a reprezentantilor societatilor comerciale autorizate privind riscurile utilizarii necorespunzatoare respectiv a comercializarii ilegale de articole pirotehnice si potentialele riscuri la care se expun.

 

 

 

In conformitate cu prevederile H.G. 1102/2014 privind stabilirea conditiilor pentru punerea la dispozitie pe piata a articolelor pirotehnice, acestea se clasifica dupa cum urmeaza:

    a) articole pirotehnice de divertisment;

    b) articole pirotehnice de scena;

    c) alte articole pirotehnice.

        Articolele pirotehnice de divertisment la randul lor se clasifica in urmatoarele categorii:

    a) categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezinta un risc foarte scazut si un nivel de zgomot neglijabil si care sunt destinate utilizarii in spatii restranse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizarii in interiorul cladirilor cu destinatia de locuinta;

    b) categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezinta un risc scazut si un nivel de zgomot scazut si care sunt destinate utilizarii in exterior in spatii restranse;

    c) categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezinta un risc mediu, care sunt destinate utilizarii in exterior in spatii deschise vaste si al caror nivel de zgomot nu este daunator sanatatii umane;

    d) categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de "articole pirotehnice de divertisment de uz profesional", care sunt destinate utilizarii exclusiv de catre pirotehnicieni si al caror nivel de zgomot nu este daunator sanatatii umane.

    Articolele pirotehnice de scena se impart in urmatoarele categorii:

    a) categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scena care prezinta un risc scazut;

    b) categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scena, care sunt destinate utilizarii exclusiv de catre pirotehnicieni.

    Alte articole pirotehnice se clasifica in urmatoarele categorii:

    a) categoria P1: articole pirotehnice, altele decat articolele pirotehnice de divertisment si articolele pirotehnice de scena, care prezinta un risc scazut;

    b) categoria P2: articole pirotehnice, altele decat articolele pirotehnice de divertisment si articolele pirotehnice de scena, care sunt destinate manipularii ori utilizarii exclusiv de catre pirotehnicieni.

 

 

 

PREVEDERI LEGALE SI RECOMANDARI PREVENTIVE: 

Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile F1 (de exemplu: stelute; lumanari scanteietoare; jerbe cu scantei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliti) pot fi puse la dispozitia publicului cu varsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice F2, F3 si F4, precum si a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scena ( T2) si P2 sunt interzise in ceea ce priveste detinerea, utilizarea si vanzarea catre publicul larg.

 Articolele pirotehnice de scena din categoria T1 si alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispozitie pe piata numai persoanelor care au implinit varsta de 18 ani.

 Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea masurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor si a mediului.

 

SE INTERZICE folosirea articolelor pirotehnice in urmatoarele conditii: 

- Intre orele 24.00 - 06.00, cu exceptia evenimentelor de interes local, national sau international, in baza aprobarii autoritatilor locale;

- La o distanta mai mica de 50 m de constructiile de locuinte cu pana la 4 niveluri si la mai putin de 100 m fata de cele cu peste 4 niveluri;

- La o distanta mai mica de 500 m de instalatiile electrice de inalta tensiune, de locurile de depozitare si livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalatiile de gaze;

- La o distanta mai mica decat cea prevazuta de reglementarile in vigoare pentru obiectivele chimice si petrochimice ori pentru alte obiective care prezinta pericol de incendiu sau explozie;

- In locurile in care exista riscul producerii de alunecari de teren, avalanse sau caderi de pietre;

- Pe drumurile publice deschise circulatiei rutiere, pe aleile pietonale si in spatii deschise cu aglomerari de persoane;

- La o distanta mai mica de 500 m de paduri.

 

 

Constituie INFRACTIUNE si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda:

- Orice operatiune cu articole pirotehnice, efectuata fara drept;

- Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 si P1 catre persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani;

- Comercializarea catre publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de catre pirotehnicieni.

 

In perioada sarbatorilor de iarna politistii  desfasoara activitati de prevenire, destinate mai ales minorilor, pentru cresterea gradului de siguranta in raport cu utilizarea articolelor pirotehnice. Asadar, politistii Compartimentului de Analiza si Prevenirea Criminalitatii sunt prezenti in spatiile publice, in unitatile de invatamant sau in alte zone cu persoane sau grupuri vulnerabile.

 

Pentru evitarea implicarii in evenimente negative, recomandam: 

-Sa cumparati articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!

-La achizitionarea de articole pirotehnice sa verificati eticheta. Acestea sa fie inscriptionate in limba romana!

-Sa sesizati politia cand constatati ca sunt vandute ilegal articole pirotehnice!

 

**

 

In cadrul actiunii "FOC DE ARTIFICII", pana la aceasta data, politistii Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase Bistrita-Nasaud au efectuat 10 controale la persoanele juridice autorizate sa desfasoare operatiuni de import/transfer/comercializare articole pirotehnice, precum si la cele care efectueaza jocuri de artificii. In urma activitatilor circumscrise planului, au fost constatate 6 infractiuni prevazute de Legea 126/1995 si au fost indisponibilizate 46 de kg de articole pirotehnice.

 

Ca reper, in perioada sarbatorilor de iarna 2021/2022, la nivel judetean au fost efectuate 46 de actiuni si controale, fiind inregistrate 25 de dosare penale. In urma acestor activitati, au fost constatate 27 de infractiuni si aplicate 3 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 10.000 de lei. Totodata, au fost indisponibilizate in vederea confiscarii 3475 kg de articole pirotehnice.

 

Exemplificam:

 Ieri, 5 decembrie, in baza datelor si informatiilor detinute, politistii Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase Bistrita-Nasaud au ridicat in vederea confiscarii cantitatea totala de 30 de kilograme de articole pirotehnice, detinuta de catre persoane fizice care nu au fost autorizate in acest sens.

 Totodata, au fost constatate, in flagrant delict, trei infractiuni prevazute de Legea 126/1995, respectiv "orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fara drept". Vizati de comiterea faptelor sunt doi barbati cu varste de 31, respectiv 22 de ani, din Josenii Bargaului si Bistrita care detineau 6 kg de articole pirotehnice, respectiv 14 kg din categoria F2 detinute fara drept.

 Cel de-al treilea, un barbat, de 39 de ani, din Bistrita detinea, desi nu avea acest drept, 10 kg de articole pirotehnice din categoriile F2 si P1, fara sa fi fost autorizat in acest sens.

 In toate cele trei cazuri, politistii continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii "orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fara drept".

 

https://youtu.be/h1t6vaI2-T8

0 comentarii2450 vizualizări06 decembrie 2022




rss 2.0
rss 2.0