Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Joi 22 Februarie 2024 - 14587
Actiuni in cluburi si discoteci .

In noaptea de 9/10 decembrie a.c., in intervalul 00.00-03.00, politistii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului pentru Actiuni Speciale, cei din cadrul Politiei Municipiului Bistrita, jandarmi si politisti locali au actionat in sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranta publica, combaterea faptelor cu violenta si consumului de droguri, pe raza municipiului.

 Astfel, au fost efectuate verificari in 6 localuri din Bistrita, au fost efectuate controale in trafic si au fost legitimate zeci de persoane. De asemenea, au fost efectuate 19 testari cu aparatele DrugTest si etilotest, fiind constatata, in flagrant delict, o infractiune de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.

 Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 5 sanctiuni, in cuantum de aproximativ 1000 de lei, dintre care 4 pentru nerespectarea Legii 61/199. Totodata, a fost aplicata o sanctiune contraventionala, in cuantum de 580 de lei, pentru nerespectarea legislatiei rutiere si a fost suspendat un permis pentru conducere agresiva.

 

          Ordin de protectie, emis in urma unei interventii la un scandal

 In seara de 9 decembrie a.c., in urma interventiei la un eveniment, politistii din Beclean au emis un ordin de protectie si au intocmit un dosar penal pentru violenta in familie. O femeie din Ciresoaia a sesizat telefonic faptul ca concubinul ei face scandal.

 In urma verificarilor efectuate la fata locului, politistii au constatat faptul ca, barbatul in cauza, in varsta de 41 de ani, din Dej, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic pe femeia, in varsta de 39 de ani.

 Cercetarile in cauza sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunii de violenta in familie.

 

                 Actiuni preventive, pe valea Budacului

 In noaptea de 10/11 decembrie a.c., intre orele, 00.00-03.0, politistii din cadrul Sectiei 1 Politie Rurala Bistrita, in colaborare cu politisti din cadrul Serviciului Rutier si cei ai Serviciului pentru Actiuni Speciale au desfasurat o actiune pentru prevenirea si combaterea infractiunilor stradale, comise prin violenta, contra patrimoniului precum si pentru reducerea riscului rutier.

 In acest scop, pe raza comunelor de pe Valea Budacului, au controlat si verificat 31 de autovehicule, au legitimat 41 de persoane si au efectuat mai multe testari cu aparatele DrugTest si etilotest.

 Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale, in cuantum de  cu 2900 de lei, toate conform OUG 195/2002, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteza si s-a retinut 1 permis de conducere.

 In cadrul actiunii, politistii au constatat, in flagrant delict, o infractiune de conducerea unui autovehicul fara permis de conducere, pentru care continua cercetarile.Vizat de comiterea faptei este un tanar, de 18 ani, din Bistrita care a fost depistat la volanul unui autoturism, desi nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Autoturismul condus de acesta a fost oprit pentru control, pe DJ 173, pe raza localitatii Orheiu-Bistritei.

 

 

          Banuit de conducere cu alcoolemie, depistat in trafic, de politisti

 In seara de 10 decembrie a.c., politistii Sectiei 4 Politie Rurala Beclean au depistat in trafic, pe raza localitatii Sieu Odorhei, un autoturism care era condus de un barbat, de 30 de ani, din localitate.

 Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,83 mg/l alcool pur in aerul expirat si a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, in vederea determinarii alcoolemiei.

 In cauza a fost intocmit dosar penal, iar cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante. 

 

 

          Banuit de violenta in familie si viol, retinut de politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud

 La data de 11 decembrie a.c., in urma probatoriului administrat, politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud au dispus retinerea, pentru 24 de ore, a unui barbat de 34 de ani, din Bichigiu, cercetat pentru violenta in familie si viol.

 Impotriva barbatului, la data de 10 decembrie a.c., politistii au emis un ordin de protectie. In fapt, la data de 10 decembrie a.c., o tanara de 22 de ani, din Runcu Salvei a sesizat faptul ca, vineri, 9 decembrie a.c., ar fi fost agresata si violata de fostul sot, fiindu-i provocate suferinte fizice care nu au necesitat ingrijiri medicale.

 Cercetarile in acest caz sunt continuate de catre politistii din cadrul Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Nasaud pentru comiterea  infractiunilor de violenta in familie si viol.

 

          Alcoolul si urmarile lui

 La data de 10 decembrie a.c., politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud au intervenit pentru efectuarea de verificari cu privire la faptul ca, in pe raza localitatii Tarpiu, se afla un autoturism avariat.

 La fata locului, politistii au identificat un barbat, de 52 de ani, din Bistrita, care se afla la volanul autoturismului. Acesta le-a declarat politistilor ca ar fi acrosat un utilaj care era parcat in curtea unei locuinte din Tarpiu. In urma testarii cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,83 mg/l alcool in aerul expirat. Barbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, in vederea determinarii cu exactitate a alcoolemiei.

 Cercetarile continua de catre politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud, sub aspectul savarsirii infractiunii de conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substante.

 

70 kg de articolele pirotehnice din categoriile F1 si P1, ridicate in vederea confiscarii, de catre politisti

La data de 11 decembrie a.c., politistii Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase si luptatori ai Serviciului Actiuni Speciale Bistrita-Nasaud au organizat si desfasurat o actiune in cadrul planului "Foc de artificii", pe raza localitatii Livezile.

 Astfel, in piata din localitate, au depistat un barbat, de 61 de ani, din Bistrita care comercializa articole pirotehnice din categoriile P1 si F1, detinute intr-un  autoturism, fara respectarea normelor legale in domeniu.

 Politistii au ridicat in vederea indisponibilizarii cantitatea de 70 kg de articolele pirotehnice din categoriile F1 si P1 si au intocmit dosar penal in care efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fara drept.

 

Cercetat pentru infractiuni la regimul rutier, retinut de politistii Biroului Rutier

 La data de 11 decembrie a.c., in urma probelor administrate, politistii Biroului Rutier au dispus retinerea, pentru 24 de ore, a unui barbat, de 55 de ani, din Livezile, cercetat pentru comiterea infractiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante si punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat. Barbatul a fost implicat intr-un accident rutier, produs la data de 19 noiembrie a.c., in Sarata.

 In prezent, acesta se afla in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, urmand a fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Bistrita, in vederea arestarii preventive.

 Cercetarile in acest caz continua de catre politistii Biroului Rutier din cadrul Politiei Municipiului Bistrita.

 

          Depistat, in flagrant delict, cercetat pentru conducere cu alcoolemie

 Aseara, 11 decembrie, politistii Sectiei 5 Politie Rurala Petru-Rares au oprit pentru control, pe raza localitatii Uriu, pe Drumul Judetean 171, un autoturism care se deplasa pe directia Tarlisua spre Uriu.

 La volan, a fost identificat un barbat, de 42 de ani, din Uriu care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0, 85 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.

 In cauza a fost intocmit dosar penal, fiind efectuate cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.           

 

0 comentarii2541 vizualizări12 decembrie 2022




rss 2.0
rss 2.0