
Internetul si folosirea telefoanelor mobile de tip smartphone, precum si a retelelor de socializare au devenit un aspect aproape indispensabil vietii contemporane. Intr-o era in care tehnologia digitala ne conecteaza pe toti la un clic distanta, infractorii se adapteaza rapid la noile realitati, exploatand vulnerabilitatile utilizatorilor de internet.
Atat la nivel national, cat si international, s-a constatat o crestere fara precedent a numarului de cazuri de fraude comise online, modurile de operare intalnite fiind unele dinamice, intr-o continua schimbare sau adaptare.
In acest context, observam o crestere semnificativa a numarului de infractiuni de inselaciune inregistrate si la nivelul judetului nostru.
Conform datelor colectate, in anul in curs, am inregistrat 287 de cazuri de inselaciune, din acest total, 141 de fapte au fost comise prin mijloace de comunicare online.
Cele mai multe astfel de infractiuni au fost sesizate in municipiul Bistrita, unde s-au inregistrat 167 de infractiuni, dintre care 115 au fost comise in mediul online.
Din totalul infractiunilor sesizate, 67 de fapte de inselaciune sunt in prezent cercetate de catre Serviciul de Investigatii Criminale si Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, dintre acestea, 18 fiind comise in mediul online. Aceste cazuri implica prejudicii mai ridicate si necesita o abordare mai complexa.
In acest context dorim sa aducem in atentia cetatenilor informatii si aspecte de avut in vedere atunci cand intentioneaza sa foloseasca mediul online pentru efectuarea de activitati financiare sau investitii si cele mai utilizate metode folosite de infractori.
Principalele fapte inregistrate sunt cele care vizeaza fraude pe platforme de comert online, fiind identificate in principal doua situatii:
- Fraudatorul ca si cumparator: Contacteaza vanzatorul si solicita mutarea conversatiei pe un alt canal (ex. retele de socializare si mesagerie). Pretinde ca a platit produsul si trimite un link fals pentru incasarea sumei, cerand datele de securitate ale cardului bancar. Dupa obtinerea informatiilor, initiaza tranzactii frauduloase si nu mai raspunde la mesaje.
- Fraudatorul ca si vanzator: Posteaza anunturi cu produse fictive la preturi foarte mici. Directioneaza cumparatorul catre un link de tip "phishing" pentru a obtine datele cardului, pe care le foloseste ulterior pentru plati online la comercianti din alte tari. O alta modalitate in inselare a unui cumparator de buna credinta fiind livrarea unui produs cu alte caracteristici decat cele comandate (de obicei mult inferioare), neexistand ulterior posibilitatea returnarii produsului.
O alta modalitate de sustragere a datelor bancare de la persoane vulnerabile este:
- Smishing-ul (phishing-ul prin SMS) este metoda de fraudare prin folosirea canalelor de comunicare prin mesaje SMS, care par a fi transmise de banci, firme de curierat, institutii postale sau furnizori de servicii. Scopul este obtinerea de catre fraudatori a unor date personale sau de autentificare, de regula prin directionarea victimei catre un link (website clonat) unde ii sunt solicitate datele personale/datele cardului (numar card, data expirarii, CVV2/CVC) etc. Odata furnizate, fraudatorii folosesc informatiile pentru a accesa si sustrage fondurile persoanei care le-a furnizat.
Din sfera infractiunilor de inselaciune comise prin intermediul mijloacelor de comunicare online, se numara si:
- Fraudele cu investitii care reprezinta scheme frauduloase in care persoane sau entitati necinstite promit investitorilor potentiali oportunitati de investitii extrem de profitabile, dar care, in realitate, nu exista sau sunt inselatoare. Aceste scheme sunt diversificate si pot include tranzactii cu actiuni fictive, criptomonede inexistente, scheme piramidale sau produse financiare fictive. Aceste investitii pot fi promovate prin reclame de tip Deepfake - mesaje video difuzate in social media, in care apar imagini falsificate ale unor persoane, de obicei de notorietate, care recomanda anumite investitii, fara ca, in realitate, acestea sa fie implicate in subiect.
- Scam pe retele de socializare, fie ca este vorba de reclame false sau comentarii la subiecte ce atrag un numar mare de interactiuni, oferind investitii, relatii amoroase, castiguri din senin, mosteniri neasteptate din strainatate pe care cel care a postat nu ar avea cui le transmite sau opere de caritate, obtinerea de credite cu dobanda neverosimil de mica. Toate aceste metode solicita o plata in avans, catre destinatii si persoane necunoscute, a unor sume de bani sau asa zise taxe (Advance-fee scam). Autorii se concentreaza platind reclame frauduloase pe pagini cu subiecte care au audienta si interactiune mare, incercand sa directioneze reclamele catre segmente de populatie ce au cunostinte de securitate online minime.
Din experienta politistilor care cerceteaza fapte de inselaciune prin mijloace de comunicare online, pentru a ramane protejat de fraudele online trebuie retinute urmatoarele aspecte:
Nu exista castiguri usoare, imediate pe retelele sociale, din partea unor necunoscuti! Promotorii fraudelor incearca sa atraga "investitori" folosind limbaj tentant, cum ar fi "dublati-va investitia intr-o saptamana" sau "profituri garantate".
Lipsa de cunostinte tehnice necesare in noile activitati desfasurate online, duc la cedarea controlului. Persoanele vatamate renunta cu usurinta, din cauza dorintei de imbogatire rapida si pe fondul lipsei de cunostinte tehnice, la orice masura de securitate digitala, cedand total controlul dispozitivelor electronice folosite.
In multe situatii, sub pretextul ca vor acorda suport tehnic, atacatorii conving persoanele vatamate, sa isi instaleze pe dispozitivele electronice folosite(telefon, tableta, laptop etc.) aplicatii tip remote desktop (de control de la distanta), prin care acestia capata control total al acelor dispozitive. Astfel, utilizatorii ofera atacatorilor acces la toate datele personale si bancare, accesibile prin intermediul dispozitivelor.
Persoanele sunt predispuse sa riste sume mici de bani online, chiar daca au suspiciuni cu privire la onestitatea anumitor oferte. Acesta poate conduce, in final, la pierderea totala a controlului asupra dispozitivelor prin care gestioneaza adresele de e-mail si online banking si in final, chiar a tuturor conturilor bancare.
Bancile si autoritatile nu solicita niciodata online, telefonic sau prin SMS date confidentiale precum datele cardurilor, parola de acces sau PIN-ul.
"Reprezentantii" falselor platforme de investitii care se autoproclama "analisti financiari sau brokeri" sunt caracterizati de insistenta si presiunile pe care le fac asupra persoanelor sa investeasca sau sa evite sa discute despre situatia in care se afla cu familia, prietenii, reprezentanti ai bancilor sau politia.
Directii de urmat in situatia in care o persoana devine victima sau constata ca este pe cale sa devina victima a unei infractiuni de inselaciune prin mijloace de comunicare online:
- in cazuri care creeaza suspiciuni se recomanda adresarea urgenta catre unitatile bancare si politie.
- Intreruperea, imediat, a legaturii cu autorii faptelor, chiar daca acestia incearca insistent sa reia contactul;
- luarea de masuri de limitare a daunelor solicitand unitatilor bancare blocarea cardurilor/conturilor/transferurilor frauduloase, pana la clarificarea situatiei juridice a acestora;
- incetarea folosirii si dezinstalarea programelor de acces la distanta, neaccesarea link-urilor sau atasamentelor;
- pastrarea datelor legate de frauda. Politia si lucratorii bancari vor avea nevoie de ele.
Pe parcursul anului 2024, Inspectoratul de Politie Judetean Bistrita-Nasaud a postat constant, in mediul online, mesaje de prevenire a infractiunilor cibernetice, abordand diverse problematici. Au fost abordate subiecte de actualitate, mesajele concentrandu-se pe riscurile si metodele de prevenire a inselaciunilor online.
De finalul anului 2023, din perioada sarbatorilor de iarna si continuand pana in prima luna a anului 2024 a fost abordata tema cumparaturilor online, avand in vedere perioada de reduceri si achizitii masive din aceasta luna. Mesajele au vizat educarea consumatorilor cu privire la identificarea inselaciunilor si cumparaturile in siguranta.
Ulterior, atentia a fost indreptata catre criptomonede si fraude cu investitii, un domeniu din ce in ce mai popular, dar si periculos, unde multe persoane sunt vulnerabile la scheme frauduloase sau investitii riscante.
In luna martie a fost abordat fenomenul DeepFake, explicand publicului cum pot fi folosite aceste tehnologii pentru a manipula informatii si a induce in eroare, subliniind importanta verificarii surselor si protectiei identitatii online.
Lunile urmatoare au fost puse in centrul atentiei inselaciunile online, oferind sfaturi practice despre cum se pot recunoaste si evita capcanele intinse de infractori prin diverse platforme online. Au fost aduse in discutie campaniile de tip SMS SPAM, un alt mod prin care infractorii incearca sa obtina date personale sau sa infecteze dispozitivele utilizatorilor cu programe malitioase.
Prin intermediul retelelor de socializare, Inspectoratul de Politie Judetean Bistrita-Nasaud a transmis aceste mesaje preventive unui numar semnificativ de persoane, pana in prezent, postarile ajungand la aproape 61.000 de persoane.
Aceasta directie continua sa fie o prioritate deoarece informarea si constientizarea publicului reprezinta primul pas in prevenirea victimizarii.
Una dintre prioritatile Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii pentru acest an este "Siguranta Online", o prioritate nationala de prevenire care se aliniaza cu contextul actual in care tehnologia si mediul digital joaca un rol din ce in ce mai important in viata de zi cu zi.
In acest sens, la nivel national, a fost creat si actualizat constant site-ul www.sigurantaonline.ro, unde sunt prezentate detaliat metode si mijloace de prevenire si identificare a fraudelor online.
La nivelul judetului Bistrita-Nasaud, politistii din cadrul Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii au desfasurat trei campanii in domeniul sigurantei online. Dintre acestea, doua sunt campanii nationale care au fost adaptate si implementate local, iar una este o campanie initiata la nivel local, conceputa special pentru a raspunde nevoilor specifice ale comunitatii noastre.
Campania de prevenire a fraudelor informatice care au ca mod de operare investitiile online in actiuni si criptomonede a fost una dintre initiativele cheie. Aceasta campanie vizeaza educarea publicului cu privire la riscurile investitiilor online nesigure, pentru reducerea riscului de victimizare, subliniindu-se importanta verificarii surselor si a evitarii schemelor de "imbogatire rapida". Au fost desfasurate activitati cu angajati ai unor societati comerciale de pe raza judetului, activitati de informare cu populatie varstnica, activitati de informare in unitatile scolare de pe raza judetului si activitati de informare stradala.
Proiectul "Siguranta Online" - Protectie prin educatie - Securitate digitala, este o campanie in desfasurare, care pune accentul pe educatia digitala a cetatenilor, oferindu-le instrumentele necesare pentru a naviga in siguranta pe internet si pentru a se proteja impotriva diferitelor forme de criminalitate cibernetica, cu promovarea platformei www.sigurantaonline.ro. Au fost desfasurate activitati in scoli, tabere, activitati de informare stradala, organizare de info-pointuri tematice).
Campania locala "Siguranta la un click distanta" a fost special conceputa pentru a veni in sprijinul persoanelor vulnerabile din mediul rural, unde accesul la informatii si resurse poate fi mai limitat. Prin aceasta campanie, ne-am propus sa aducem cunostintele si practicile de siguranta digitala mai aproape de cei care au cea mai mare nevoie de ele. Activitatile au fost desfasurate cu preponderenta in mediul rural, cu sprijinul si implicarea politistilor de la posturile de politie.
Prin intermediul ecranelor publicitare disponibile in diverse societati comerciale cu aflux ridicat de persoane, din municipiul Bistrita, au fost diseminate informatii informativ-preventive pentru protejarea populatiei.
In acest sens, vor fi continuate, cu prioritate, activitatile pentru cresterea gradului de siguranta si protectie pentru cetateni pe toate domeniile de activitate.
![]() | ![]() |
0 comentarii | 1540 vizualizări | 05 septembrie 2024 |