
La data de 17 septembrie a.c., in intervalul orar 09.00-12.30, politisti din cadrul Biroului Siguranta Scolara, Biroului de Ordine Publica si jandarmi au desfasurat o actiune pentru prevenirea absenteismului scolar, a faptelor cu violenta, prevenirea traficului si consumului ilicit de droguri si prevenirea consumului de tutun.
Actiunea s-a desfasurat in municipiul Bistrita, fiind efectuate verificari in 6 localuri publice si legitimate 26 de persoane. Astfel, au fost depistati 11 elevi care absentau nemotivat de cursuri, fiind intocmite informari catre scolile unde acestia invata pentru a fi dispuse masuri in consecinta. De asemenea, pentru neregulile constatate, politistii au aplicat 4 sanctiuni contraventionale cu avertisment (2 conform Legii 349/2002 si 2 conform Legii 61/1991).
In acelasi context, politistii Sectiei 3 Politie Rurala Lechinta au desfasurat ieri, 17 septembrie, activitati preventive in proximitatea scolilor, dar si in zona unor localuri publice din localitatile Lechinta, Matei si Sanmihaiu de Campie. Astfel, au fost legitimate mai multe persoane si au fost depistati doi elevi care absentau de la cursuri. Politistii au actionat si pentru prevenirea unor evenimente rutiere nedorite, fiind aplicate 6 sanctiuni contraventionale in valoare de 995 lei.
Actiuni similare au fost desfasurate si in orasul Beclean, in intervalul orar 11.00-13.00, fiind efectuate controale in 2 localuri publice din oras, dar si in incinta si in zonele adiacente unitatilor de invatamant, de pe raza de competenta. Au fost depistati 4 elevi care nu frecventau cursurile, iar politistii au informat conducerea scolii unde acestia invata.
.
Barbat cercetat pentru infractiuni rutiere, retinut de politistii din Sangeorz-Bai in urma unei urmariri in trafic si a probelor administrate in cauza.
Ieri, 17 septembrie, in urma cercetarilor si probatoriului administrat, politistii Compartimentului Rutier Sangeorz-Bai au dispus retinerea, pentru 24 de ore, a unui barbat de 35 de ani din Feldru, cercetat pentru conducerea unui vehicul fara permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.
In fapt, in noaptea de 6/7 septembrie a.c., politistii rutieri din Sangeorz-Bai au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism inmatriculat in Marea Britanie si care circula pe Drumul National 17D, intre localitatile Rodna si Anies.
Conducatorul acestuia a refuzat sa opreasca, fiind urmarit de echipaj aproximativ 1 kilometru. La un moment dat, acesta a acrosat o bordura, dupa care ar fi sarit din autoturismul aflat in mers si care ulterior a intrat in coliziune cu peretele unei hale.
Politistii au solicitat interventia unui echipaj medical pentru acordarea ingrijirilor medicale barbatului in cauza. Totodata, politistii au efectuat controlul corporal si al autovehiculului, fiind descoperite si ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
La fata locului, barbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatele din dotare, reiesind indicii cu privire la posibila prezenta a substantelor psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicala, pentru recoltarea de probe biologice, buletinul de analiza toxicologica confirmand prezenta unor substante interzise.
Totodata, in urma verificarilor efectuate, politistii au constatat faptul ca barbatul de 35 de ani are anulat dreptul de a conduce. In prezent, acesta se afla in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Bistrita-Nasaud, iar in cursul zilei de astazi, 18 septembrie, va fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Nasaud, in vederea dispunerii unei noi masuri preventive.
Politistii Compartimentului Rutier Sangeorz-Bai continua cercetarile pentru documentarea cauzei sub toate aspectele ei.
Conducatoare auto aflata sub influenta bauturilor alcoolice, depistata de politistii Biroului Rutier in urma unui accident soldat cu pagube materiale
In seara de 17 septembrie a.c., in jurul orei 23.30, politistii Biroului Rutier Bistrita au intervenit pentru efectuarea cercetarilor, ca urmare a unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele date, o tanara de 25 de ani din Bistrita Bargaului, in timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Moldovei din Bistrita, a acrosat un autoturism, condus de un tanar de 22 de ani, dupa care a fost proiectata intr-un alt autoturism parcat.
Cei doi conducatori auto au fost testati cu aparatele din dotare, iar rezultatul in cazul tinerei de 25 de ani a fost de 0,41 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiind condusa ulterior la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice in vederea determinarii alcoolemiei.
Cercetarile in acest caz sunt continuate de catre politistii din cadrul Biroului Rutier Bistrita.
.
Avand in vedere conditiile meteo schimbatoare din aceasta perioada si pentru a nu fi implicati in evenimente nedorite, politistii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, recomanda motociclistilor:
- Adaptati viteza la conditiile meteo, de drum si de trafic.
- Respectati regulile privind efectuarea depasirii, manifestati prudenta si efectuati aceasta manevra numai prin partea stanga, fara a-i incomoda pe ceilalti parteneri de trafic.
- Utilizati echipamentul de protectie omologat (casca, costum, cizme si manusi) pentru ca numai acesta va poate asigura o protectie eficienta in caz de accident.
- Fiti vizibili - folosirea permanenta a luminii de intalnire a farului si semnalizarea oricarei schimbari a directiei de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau vizibilitate redusa, folositi echipament reflectorizant.
- Nu creati surprize in trafic, manevrele bruste sau accelerarea puternica a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului "ma strecor" pentru ca am timp sau am loc, genereaza risc major de accident.
- Anticipati pericolele - ruland la distanta de minim 1,5 m fata de vehiculele aflate in stationare, pentru a evita deschiderea brusca a unei portiere.
La data de 17 septembrie a.c., politistii Compartimentului Rutier Beclean au fost sesizati cu privire la faptul ca pe Drumul Judetean 172F, a avut loc un accident rutier.
Din primele date, un barbat de 45 de ani, cetatean polonez, in timp se deplasa cu o motocicleta, intre localitatile Beclean si Malut, pe fondul unei depasiri, a pierdut controlul directiei si a intrat in coliziune cu zidul de protectie de pe marginea drumului.
Accidentul s-a soldat cu ranirea barbatului de 45 de ani care a fost transportat la spital pentru ingrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Politistii rutieri din Beclean continua cercetarile pentru a stabili cauza si imprejurarile exacte in care a avut loc accidentul.
0 comentarii | 2471 vizualizări | 18 septembrie 2024 |