Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Luni 15 Aprilie 2024 - 14587
Prezenta politistilor a fost necesara pentru dirijarea traficului rutier in urma unui accident .

 In 01.11.2011, ora 05.01, pe DN 17 in localitatea Josenii Birgaului, M. Mihai de 27 ani din Stanesti jud. Bacau, in timp ce conducea un autotractor care tracta o semiremorca, din directia Vatra Dornei-Bistrita, nu a redus viteza de deplasare pe pod, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat pe partea carosabila. Acesta a colizionat totodata autovehiculul condus de D. Daniel de 41 ani din Botosani care circula regulamentar pe sensul opus.

O parte din alimentele transportate in autotractor s-au imprastiat pe partea carosabila si pe acostamentul sensului de mers Bistrita-Vatra Dornei. 

In urma accidentului nu au existat victime, iar intre orele 05.10-13.30 politistii rutieri au fost prezenti pentru a dirija traficul si astfel au fost evitate ambuteiajele.  

Conducatorul auto a fost sanctionat contraventional si s-a luat masura complementara a retinerii certificatului de inmatriculare al semiremorcii, care avea inspectia tehnica periodica expirata.

  •  

 In 01.11.2011, ora 17.50 pe DN 17, in localitatea Rusu Birgaului, P. M.  de 14 ani, din Rusu Birgaului, s-a angajat in traversarea DN 17 prin loc nepermis si fara sa se asigure, fiind surprinsa si accidentata usor de autoutilitara condusa de G. Radu de 28 ani din Iasi.

          La ora 17.54 politistii au fost sesizati prin SNUAU 112 ca in localitatea Rusu Bargaului a avut loc un scandal.  La fata locului s-a constatat ca tatal fetei, P. Marius  de 46 ani, in timp ce se afla pe marginea DN 17,  a intrat in conflict cu T. Mafta de 67 ani , a impins-o, iar aceasta a cazut in sant fracturandu-si membrul superior stang.

          In cauza s-a intocmit dosar de cercetare penala.

 

  •  

A condus fara permis si a fost condus de politisti in arest

 In 01.11.2011, ora 10.30, politistii din cadrul Compartimentului Urmariri au desfasurat o actiune specifica pe raza localitatii Sant, ocazie cu care l-au depistat pe M. Romulus de 32 ani din Rodna. Impotriva acestuia Judecatoria Nasaud a emis un Mandat de executare a pedepsei cu inchisoare, fiind condamnat la 1,1 ani pentru conducere fara permis.

Acesta a fost incarcerat in Centrul de Retinere si Arest Preventiv din cadrul IPJ Bistrita-Nasaud.

 

  •  

 

Politistii au asigurat ordinea si linistea publica cu ocazia Luminatiei. Nu au fost semnalate evenimente deosebite.

 Ca urmare a activitatilor dispuse de catre Politia Municipiului Bistrita de asigurare a ordinii si linistii publice pe raza municipiului cu ocazia " Luminatiei-Ziua Mortilor",  nu au fost sesizate acte de tulburare a ordinii si linistii publice.

Cei 27 politisti de ordine publica, 8 politisti rutieri, 6 politisti de investigatii criminale, 15 politisti locali si 4 jandarmi au identificat 89 de persoane care apelau la mila publicului, care au fost trimise in localitatile de domiciliu.

Totodata,  au fost aplicate 25 sanctiuni contraventionale in valoare de 3.400 lei pentru fapte de incalcare a normelor de ordine si liniste publica si 7 sanctiuni  in valoare de 3.700 lei pentru acte de comert ilicit.

 

  •  

Continua verificarile pe linie silvica

 In 01.11.2011, politistii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice impreuna cu specialisti din cadrul I.T.R.S.V. Cluj-Napoca, au executat o actiune pe linia controlului provenientei materialului lemnos pe Valea Somesului. Cu aceasta ocazie au fost aplicate doua sanctiuni contraventionale, conform Legii 171/2010 in valoare de 2.000 lei si a fost confiscata cantitatea de 20,00 mc lemn rotund in valoare de 1.929 lei.

  •  

 

 

 In 01.11.2011, orele 1534 pe Aleea Tihuta din mun. Bistrita, un copil in varsta de 8 ani din Bistrita, care a patruns pe partea carosabila in fuga si fara sa se asigure, a fost colizionat de autoturismul condus de I. Alin de 29 ani din Bistrita, lovindu-se de usa si aripa dreapta spate a autoturismului.

 Din accident a rezultat ranirea grava a minorului si avarii la autoturism.

 Cercetarile continua de Biroul Rutier.

 

  •  

 

Sanctionat contraventional pentru neasigurare la efectuarea manevrei de mers inapoi

  In 01.11.2011, ora 10.30, pe DJ 154, in localitatea Domnesti, C. Grigore de 34 ani, in timp ce conducea o autoutilitara, a efectuat o manevra de mers inapoi, moment in care a colizionat un stalp din beton, pe care se aflau montate cabluri electrice, de internet, televiziune si telefonie, lasand o parte din locuitorii satului fara aceste servicii.

          Prejudiciul  estimat de angajatii societatilor furnizoare este de circa 10.000 lei.

          Conducatorul auto a fost sanctionat contraventional conform OUG 195/2002.

 

0 comentarii2723 vizualizări02 noiembrie 2011




rss 2.0
rss 2.0