
In 03.07.2012, intre orele 06.00-14.00, politistii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, impreuna cu specialisti din cadrul I.T.R.S.V. Cluj-Napoca, in baza Planului Comun de Actiune "Scutul Padurii 2012", au executat o actiune pe linia controlului circulatiei si provenientei materialului lemnos pe Valea Somesului. Au fost aplicate 3 sanctiuni contraventionale in valoare de 10.000 lei conform Legii nr. 171/2010, doua sanctiuni contraventionale conform OUG nr 195/2002, in valoare de 420 lei si a fost confiscat material lemnos in valoare de 1944 lei.
Actiune pentru siguranta cetatenilor in Galatii Bistritei
In 03.07.2012, lucratori din cadrul Sectiei 1 Politie Rurala Bistrita, impreuna cu politisti din cadrul Serviciului de Interventie Rapida, au actionat pentru cresterea gradului de siguranta publica a cetatenilor, prevenirea si combaterea infractiunilor de furt si a faptelor antisociale, pe raza comunei Galatii Bistritei.
Cu ocazia actiunii au fost executate 3 mandate de aducere fata de persoane cercetate sub aspectul comiterii infractiunilor de furt si au fost aplicate noua sanctiuni la Legea nr. 61/1991 pentru fapte de natura a tulbura ordinea si linistea publica in valoare de 3.200 lei. De asemenea, a fost identificat un suspect pentru furtul comis in noaptea de 30.06/01.07.2012 in dauna unei societati comerciale din Dipsa, ca fiind C. Gheorghe de 21 ani din Dipsa. Cercetarile in acest caz continua de Biroul Politie Transporturi.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat este infractiune
In 03.07.2012, ora 19.25, a fost depistat pe DJ 151, in Sintereag K. Csaba de 21 ani din Bistrita, care conducea un autoturism neinmatriculat.
In urma verificarilor, a rezultat ca placutele de inmatriculare aplicate pe respectivul autoturism au fost atribuite de fapt altui autovehicul apartinand lui P. Corneliu.
In cauza s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare.
Cercetarile continua de Serviciul Rutier.
Suspecti de furt din case in constructie identificati si retinuti de politistii bistriteni. Bunurile sustrase au fost gasite in autoturismul cu care se deplasau.
In 03.07.2012, in urma activitatilor specifice de cercetare desfasurate de politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale in colaborare cu politisti din cadrul Biroului Politiei Rutiere au fost identificate mai multe persoane suspectate de comiterea de infractiuni de furt din case in constructie.
Astfel, B. Romeo de 29 ani din Turda, jud. Cluj, K. Alexandru de 37 ani din Turda, M. Traian de 20 ani din Ludus, jud. Mures si G. Marcel de 41 ani din Campia Turzii, jud Cluj sunt suspectati ca in noaptea de 02/03.07.2012 au patruns prin efractie in doua case in constructie situate in municipiul Bistrita. De aici ar fi sustras scule electrice in valoare de 5.000 lei, dupa care au intentionat sa plece din Bistrita cu un autoturism marca Ford Mondeo.
Toate bunurile sustrase au fost gasite in autoturismul cu care se deplasau, prejudiciul fiind recuperat in totalitate.
Fata de acestia s-a luat masura retinerii pe o durata de 24 ore.
Au fost prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Bistrita cu propuneri de punere in miscare a actiunii penale si arestare preventiva, fata de acestia luandu-se masura obligarii de a nu parasi localitatile de domiciliu pe o perioada de 30 zile.
Cercetarile continua de Biroul de Investigatii Criminale.
A vrut sa depaseasca un tractor .
In 03.07.2012, M. Ferencz de 37 ani din Reghin, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 154, in Mariselu, s-a angajat in depasirea unui tractor, moment in care a pierdut controlul autoturismului si a intrat intr-un cap de pod de pe partea opusa a sensului sau de deplasare, sarind peste un sant in afara partii carosabile.
Din accident a rezultat ranirea usoara a lui S. Attila de 42 ani din Suseni, jud. Mures, pasager in autoturism care a fost transportat la Spitalul Judetean Bistrita.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ si i-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, politistii l-au identificat pe conducatorul tractorului in cauza, respectiv D. Ioan de 42 ani din Sintioana.
Conducatorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur in aerul expirat si i s-au recoltat probe biologice.
Cercetarile continua de Biroul Rutier Bistrita.
Accident rutier pe strada Libertatii. O masina s-a rasturnat in urma impactului.
In 03.07.2012, ora 17.34, conducatorul auto L. Marius de 26 ani din Bistrita, in timp ce conducea un autoturism pe str. Libertatii din Bistrita, nu a adaptat viteza de deplasare in curba, a patruns pe banda a doua, unde a intrat in coliziune cu autoutilitara condusa de C. Daniel de 25 ani din Bistrita, care a fost proiectata pe contrasens si s-a rasturnat pe trotuarul din partea stanga a directiei de mers.
La fata locului s-a deplasat un echipaj SMURD, dar C. Daniel a refuzat acordarea ingrijirilor medicale si transportul la Spitalul Judetean Bistrita. Ulterior in jurul orei 18.45, intrucat acuza dureri la piciorul drept, s-a deplasat la spital in vederea efectuarii de investigatii medicale.
Conducatorii auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ si li s-au recoltat probe biologice.
Cercetarile continua de Biroul Rutier.
A cazut de pe bicicleta
In 04.07.2012, ora 00.47, a fost sesizat prin SNUApU 112 faptul ca in localitatea Spermezeu, in dreptul unui imobil se afla un barbat cazut.
La fata locului s-a deplasat patrula auto din cadrul Sectiei 5 Politie Rurala Petru Rares care a constatat ca, pe o strada laterala a drumului principal, O.Danut de 37 ani din Spermezeu, era cazut de pe bicicleta cu care se deplasa.
Acesta a fost transportat la Spitalul Beclean pentru ingrijiri. Totodata a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur in aerul expirat si i s-a recoltat o proba biologica de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetarile continua de Politia oras Beclean.
![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 2667 vizualizări | 04 iulie 2012 |