Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Caritate-Voluntariat Vineri 24 Ianuarie 2025 - 14587
Gala de Mos Nicolae pentru copii cu dizabilitati.

Va aducem la cunostinta ca in data de 6 decembrie anul curent, va avea loc un eveniment special, cea de  a sasea editie a "Galei de Mos Nicolae pentru copii cu dizabilitati", a Fundatiei Inocenti.

Clubul Rotary Bistrita Nosa este de 3 ani partener principal in organizarea acestui eveniment. La editia din acest an, s-au alaturat acestui parteneriat Rotary Club Bistrita si Clubul Lions Bistrita.

Suntem deosebit de onorati sa avem la aceasta editie a galei, pe Alteta Sa Regala Principele Nicolae al Romaniei, ca semn al interesului Familiei Regale a Romaniei, pentru activitatea Fundatiei Inocenti.

Asa cum bine stiti, gala "Mos Nicolae pentru copii cu dizabilitati" este un eveniment cu scop caritabil, menit pe de o parte sa-i sensibilizeze pe oamenii din judetul nostru cu privire la problematica copiilor cu dizabilitati, iar pe de alta parte, reprezinta o modalitate de a obtine resurse pentru sustinerea celor doua programe ale Fundatiei Inocenti, dedicate copiilor nostri speciali.

Ca urmare a resurselor obtinute de la gala din decembrie 2010, pe parcursul anului 2011, un numar de 84 de copii cu dizabilitati de pe raza judetului Bistrita Nasaud, au beneficiat de peste 4500 de sesiuni de terapie recuperatorie (kinetoterapie si consiliere psihologica) si sesiuni de activitati educative si de socializare. Fiecare sesiune are o durata cuprinsa intre 30 si 60 de minute.

In anul 2012, pana la sfarsitul lunii octombrie, serviciile Fundatiei Inocenti s-au adresat unui numar de 90 de copii si 22 de parinti. De mentionat ca cele doua programe special destinate copiilor si tinerilor cu dizabilitati sunt sustinute in cea mai mare parte din reursele obtinute in cadrul acestui eveniment si din campania anuala " 2%". Am constatat cu bucurie in ultimii ani, o crestere a numarului de persoane interesate de soarta acestor copii.

Gala din acest an se va compune din doua momente distincte, fiind vorba despre un concert de violoncel care va fi sustinut incepand cu ora 18:00 la Sinagoga din Bistrita, exclusiv pentru participantii la gala, (unde accesul presei este liber) si dineul de la restaurantul Coroana de aur, care va incepe la ora 19:30 (unde accesul presei este limitat).

Absolventa in 2006  a Academiei de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, Lavinia Bocu a fost sustinuta si incurajata datorita timbrului sau vocal deosebit sustinand numeroase concerte in tara si strainatate (Germania, Italia, Ungaria) alaturi de pianisti de clasa si orchestre profesioniste din tara. Anul 2005 ii aduce nominalizarea revistei "Flacara"  in categoria "OAMENI SI EVENIMENTE 2005", alaturi de Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe etc.

In acest an, dupa doua turnee nationale "Va place Bach?", in care a interpretat integrala Suitelor pentru violoncel solo de Bach (Razvan Suma este primul muzician roman care reuseste aceasta performanta intr-un singur concert), tanarul si talentatul violoncelist se alatura din nou prietenilor galei cu un program muzical.

Pe parcursul dineului care urmeaza concertului, lucrari de arta si diferite obiecte vor fi licitate sau castigate la tombola, pe parcursul unei seri, pe care o speram agreabila si deopotriva utila.

Suntem deosebit de onorati pentru ca si-au manifestat deja intentia de a participa la eveniment, ASR Principele Nicolae al Romaniei, alaturi de personalitati din tara si din strainatate, Rotarieni sau nu, animati cu totii de dorinta de a servi aceasta cauza nobila.

Pentru detalii si anuntarea intentiei de a participa la eveniment persoanele interesate sunt incurajate sa faca acest lucru pana la data de 25 noiembrie 2012, fie telefonic la numarul 0743 783893, persoana de contact Laura Filipoi, fie pe e-mail la adresa laurafilipoi@yahoo.com sau marin.mic@inocenti.ro .

 

Cu prietenie si pretuire,
  
Marin Mic  -  Director executiv Fundatia "Inocenti"                                                                     

Bistrita, noiembrie 2012.

 

Foto - arhiva Marius Chiuzan si Bistritanews.ro 

0 comentarii182 vizualizări15 noiembrie 2012




rss 2.0
rss 2.0