In 1999 analizele stiintifice si istorice despre nasterea teoriei relativitatii au condus la concluzia clara ca adevaratul creator al teoriei a fost Henry Poincare (francez) si ca lucrarea lui Einstein a fost un plagiat. Este greu de inteles cum Einstein a elaborat o teorie de asemenea amploare in doar cateva saptamani in conditiile in care anterior nu publicase nimic in acest sens.

In ultimii ani au fost descoperite doua noi elemente semnificative:
a) absenta recenziilor a doua texte majore a teoriei lui Poincare in Analele de Fizica germane, in ciuda meticulozitatii nemtesti, a altor trei texte despre studiile sale din 1905, fiind recenzate doar diverse texte stiintifice de mai mica importanta.
b) ignorarea aparent deliberata a trei studii majore despre relativitate prezentate de fizicianul francez la seminarul " teoria electronului", organizat in iunie/iulie 1905 la Universitatea din Gottingen. Primul text reprezinta faimoasa nota relativista catre Academia din Paris despre dinamica  electronilor, al doilea era memorandumul trimis lui Hendrik Lorentz in mai 1904 iar al treilea descria principiile relativitatii sustinute de Poincare la Conferinta Mondiala de Stiinte din Saint-Louis, din septembrie 1904. Mai mult de atat, in ianuarie 1905, Societatea de Matematica din Göttingen a organizat un seminar tocmai despre teoria relativitatii enuntata de Poincare.
Aparitia acestei situatii trebuie insa cautata in relatiile tensionate existente intre Franta si Germania la inceputul secolului XX. David Hilbert, invidios pe descoperirile lui Poincare a decis sa reactioneze, organizand o masinatiune cu scopul de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi imense, era nevoie de o persoana care sa si le asume. Acea persoana a fost un marunt functionar la Oficiul de patente si brevete din Berna, Albert Einstein.
Universitatea din Gottingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-Dirichlet era considerata la acea data polul mondial al matematicilor si al cercetarilor stiintifice. In 1905 universitatea se afla
sub conducerea lui David Hilbert, un matematician de prim rang. In acel an premiul Bolay pentru matematica a fost pierdut de Hilbert in favoarea lui Henry Poincare, lucru care a nascut o imensa frustare in mediile academice germane. Arnold Sommerfeld, Herglotz si Wiechert au incercat pe parcursul toamnei lui 1904 si iernii urmatoare sa publice trei lucrari despre electronul superluminic, electronul care se misca cu o viteza superioara luminii in vid, in jurnalul universitatii. Sommerfeld, fizicianul care a imbunatatit modelul de atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil
cu relativitatea si mecanica cuantica, a publicat chiar si intr-o revista olandeza un studiu in care concluziona ca "transformarile lui Lorentz", o ipoteza revolutionara a cunoscutului fizician olandez, nu poate fi folosita.
In aceste conditii, in mijlocul pregatirilor pentru seminarul din vara lui 1905, a aparut nota lui Poincare care postula clar si argumentat: nici un corp material nu poate depasi viteza luminii in vid. David Hilbert s-a vazut astfel obligat sa prezerve autoritatea institutiei pe care o conducea, luand
trei decizii extreme de importante:
- sa ignore sistematic studiile lui Poincare si cele adiacente lor.
- sa solicite ajutorul lui Max Planck, directorul Analelor de Fizica, o publicatie deosebit de influenta, ca notele lui Poincare sa nu apara in rubricile acesteia.
- sa caute un german care sa-si asume riscurile unui eventual proces prin publicarea rezultatelor lui Poincare sub semnatura sa. Acesta s-a numit Albert Einstein iar motivatiile pentru care el a fost cel ales au fost, se pare, urmatoarele:
-a plagia ceva implica automat excluderea din mediul stiintific, ori Einstein era un simplu functionar fara veleitati
-Hermann Mincovski, evreu lituanian si sef al departamentului de matematici din cadrul universitatii il cunostea pe Einstein, pe care l-a avut elev intre 1896-1900.
-Max Planck si Einstein au corespondat o vreme despre teoria cuantica.
-Einstein a scris intre anii 1902-1904 diverse lucrari despre termodinamica, parand ca ar avea anumite cunostiinte in acest domeniu.
- Sotia sa, Mileva Marici.era o fiziciana respectata.
Manipularea a functionat iar pentru Einstein a insemnat o incredibila sansa de a-si promova si propriile idei, cunoscute la Gottingen si Berlin ca fiind la randul lor plagiate si care nu-si gasisera sustinere pana in acel moment.
In toamna lui 1905, imediat dupa publicarea asa-ziselor teorii ale lui Einstein, Max Planck organizeaza un colocviu international in care il numeste pe acesta "noul Copernic".

Adevaratul Einstein
Albert Einstein era departe de a fi un geniu.Considerat retardat mintal din cauza incapacitatii sale de a vorbi pana la varsta de 5 ani, inca din primii ani de scoala el a dovedit slabe calitati. La varsta de 15 ani, a parasit bancile scolii fara nici o diploma. Einstein insusi recunostea intr-un ziar al scolii ca e lipsit de imaginatie si abilitati practice. In 1895 pica un simplu examen de intrare la Politehnica din Zurich, singura institutie care nu cerea dovada absolvirii cursurilor liceale. Examenul era constituit din probleme de matematica, pe care Einstein nu le-a putut rezolva. A urmat o scoala economica mai modesta, la Aarau, sperand ca dupa absolvire sa prinda un post academic. Incapabil sa finalizeze cursurile unei scoli, cum si-ar fi dorit, si descurajat de recomandarile profesorilor de a nu-si continua
studiile, se angajeaza, cu ajutorul unui coleg si prieten, Marcel Grossman, viitor co-autor al teoriilor sale, la Oficiul de Patente din Berna. A fost angajat ca expert tehnic gradul trei, abia in 1906, la un an dupa elaborarea celebrelor sale lucrari, fiind ridicat la gradul doi. Activitatea sa in cadrul oficiului nu era, cum s-ar putea crede, bazata pe fizici cuantice sau teorii ale fizicii, ci viza revizuirea zilnica a documentatiei tehnice a diferitelor patente. A lucrat la oficiu pana in 1909, perioada in care a
incercat fara succes sa prinda o pozitie in cadrul unei universitati.
Surprinzator, in conditiile unui program incarcat, fara acces la orice lucru asociat unei lucrari academice, Einstein a elaborat in timpul sau liber patru eseuri despre mecanica cuantica pe care le-a publicat in 1905.
Neputand sa ofere o justificare a acestei situatii, Einstein lasa sa se inteleaga ca o parte din idei i-au venit in somn si ca documentele care au condus la dezvoltarea tezelor sale s-au pierdut din cauza razboiului, desi acea perioada o petrecuse intr-un stat neutru, Elvetia. Abia in 1909 Einstein primeste un post universitar insignificant, profesor asociat de fizica teoretica la Universitatea din Zurich, adevarata sa cariera constand in cea de jurnalist la o publicatie evreiasca, timp de alti 10 ani. Casnicia cu Milena Marici a durat pana in1919, iar cei doi baieti rezultati au fost diagnosticati ca ambii suferind de schizofrenie, o boala ereditara. Pe langa Poincare, Einstein s-a mai "inspirat" si din studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, care in 1903, publica in revista stiintifica Atte, celebra
formula e=mc2, Heinrich Hertz sau scotianul James Maxwell. In 1953, Edmund Whittaker publica o carte, "Teoria relativitatii lui Lorentz si Poincare", in care demonstreaza cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa precum si sursele primare plagiate de Einstein in lucrarile sale. Reactia
acestuia, inca in viata, la acuzele aduse a fost aceeasi cu aportul sau real in domeniul fizicii: inexistenta.