Ne aflam pe drum sau in drum, adica am intrat cu adevarat in interiorul drumului ori inca suntem in afara lui? Indrumarea nu poate veni decat din interior, caci acolo se gaseste ceea ce Helena Petrovna Blavatsky numea vocea tacerii, sau ceea ce pentru egipteni era Zeul Launtric, Hesed al evreilor, Intimul sau Spiritul fiecarui suflet care strabate meleagurile existentelor, pentru a-si castiga intr-o buna zi eliberarea finala. Suntem oare capabili sa distingem adevarata realitate de realitatile mai mici, vagi si confuze care ne atrag spre fundaturi ce ne blocheaza progresul spiritual?

Drumul spre Autorealizare are sens unic. Cei care privesc inapoi (asa cum a facut Orfeu cand s-a uitat la Euridice in timp ce o scotea din Infern), adica privind spre trecut si reintorcandu-se la vechile greseli sau la nostalgia de a repeta placerile efemere, starnind dorinte si reinviind capetele meduzei, risca sa se rataceasca si sa iasa de pe drum. Calea Directa, stramta sau ingusta (cum se numeste in crestinism) nu permite indecizii, lipsa de fermitate, speculatii intelectuale, ci are nevoie de tenacitatea taurului, de inteligenta Omului Real, de forta leului si de aspiratia vulturului. Marele Sfinx al Egiptului este o sinteza a acestor elemente: are chip uman, picioarele din spate sunt de taur, labele din fata de leu, iar aripile, pe care, din pacate le-a pierdut de-a lungul timpului, sunt simbol al acvilei, pasare ce ne aminteste de zborul spre inalt si, simbolic, de scopurile spirituale pe care trebuie sa le atingem; acestea nu sunt decat cele patru elemente ale naturii si ale astrologiei ermetice: taurul reprezinta pamantul, leul - elementul foc, omul sau ingerul - elementul apa si acvila sau vulturul - aerul. Elemente comune si pentru cei patru evanghelisti care se picteaza in stil bizantin in toate bisericile ortodoxe, insotiti intotdeauna de vultur (Ioan), leu (Marcu), inger (Matei) si taur (Luca).

In vechime, elementele naturii erau asociate cu patru probe diferite care se dadeau celui care aspira la marea invatatura: exista proba de aer, de pamant, de foc si de apa. Daca iesea invingator din ele, devotul intra inauntrul Drumului si primea Marele Arcan al tuturor timpurilor, pentru a-si continua evolutia.

Traditiile stravechi ne spun ca aceste probe se dadeau in lumea fizica; fiind foarte dure, aspirantul isi pierdea de multe ori chiar viata. Pretul pentru a primi invatatura era foarte mare, insa se stia ca practica ei oferea in schimb nemurirea alchimistilor, mult ravnita Piatra Filosofala cautata prin toate colturile lumii.

Sa ne reintoarcem putin in trecut. Ne aflam in mijlocul civilizatiei vechilor egipteni, cand marii Initiati strabateau candva nisipurile imense pentru a ajunge sa se adape din intelepciunea predata in vechile piramide. Gardianul era nelipsit de la orice poarta a templului, veghea mereu cu privirea sa de fier si-i supunea pe neofiti la un dialog taios despre ceea ce cauta. Daca raspunsurile erau conforme rigorii esoterice, poarta templului se deschidea si lumina difuza il introducea pe aspirant spre prima proba, cea de foc.

In fata lui se intindea un culoar foarte ingust, imprejmuit de pereti in flacari; neofitul trebuia sa mearga printre ele, fara sa le atinga. Daca-si pierdea echilibrul, risca sa fie ars de viu si doar fiind atent la fiecare pas putea trece de focul teribil.

Apoi neofitului i se proba curajul si urma proba de aer. Era dus intr-un alt loc unde trebuia sa sara peste o prapastie si sa se prinda de un carlig aflat dincolo. Daca avea retineri, bineinteles ca facea saltul cu jumatate de corp, tras inapoi de frica si se prabusea in abis. Acest lucru indica lipsa determinarii, teama si imprecizie. Daca reusea, castiga proba de aer a vechilor temple de mistere.

Urma apoi proba de apa. Aceasta consta in traversarea unui lac aflat undeva in curtea templului. In el vietuiau crocodilii sacri. Neofitul primea o mantra speciala pe care trebuia sa o pronunte in timp ce inota. Daca uita cuvintele magice, singurele care puteau calma crocodilii, era devorat de acestia.

In proba de pamant aspirantul era legat intre doua blocuri de piatra care veneau spre el, amenintand sa-l striveasca. Cel care-si pierdea calmul si incepea sa se zbata ca sa scape, declansa un mecanism care nu mai oprea blocurile de piatra si acesta murea strivit. In schimb, cel care ramanea resemnat, calm si relaxat, castiga proba iar blocurile de piatra se opreau la cativa centimetri de el.

Urma apoi poate cea mai grea dintre toate probele: cea a tacerii. Odata primit in templu, ca novice intr-ale invataturii, devotul nu facea altceva decat sa curete podelele si sa taca timp de 5 ani. Astfel ii era probata calitatea de a sti sa pastreze marele secret care urma sa i se incredinteze.

Dure probe, insa in vechime, aceasta cunoastere a Caii Directe nu se dadea oricui, tocmai pentru a nu fi profanata. Era nevoie de curaj, tenacitate, incredere si nu in ultimul rand de nazuinte extraordinare care sa invinga orice obstacol din interior sau din exterior, si doar cei capabili sa lupte in sensul vantului sau impotriva tuturor vanturilor erau demni de initiere. Doar asa se poate explica faptul ca isi dadeau si viata pentru a primi aceasta cunoastere.

In zilele noastre, aceste probe se califica altfel, pentru ca nu se mai pot da in lumea fizica. De obicei sunt integrate in ceea ce dr. Samael Aun Weor numeste "gimnaziu psihologic"; cu alte cuvinte, in circumstante si situatii concrete din viata cotidiana care au drept scop descoperirea si intelegerea slabiciunilor din interiorul nostru. De exemplu, in proba de foc cineva este calomniat pe nedrept, i se pune la incercare orgoliul, este acuzat de lucruri pe care nu le-a facut. Pentru a castiga proba, nu trebuie sa reactioneze ci sa inteleaga situatia, sa raman calm si sa analizeze profund resorturile care se misca in psihicul sau: apar defecte de razbunare, de ura, de furie etc. Cel care incearca sa-si faca singur dreptate, cel care da frau liber slabiciunilor sale, pierde proba si isi inrautateste si mai mult circumstantele.

Cand suntem probati prin aer, de obicei, pierdem ceva sau pe cineva drag, este o proba a detasarii, si trebuie sa invatam sa privim totul de la distanta, fara sa ne identificam. Cel care ajunge la disperare, uita ca moartea este coroana tuturor si rateaza aceasta oportunitate de a trece la un nivel superior, prin transformarea durerii morale in forta spirituala.

Proba de pamant ne pune la incercare rabdarea si increderea in Fiinta si se manifesta ca o zguduire puternica in viata noastra materiala si financiara: de obicei pierdem locul de munca, nu mai avem siguranta zilei de maine, nu mai avem o sursa de venit etc. Proba se trece prin increderea in Fiinta, pentru ca Ea este cea care schimba situatiile si misca circumstantele in favoarea sau in defavoarea noastra. Fiinta are o infinitate de posibilitati, pe cand posibilitatile noastre sunt limitate.

Proba de apa reprezinta o schimbare totala de situatie si verifica abilitatea noastra de a ne adapta noilor circumstante: de la bogatie la saracie sau invers, de la succes la esec, de la glorie la mizerie; intotdeauna va trebui sa cooperam cu inevitabilul, sa ne adaptam circumstantelor, asa cum apa stie sa ia forma vasului in care este pusa. Avem nevoie sa ramanem egali cu noi insine si nimic mai mult, chiar daca suntem laudati sau criticati.

Acest drum initiatic a fost cunoscut de toti cei care si-au propus sa iasa de pe Roata Zilelor (in limbajul vechilor azteci), de pe Roata Samsarei (cunoscuta in Orient), din aceasta vale a plangerii sau din Maya, lumea iluziei (bine stiuta de indieni) sau Matrix actual.

Acest drum initiatic a fost incercarea tuturor celor care au esuat, neintelegand pericolele, lipsindu-le tenacitatea, vointa sau rabdarea.

Acest drum initiatic a fost parcurs de toti cei care s-au imbracat in vesmintele nemuririi, folosindu-se de cea mai puternica arma a eliberarii care s-a cunoscut vreodata: cea a mortii interioare, a decapitarii budiste, a uciderii demonilor rosii ai lui Seth din Egipt sau a distrugerii defectelor noastre psihologice, daca ar fi sa folosim termeni gnostici.

Scopul final al Drumului Initiatic este Autorealizarea, adica distrugerea totala a defectului psihologic si obtinerea unui procent de suta la suta Constiinta libera, apta sa inteleaga, in mod direct, adevarurile eterne. Pentru un individ care ajunge in acest punct, se spune ca nu mai exista mister sau intrebare la care sa nu poata raspunde, intrucat eternul i se dezvaluie total. El a parcurs toate nivelurile Fiintei, urcand acea simbolica scara a lui Iacob. Unii nici macar nu au intrat pe Drum, inca mai bajbaie prin intuneric, altii au parcurs cateva trepte, altii urca toata scara, insa, cei mai multi, cad. Un mare filosof a spus: "Inaltimea produce ameteala". Desi pare un truism, profunzimea acestei propozitii este imensa, pentru ca filosofii adevarati (asa-numitii "iubitori de intelepciune") aveau sintetism conceptual si puteau sa exprime multa informatie prin cuvinte putine. Cu cat un maestru ajunge mai sus, din punct de vedere spiritual, cu atat caderea poate fi mai teribila pentru ca, de multe ori, orgoliul mistic il face sa se simta mai puternic decat este in realitate. Se stie ca demonii nu sunt altceva decat ingeri cazuti. Cel mai cazut demon a fost candva cel mai elevat inger. De aceea, un demon cait este mai valoros decat un inger care nu a cazut niciodata.

Intalnim Autorealizarea la intersectia drumului orizontal, cu cel vertical, in unirea fortelor de sus cu cele de jos. Omul este intermediarul dintre cer si pamant si fara un corp fizic, orice progres spiritual ar fi imposibil. Cei care cred ca se pot elibera prin simpla moartea fizica si ca dupa aceea sufletul, liber de vesmantul carnal, ar putea sa urce treptele initierii, se insala. Orice Inger, oricat ar fi el de inger, nu poate atinge urmatorul nivel, cel de Arhanghel, daca nu are corp fizic. Pe acest drum, corpul fizic constituie un ingredient esential pentru a lucra in misterele alchimice ale transformarii plumbului personalitatii in aurul spiritului. Orice flagelare, pedeapsa, schingiuire sau chinuire a corpului fizic atenteaza impotriva legilor divine, pentru ca acest corp ne-a fost daruit ca instrument in realizarea Marii Opere si nicidecum pentru abuzuri, sinucideri, atentate etc.

Drumul orizontal este reprezentat de viata de zi cu zi, de la nastere si pana la moarte, si nu are nimic transcendental. Cel de-al doilea este drumul revolutionar, al celor inteligenti, care au ales sa-si schimbe interiorul si sa afle raspunsuri la intrebarile esentiale: de unde vin, incotro merg, pentru ce ma aflu aici etc. Acest drum este pentru toti cei care au nelinisti spirituale, nemultumiti de iluzia materialitatii si de dogmele stiintei ateiste, pentru cei care intuiesc in ei insisi ca exista ceva palpabil dincolo, in dimensiunea "necunoscuta" . Renuntarea la oricare dintre aceste doua drumuri, in favoarea celuilalt, ne scoate de pe adevarata Cale pentru ca intersectia lor se face aici si acum, in inima, si formeaza o cruce. Nu putem obtine aceasta cruce interioara daca traim exclusiv in drumul vertical sau exclusiv in cel orizontal: de aceea, nici ascetul care renunta la lume si traieste izolat, nici materialistul ateu care nu vede altceva decat existenta cotidiana, nu pot sa ajunga la Autorealizare. Secretul consta in a trai echilibrat in punctul din mijloc, imbinand armonios orizontala cu verticala, unire isteata dintre materie si spirit. Marii initiati cunosteau acest lucru si se autorealizau aici, printre oameni, intrucat drumul orizontal este scoala vietii pe care o foloseau in beneficiul urcarii pe calea verticala. Ei puteau astfel sa atinga diferitele grade esoterice cunoscute in Gnoza: mai intai gradul de Buddha, de Om Real, apoi cel de Maestru, de Inger, Arhanghel, Principat, Putere etc… culminand cu gradul de Zeu sau Mare Ales. Parcurgeau astfel ceea ce se cunostea drept Cei Trei Munti, sau cele Trei Zile, faceau Marele Salt spre perfectiune, unirea cu Absolutul, atingeau mantuirea ortodoxa sau Autorealizarea gnostica. Unul si acelasi lucru, insa exprimat in termeni diferiti si, din pacate, de multe ori ne incurcam in concepte, ramanem confuzi si nu mai cunoastem adevarul. Ne impiedicam de cuvintele cazute pe langa drum si cand le culegem, nu mai stim sa facem propozitiile corecte.

Odata cu degradarea tuturor valorilor morale, etice, sociale, artistice si spirituale, civilizatia si-a inlocuit marile nazuinte cu pofte capricioase de a-si satisface "divinul" prin putina telenovela, condiment, zgomot; a inlocuit cautarea Fericirii cu cautarea Confortului; scolile de mistere au fost nevoite sa se inchida si s-au retras in locuri discrete sau chiar secrete. Acum este foarte greu sa mai ajungi la o cunoastere de tip superior, apta sa readuca la viata potentialul latent care sta inchis in interiorul fiecarui om, pentru ca tarabele spiritualitatii sunt sufocate de atata pseudoocultism, este greu sa te orientezi printre atatia maestri functionand la colturi de strada. Daca inainte omul era dispus sa moara pentru a intra pe Cale, omul modern abia daca mai are timp sa ajunga la aceste studii, fiind prins in birourile aglomerate ale institutiilor, consumandu-si foarte multa energie psihica, functionand la un program de 10-12 ore pe zi, asaltat de facturi, politica, pornografie, publicitate etc.

Si totusi Drumul Real inca mai exista si poate fi cunoscut tuturor celor care cauta sincer adevarul. Este nevoie sa ne recastigam discernamantul de a alege ceea ce ne este folositor, de ceea ce ne dauneaza.

Alina Sandra.