Constiinta nationala romaneasca la granicerii nasaudeni a fost intotdeauna foarte vie. Li s-a dezvoltat foarte puternic sentimentul national romanesc, gratie maximei "Virtus Romana Rediviva", exprimata intai, declarata si impusa de imparatul Iosif al II-lea ca maxima regimentului graniceresc nasaudean si gravata pe toate sigiliile oficiale. Maxima aceasta a fost inteleasa foarte bine de graniceri si folosita de dansii cu orice ocazie.

Pe vechii si marii graniceri nasaudeni i-a preocupat mereu grija de a-si pastra curata libertatea, legea, limba, fiinta lor nationala, tendinta de cultura, dragostea fara seaman de neam si ridicarea poporului prin toate mijloacele, la o bunastare culturala si economica si de a asigura urmasilor o existenta mai buna.

Chiar daca erau pe alte meleaguri, ei nu-si uitau obiceiurile, traditiile. Un astfel de exemplu ne este relatat de un fiu de granicer nasaudean,  student la Viena pe la anul 1868, despre prezentarea "Calusarului" (acel vechi joc romanesc) la Baden, in apropierea Vienei. Articolul a fost publicat de catre periodicul romanesc "Federatiunea", ce aparea la Pesta, articol pe care il redam in randurile ce urmeaza.

 Alexandru Daraban.

- O seara neuitata - Jocul "Calusarul" - Un turist din Portugalia - Regimentul al doilea de frontiera - D-l capitan N. Ignat -

 Desi trecura 24 de ore de la executarea actului maret ce vin a vi-l descrie, totusi ma simt atat de impresionat si patruns chiar si acum incat ma tem ca nu vi-l voi putea impartasi dupa cum as dori.

In 13 fauru (februarie, s.n.), seara, mi s-a infatisat Transilvania in toata frumusetea, in tot zelul ei. Am vazut muntii ei cu coame carunte ce se inaltau spre cer, am privit vaile repezitoare si cerul ei azur si indurator, am admirat ruinele ei clasice si am plans pe fratii mei nefericiti. Permite-mi sa va fac cunoscut cauza sentimentelor si emotiunilor ce am incercat in asta seara. Subofiterii regimentului al doilea de frontiera nasaudean, care acum se numeste regimentul 50 al arhiducelui de Baden[1], aranjara in Baden l.c. un bal cu care ocazie se executa "Calusarul", "Hora" si alte jocuri nationale. Pe la ora 8 sala "Victoria" era impoporata de un numar frumos de colonei, capitani, ofiteri, subofiteri, studenti si alti romani ce petrec in Viena, cum si de straini. Era un spectacol grandios vazand cum fiii lui Marte isi strang mainile si se imbratiseaza cu fratii lor civili pe un pamant strain. Pe la ora 10 un murmur se lati prin sala: "Vin calusarii!"; si iaca 24 de voinici sub conducerea vatafului      V. Costea din Sancelu, intrau, doi cate doi, intre aplauzele frenetice ale publicului. Trei tigani muzicanti trag pe vioara "Calusarul". La auzul viorilor saltatorii, in frunte cu vataful, incep saltul prezentand si lovind maciucile ca si cand s-ar ataca!

Jocul tinu mai o ora. Infatisarea eroica si legendara a bravilor romani, dexteritatea si tactul, variatiunea si originalitatea figurilor, cum si sariturile indraznete ale vatafului stoarse aplauzele meritate ale publicului si puse in uimire pe strainii prezenti. Am auzit pe mai multi exprimandu-se ca in multe au intrecut corpul baletistilor operei imparatesti, iar cand aflara ca acesti jucatori sunt copii de sateni care n-au invatat saltul in scoala, placerea lor trecu in admiratiune.

Costumul lor fu asemenea aceluia ce-l poarta romanii tarnaveni, adica o palarie mare cu canaci si pana de paun, camasa cu maneci lungi stransa la mijloc cu un brau in culori nationale, peste piept aveau legat crucis o marama colorata, cioareci albi cu snur negru, opinci cu curele negre si in mana sotul nedespartit al eroilor din bucolicele stramosului Virgiliu, adica un bici infrumusetat cu coardele rosii, asemenea biciurilor bacantilor antici cu ocazia sacrificiilor.

Acele figuri atletice, acele tipuri romane, acele brate nervoase si exercitate a purta arma libertatii si independentei, iar nu lantul umilintei si desconsideratiunii, acel ochi cu privire de vultur imi reaminteau pe eroii lui Homer si Virgiliu.

Eram absorbit in admirarea acestor buni frati, ii priveam cu drag zicandu-mi: "O, voi meritati o soarta mai buna si sper ca o veti avea!" - cand iaca imi vorbeste un portughez care nu mai inceta cu aplauzele zicandu-mi: "iti marturisesc ca am vazut odata pe acesti voinici frati, dar i-am vazut la Roma pe Columna lui Traian".

Acest regiment, in anul 1863, se afla la Udine, in Italia, unde serba jubileul de 100 ani de la infiintarea sa cu care ocazie 46 de juni, in costum national, executara "Calusarul" care rapise intr-atata pe arhiduce si general incat le dete voie libera ca trei zile sa poarte acele haine. Trei zile se preumblara pe strazile Udinei acesti romani insotiti si aplaudati de catre "i loro fratelli italiani".

Desteptatorul acestei idei romanesti este d. capitan Nichita Ignat, roman brav si devotat. Noi gratulam d-lui Ignat pentru asta ideea fericita si totodata-i multumim pentru placuta si neuitata seara ce ne-o procura[2].