Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Sport Miercuri 15 Ianuarie 2025 - 14587
ACF Gloria - FC Dinamo 0-2.

Echipa ACF Gloria Bistrita: 22. Albut (cpt.) - 14. Achim, 27. Szukala, 18. Frasinescu, 5. Velcovici - 21. Keita (24. G. Ene 76), 16. R. Marginean (7. Coroian 63), 6. A. Muresan, 20. De Pina (2. C. Petre 46) - 10. Moraes Jr., 9. B. Moraes. Manager: Laurentiu Reghecampf. Director tehnic: Remus Vlad

Cronica meci:

Dupa meciul lipsit de sansa de la Galati, cu liderul Otelul, Gloria Bistrita a continuat seria jocurilor infernale vineri 22 octombrie, in etapa a 12-a, in fata echipei Dinamo Bucuresti, proaspat castigatoare a eternului derby cu Steaua (formatie care va veni la Bistrita in runda urmatoare). Oaspetii s-au impus cu 2-0, dupa un joc in care echipa noastra a avut sansele ei, nefructificate insa.

Meciul a inceput intr-un ritm alert, iar in minutul 1 Bruno Moraes este oprit pentru fault in atac. In minutul 4, Dinamo are doua cornere consecutive, iar un minut mai tarziu golul lui Torje este anulat pentru ofsaid. In minutul 8 Adrian Cristea se insurubeaza in careu gasit excelent de Liviu Ganea si trage din coltul careului de 6 metri, in diagonala, putin pe langa poarta. In minutul 11, centarea lui Adrian Cristea e respinsa in afara terenului, apoi sutul lui Moti e deviat de Frasinescu. In minutul 13, Keita centreaza de pe dreapta, dar Bruno Moraes nu ajunge la timp pentru a plasa o lovitura de cap si mingea iese afara. Dinamo deschide scorul in minutul 15 prin Ionel Danciulescu, care trimite in plasa din 6 metru dupa ce sutul lui Adrian Cristea fusese respins de Frasinescu. In minutul 16, Andrei Muresan trimite din 18 metri mult peste poarta. In minutul 17, Albut scoate foarte bine un sut al lui Catalin Munteanu. In minutul 24, Adrian Cristea trimite din 25 de metri peste transversala. . In minutul 32, Catalin Munteanu trage din 22 de metri peste poarta. Un minut mai tarziu, Keita patrunde in viteza in careu, dar Bordeanu il deposedeaza in extremis. Corner, iar Andrei Muresan reia cu capul pe langa, dintr-o pozitie imposibila. In minutul 36 Liviu Ganea suteaza pe langa poarta lui Albut dupa o actiune in viteza a dinamovistilor. In minutul 45, sutul lui Torje din careu este blocat, apoi tot Torje trimite cu bolta din coltul careului de 16 metri, imprecis. In finalul primei parti, sutul lui Radu Marginean din 16 metri este prins de Dolha.

In startul reprizei secunde, Gloria impinge mai mult jocul spre poarta lui Dinamo. In minutul 57, Moraes Junior insira cativa adversari in careu, dar este blocat la sacrificiu de Bordeanu. In minutul 59, Danciulescu suteaza din prima de la 18 metri, dupa o pasa a lui Torje. In minutul 64, Andrei Muresan trage de la distanta pe langa. In minutul 66, sansa buna pentru Gloria la un corner executat de Ciprian Petre, dar Dolha respinge salvator in corner din fata lui Bruno Moraes. Se joaca in jumatatea de teren a lui Dinamo, bucurestenii sunt nevoiti sa apeleze deseori la faulturi tactice. Albut boxeaza in minutul 75 sutul lui Torje din 11 metri, iar in minutul 87 Adrian Cristea trimite pe langa. Se face 0-2 in minutul 90, cand nou intratul Andrei Cristea il invinge pe Albut cu un sut din prima, din 6 metri, dupa o pasa a lui Liviu Ganea.

Cifrele meciului: Souleymane Keita a jucat partida cu nr. 25 in Liga I.

In etapa a 13-a, publicul bistritean va avea parte de o noua intalnire de mare atractie la Bistrita, cu Steaua Bucuresti, duminica 31 octombrie, de la ora 19:30. Pana atunci insa, Gloria da piept miercuri 27 octombrie, de la ora 16:00, tot pe propriu teren, cu Unirea Urziceni, in optimile de finala ale Cupei Romaniei-Timisoreana, motiv de revansa dupa egalul frustrant cu ialomitenii (0-0) din campionat.

0 comentarii84 vizualizări23 octombrie 2010




rss 2.0
rss 2.0