BORDÓ SÁRKÁNY a prezintat la Bistrita- Far,far away…in Transylvania (turneu de lansare album Óperencia). Organizatori au fost: Fundatia ‘’Societatea de Concerte", Centrul Judetean pentru Cultura, Asociatia Culturala Bistrita Medievala. Evenimentul a avut loc in Sinagoga Bistrita in data de 11 octombrie, incepand cu orele 19.00.

 Menestrelii "Bordó Sárkány" s-au format ca trupa in anul 2010. Au sustinut deja zeci de concerte in Romania, unde au fost primiti cu entuziasm de publicul de toate varstele si toate gusturile muzicale.  

Trupa isi propune sa reinvie cultura muzicala din secolele 11-16, sa intretina si sa multumeasca onoratul public, interpretand atat muzica laica (piese maghiare, spaniole, germane, franceze, scotiene, irlandeze, macedoniene, evreiesti) cat si muzica proprie, cu nuante medievale. Repertoriul cuprinde in mare parte melodii ale satelor, pline de voie buna, dar si cantece sacre, toate prezentate in costume adecvate vremii respective, intr-un limbaj de circulatie mondiala. Sunt de remarcat  costumele, cat si instrumentele lor (cimpoaie, tobe si alte instrumente arhaice), aducand un plus de spectaculozitate si autentic.  

Au cantet si incantat muzicienii:

 Roland Dickmann (lead): cimpoi medieval, schalmei, blockflöte, fluier unguresc, fluier irlandez, percutii, voce principala

András Bergics: cimpoi medieval,cimpoi unguresc, fluier unguresc, vioara, schalmei, voce

Márió Gál: tobe medievale, percutii

Erny Kiss: cister, tambur

László Szlama: cobza, titera, schalmei,voce

Anna Németh: cimpoi unguresc, cimpoi scotian, vioara

 

 

 

 

Texte premiate de Dragonul Bordo!

Locul I, Beatrice Imbroaie, clasa a IV-a, In cautarea comorii muzicale. (Scoala Gimnaziala "Stefan cel Mare"/ Palatul Copiilor Bistrita)

             La ora de muzica am ramas fara note muzicale. Asa ca... am plecat in cautare. Nu am gasit nicaieri. Am fost peste tot. La opera, la privighetoare,  chiar si in pestera notelor muzicale. Dar nicaieri nu mai erau.

            Apoi m-am documentat, despre un dragon care avea ceva de aparat. Era o comoara muzicala. Am plecat din nou in cautare, inarmata cu zece raze solare. Si bineinteles cu o traista pentru notele muzicale.

            In drumul meu intortocheat, m-am luat dupa un sir de flori colorat. Dar nu era orice specie de floare, ci una in forma de note muzicale.

            Dupa ele am mers un... prelungit ceas! Chiar si nasul mi l-am ras, intr-o groapa contrabas. Dupa ce m-am scuturat de praful acumulat, afara s-a cam innorat. Un adapost mi-am cautat; intr-o pestera l-am aflat, unde am si constatat ca am gasit dragonul cautat. El era bordo curat si din gura a scuipat note multe muzicale si coada si-o misca in ritmul muzicii medievale.

            A dansat pe-o melodie, la care nici eu nu m-am putut abtine si am dansat pana in zori, cand ni s-au alaturat si niste calatori. In timp ce toata lumea dansa, eu luam notele in traista mea.

            Dragonul de suparare ca am luat notele muzicale, iar eu fiind deja mai la vale, pe calatori a scuipat o vraja de nedescifrat - peste mari si tari sa umble, lumea toata s-o incante cu muzica medievala, ca trubadurii de odinioara.

 

 

Locul II,  - Arcus european,  Ioana Ilinca Moldovan, clasa a VII-a,   (Scoala Gimnaziala Stefan cel Mare/ Palatul Copiilor Bistrita)

 Iau a Europei harta

si ma chestionez ce as putea face...

Poate mai adaug ceva si o transform in poarta

sau ii mai cos o gaoace.

Astfel ma surprind

pe paralele mazgalind

sase corzi de vioara

ce parca o idee imi coboara

in micuta cutie de sunet ce conform aparentelor

s-ar spune ca se afla in spatele corzilor.

Si bineinteles, de fel aventuriera,

ma arunc in micuta stramtoare

si aproape ca imi pot face cariera

din picat la intamplare.

Acolo am gasit o mini Europa,

cu GPS incorporat,

insemnand poze, ce le-as putea developa,

si locatii numai bune de explorat.

Expresul, in schimb, este impunator:

un dragon fermecator,

cu solzi de note muzicale,

ce la usa melodiei sunt balamale.

Notele aveau fiecare

o anumita aranjare:

Daca culoarea era sprintara,

erau cantate de vioara;

daca era interesanta,

de un cimpoi era interpretata.

Si asa mai departe...

O serie de instrumente "uitate".

Dar la o parte,

acestea nu sunt calitatile toate:

El este o cutie cu vise,

lucruri inscrise

in versurile cantecelor,

facute sa-l bucure pe calator.

Ma imbarc sfioasa, gata sa iau lumea in maini,

gata sa calatoresc printre straini.

Ma urc la el in spate

pe o sa de asteptari si sperante.

Dupa un mic zbor de incalzire,

ma lasa sa aleg o destinatie

iar, cu darnicie.

Ca vreau sa merg la Paris ii dau de stire.

Ajungem, el devenind breloc,

care, scuturat, iti canta efecte sonore

care pot da rautatii un mic block

si vietii mai multe portiuni colore.

In turnul Eiffel ma urc in pasi de dans,

doar ca nu e tocmai turnul obisnuit,

ci unul facut din masuri de vals,

cu un aer aparte slefuit.

Prind in valuri un balon cu heliu

sau ar trebui sa spun cu carisma,

caci acest mic detaliu

face lucrurile sa zboare in aceasta prisma.

Iar acum si sa se-nvarta,

ca un mic carusel...

Dragonul ma adaposteste de ploaia de cerneala si...

 zvanta orice parere as fi avut despre el.

Dar, cu cat alergi mai mult,

cu atat vrei mai mult sa poti zbura,

asa ca... plec cum am ajuns mai demult

si spun ca la Barcelona ma duce tura.

3, 2, 1, Say cheese!

Am pozat cu statui,

de as putea sa-mi fac un aviz

si cu poze sa va-ncui.

Am mai trecut in revista cateva locatii

(Roata, dar de corzi, din Viena,

si London Eye, daca tot vorbim...

Dragonul mi-a cantat adrenalina...

asa, ca sa avem ce sa povestim.

Am vizitat si Atena,

am alergat printre coloane

sau altii au zburat, chiar pana la balcoane.

Am vazut si a muzicii scena.

Au urmat ale Italiei pavilioane,

mai precis valurile melodice din Venetia,

unde am scapat flautul din gondola,

desi, va dati seama, nu asta mi-a fost intentia.)

Asa am ajuns inapoi acasa,

dar inca in cutia nobilii vioare,

care era inca de hartie,

dar dragonul s-a oferit sa coboare

putina, nu prea multa, magie

si sa o faca reala,

iar el sa se transforme in arcus

si sa inceapa mica hoinareala

pe corzile amintite mai sus.

 

 

Locul II - Dansul dragonului muzical in Bistrita,  Stefania Bodescu, clasa a VIII-a, (Scoala Gimnaziala nr. 1/ Palatul Copiilor Bistrita)

 In Bistrita e o toamna rece si pustie caci oamenii s-au strans in case, istoviti de vremea rea. Pe strazi nu mai colinda copiii sa se joace, nici adultii ce merg cu diferite treburi de colo pana colo. Atat de pustie e aceasta toamna, ca o poti auzi jelind prin frunzele cazute ale copacilor.

            O zi si numai una, soarele s-a aratat din nou, dupa atata vreme, iar bistritenii se pot bucura de bordoul apusului de soare. De fapt, rosul asfintitului e mult mai frumos acum, cand frunzele ruginii ale copacilor se-mbina cu peisajul. Incet, pelerina roscata a soarelui coboara, lasand loc noptii negre si inghetata de toamna, care aduce cu ea somnul profund al locuitorilor.

Cand orologiul bisericii anunta ora doisprezece fix, linistea noptii e pe cale sa dispara. De nicaieri, mergand niciunde, un strain trece pe langa sinagoga si pentru prima oara in lunga sa calatorie, se opreste si se uita in jur. Tacere perfecta. Strainul ia sub brat instrumentul sau magic (nu se stie daca l-a luat de undeva sau era tot timpul acolo), trage aer in piept si canta cateva note la instrument.

Zgomotul nu trezeste pe nimeni, desi ar fi trebuit sa o faca. Cantecul curge usor ca mierea si rasuna in tot orasul, ca un cantec de leagan intarziat. Cand ultima nota e cantata, toti cei ce au auzit melodia in somn se trezesc brusc.

Un alt fragment incepe, dar e unul mult mai dinamic, mai rapid, mai vesel. Atat de vesel incat toti bistritenii se ridica in picioare si incep sa il fredoneze, ca si cum l-ar fi stiut dintotdeauna. Rand pe rand, din case si blocuri ies oameni in pasi de dans, toti in pijamale si fredonand misteriosul cantec. Melodia e atat de vesela, de plina de viata incat cine sa nu vrea sa danseze cu foc la auzul ei? Are ea insasi un foc aparte, un foc atat de sprinten si cald incat incalzeste sufletele fiecaruia, protejandu-i de frigul de afara.

Ca vrajiti de cantec, toti dansatorii merg topaind spre locul din care izvoraste si cand ajung in fata bisericii, fara alt semn decat accelerarea ritmului, fac perechi de cate doi si dansul lor topait capata amploare si o precizie zburdalnica, iesita din comun.

Toata Bistrita incepe sa danseze fara oprire in jurul bisericii sau pe stradutele de langa! Nimeni nu stie de ce, dar nimeni nu vrea sa stie in aceeasi masura. Toata lumea danseaza fara rusine, cu inima usoara ca a unui fluture si cu sufletul incarcat de caldura si libertate. Femeile fac piruete gratioase, copiii se aduna in cercuri imense iar cei mai batrani dintre batrani... ce sa mai zici? Le iese parca foc din calcaie! Lumina lunii pare un reflector imens asupra scenei. Bruma ce se adunase se topeste acum aproape instantaneu. In aceasta toamna nu a fost niciodata asa cald ca in mijlocul dansatorilor.

Asa este dansul de incins, ca nimeni nu il mai baga de seama si pe cantaretul din neant care canta si canta cu aceeasi voiosie precum ascultatorii sai...desi nu manifesta nimic din aceste sentimente prin dans. Pana la urma, el doar trezeste cantecul atat de mult iubit. In spatele lui, ca o umbra rosiatica, sta ascunsa melodia insasi. Dar capatase atat de multa viata incat prinse efectiv contur! Era doar o partitura si iat-o acum: un dragon muzical bordo! (Caci asa era focul din ea) Ca un fulger se napusteste in multime, dar nimeni nu se sperie. Ba, din contra: se strang si danseaza in jurul dragonului! El continua sa treaca cu viteza prin multime facand piruete si incolacindu-se, cu propriul sau dans! Dupa ce a trecut pe langa fiecare dansator, isi deschide maiestoasele aripi roscate. Melodia incetineste. Dragonul ia in gheare cantaretul si planeaza sus, in inaltul cerului, tot mai departe, peste mari si tari.

Cat despre bistriteni se poate spune ca nu vor uita niciodata acea seara magica. Totusi, nimeni nu a zis nimic. Chiar daca unii au resimtit dureri de picioare si de spate in dimineata urmatoare, toti erau convinsi ca au visat doar dragonul muzical.

Urmele vizitei cantaretului nu s-au sters de tot. Fara sa vrea, unul, altul mai fredoneaza melodia ce a trezit dragonul muzical. Si, desigur, nimeni nu si-a putut explica cum a ajuns acel cimpoi strain in fata sinagogii.

 

 

Locul III. Legenda de octombrie - Alexandra Andrecut, clasa a IX-a, Colegiul National Liviu Rebreanu/ Palatul Copiilor Bistrita

 Caut sa gasesc undeva printre frunze vestejite si orizonturi posomorate un fir de iarba inca verde. Intre cer si pamant nu e mai mult de o eternitate urcata pe portativ...

Norii se misca alene, gandurile s-au imprastiat in lumea incolora. Din MP3 inca se mai aude piesa preferata si undeva in vazduh s-a aprins un foc numai bun de stat in jurul lui si de spus povesti...

Odata ca niciodata...

Sarbatoarea cetatii incepuse ca de obicei de luni si urma sa tina o intreaga saptamana: cantece, dansuri, batalii teatrale, mestesuguri, legende... Domnite imbracate in rochii medievale scumpe si cavaleri in armuri special lustruite pentru eveniment, plimbandu-se pe aleile inguste impodobite cu ghirlande si cu muzica in surdina.

Toti se bucura si se veselesc, mai putin cei din Ordinul Dragonului, care au fost insarcinati sa apere cetatea pe toata durata sarbatorii. Nu era pericol de navala, nici macar de  rascoala. Localnicii nu se tem de confratii lor. Oamenilor nu le e frica de oameni. Ei se feresc de ceva mai mare, mai inspaimantator si mai rosu! Da, mai rosu! Dragonul Bordo le e cunoscut locuitorilor ca fiind cel mai periculos dintre toti, de altfel singurul ramas in viata. A cauzat daune cetatii de doua ori in ultima luna, iar o a treia oara ar fi fatala: pentru el sau pentru cetate.

Cei din Ordin nu erau nici cavaleri, nici razboinici, nu aveau nici cea mai mica pregatire pentru a infrunta un dragon. Erau muzicieni... Muzicieni ai lumii medievale. Ei stiau insa mai bine ca oricine ca Dragonul nu ataca doar de dragul de a distruge, ci pentru ca vanatori de pe toate meleagurile il cauta pentru a-l ucide. Amenintand, se simtea mai putin amenintat. Iar daca Bordo s-ar fi gandit sa apara, ce arma mai buna pentru a imblanzi creatura decat muzica? Dar mai bine ar fi daca el nu ar intra totusi in cetate, caci din mijlocul unei multimi infricosate, dar in acelasi timp gata de aparare, nu te pot scoate nici aripile, nici racnetele.  Asadar, cei din Ordin doreau doar sa protejeze acea faptura pe care toti o doreau moarta.

Si-au petrecut diminetile, amiezile, serile in turnurile de veghe, insa "pericolul" nu se facea simtit. In sfarsit, vineri, au fost chemati si ei sa cante la parada.  Dar ce sa vezi? In Piata Centrala, in spatele unei umbre, ce se intindea pana la clopotnita bisericii, statea ascunsa o creatura mica, vopsita in sange - Bordo. Cine putea crede ca el, asa mic, poate ataca cetatea de doua ori, iar apoi sa scape? Adevarul e ca totul se petrecuse noaptea si nimeni nu a vazut mai mult decat pagubele ramase in urma "vizitei". Dar, asa, inecat in propria umbra, aparuse pentru prima data in fata localnicilor. Asa, mai mult speriat decat amenintator, era dragonul expus in centrul pietei ca un trofeu in urma luptei dintre el si conducatorul armatei.

Oamenii se oprira din joc si din cantat si, pufnind mai intai in ras, se napustira asupra, asupra sarmanului Bordo care, ramanand cu ochii tinta la mama sa, nu avu timp sa riposteze. Fu prins si inchis intr-o cusca langa cea alaturi de care a intrat pentru prima data in cetate. El a fugit, ea s-a sacrificat.

Intreaga zi de sambata localnicii dadura tarcoale custii pentru a se asigura ca nu exista posibilitatea ca dragonul sa evadeze. Spre seara insa acestia se indreptara spre casele lor convinsi ca daca nimic nu se intamplase pana atunci nu avea sa se intample nici de atunci incolo.  Vigilenti, cei din Ordin se apropiara de cusca si scotandu-si instrumentele incepura o melodie straveche, dorind parca sa il inveseleasca pe Bordo. Dar acest cantec ascundea ceva mai mult decat note muzicale si semne de alteratie. Acest cantec rasuna in fiecare seara din pestera intunecoasa si in cautarea lui venise Bordo in cetate... In timp ce sunetele urcau si coborau pe portativ, Bordo se prabusi la pamant si disparu intr-un fum dens. In urma lui au ramas doar cateva instrumente - cimpoaie, fluiere si tobe. Cei din Ordinul Dragonului se strecurara printre  gratii si, luand instrumentele, fugira departe sa cante si sa incante lumea cu muzica lui Bordo si ii lasara pe cei din cetate sa caute panicati "dragonul evadat".

... Dar uite cat e ceasul! In parc se aprind felinarele de la frunze si racoarea trunchiurilor ma cuprinde. Vazduhul s-a stins, legenda mea de octombrie s-a-ncheiat. Grabesc spre casa. Intre cer si pamant nu e mai mult de o eternitate urcata pe portativ...

 

Foto spectacol - Marius Chiuzan.