Proprietati in Paradis (Editura TIM, 2013), iata o carte care, citita cu atentie, nu te relaxeaza ci, dimpotriva, te determina sa-ti pui intrebari, sa gandesti. Nu poti parcurge cele peste 300 de pagini ale romanului doar cu privirea, trebuie sa fii capabil sa iti deshizi sufletul mai intai dar si mintea, pentru a percepe la adevarata sa valoare acea lume realist/fantastica prin care se misca personajele zamislite prin harul scriitoricesc al unuia dintre cei mai buni scriitori ai zilelor noastre.

Gheorghe Zincescu a scris o carte mare nu prin numarul filelor dantelate in litere si sintagme, a scris un roman de proportii in care e relevata, ca o fotografie de moda veche, imaginea unei lumi reconstituite partial, din propria-i cenusa.

Satul svabesc din zona banateana, asa prins in pecinginea abandonului si a neglijentei umane, ca o cochilie de melc parasita in care se va aciua o alta fauna, una dintr-o casta evident inferioara intemeietorilor, spatiul acela tainic si decupat din vechime este redat in text ca o lume a nimanui dar peste care planeaza programul unei forte oculte, mai mult sau mai putin plasata in real si in contemporaneitate.

Un conflict de-a dreptul rasial, cel putin social daca vreti, se ascunde in maduva naratiunii dense iar personajele, dintre cele mai insolite, nu fac altceva decat sa-l evidentieze  juacandu-si fiecare rolul distribuit, de victima, de calau, de cvasijustitiar sau doar de dama de companie.

Intr-un cadru baroc cu clare tonuri medievale, intre zidurile unui castel transformat in sediul unei Instante stranii, are loc si un carnaval aproape grotesc, dar, tot acolo se si reinnoada vechile patimi ori patimiri ale tineretii pierdute.

 Personajul central, Cornel Teodorescu, defensiv in prima parte a cartii, un vinovat fara vina in fond, prinde aripi in capitolele din partea a doua a romanului, se razvrateste, iese din starea de "molesala" in care se cantonase de o vreme buna, si ia pozitie.

In antiteza, personajele scoase din istoria locului, cavaleri medievali, calugari in rasa cafenie, sau (si) tortionari ieftin platiti de catre stapanii lor, seniorii, isi aduc aportul in ilustrarea unei situatii aproape scapate de sub control.

 Romanul Proprietati in Paradis este fictiune dar si o lucrare in adevaratul sens al cuvantului, un studiu de caz social si o incercare reusita de a pune in evidenta drama unei lumi in deriva. Dintre personajele alcautite parca din ceata, niste umbre reale prin brutalitatea actiunilor in care sunt implicate, ele sunt esantioane ale Cotidianului stratificat peste Trecut, se intalnesc intr-un loc si un timp in care, intamplator sau nu, se afla si evadeaza Cornel Teodorescu. El nu este un erou, poate o victima sau un jalon marturisitor prins intre doua lumi, una apusa si alta care inca nu s-a nascut. Prin insertia unui prezent grobian in care barbatii si femeile sunt ramasitele unui soi de caravele odata glorioase, acum in deriva, ca intr-un  film alb/negru, umbrele si lumina isi disputa fiecare farama din actiunea in sine, astfel ca, tabloul pe ansambul cartii devine de un realism magic cum nu am mai intalnit cam demult in cartile scriitorilor din Romania. O carte pe gustul meu si pe care am citit-o cu interes colegial, revenind adesea pe text pentru a prinde accentele cele mai fine. Evident, romanul Proprietati in Paradis este ca o simfonie prusaca, cu pretentii si reguli de expresie intelectuala, dar care odata "descifrata" iti ramane in memorie multa vreme. Un intrus in propriul spatiu natal, Cornel Teodorescu plonjeaza nu doar in propriile-i amintiri ci si intr-o lume care mistifica realitatea, in prezenta lui, adesea actiunea fiind dusa pana la limita nebunei umane, a neintelesului dintre doua civilizatii etnice: svabii si tiganii.

Printr-o elaborare pretentioasa si aplecare permanenta pe detalii, locurile, anonime de altminteri, prind un nume, incheaga un spirit si devin scena unor extrvagante ce tine personajele la doar un ascutis de spada de oniric.

Aflat in prim plan, in chiar glodul fertil al localitatii cotropita de o ploaie fara sfarsit,  autorul ne ofera cu aceeasi masura a harului sau scriitoricesc, o  putere relativ antheica, prin intorcerea sa, fizica si mentala, pe pamantul mostenit de la parinti. Aici, unde nimeni si nimic nu il mai asteapta si nu il recunoaste, in casa cu artefacte ce tin de istoria-i personala si, apoi, in batatura pustie si napadita de vegetatie, el este proprietarul unor iluzii ca si tangibile, ofera refugiu pentru femeia Eura, o victima a planului de restauratie a Instantei incartiruite in Castel, dar si pleiadei de animale domestice ce ii dau tarcoale. In acest context, portretul mamei se decupeaza din cuvinte amintite, si are loc un  dialog defel imaginar, interesant, ceea ce denota legatura, prin cordonul de argint, dintre mama si fiu, legatura care rezista vremii si vremurilor.

Spiritul locului  este pastrat si in vaiugile de lut din peretii casutei modeste, dar si in caramida caselor svabesti, demult parasite de proprietarii lor, si care, imobile, au devenit  mobilul bataliei parsive dintre virtualii locatari, tiganii, si seniorii descendenti ai infloritoarei civilizatii europene din trecutul istoric.

Intersant este modul de lucru al cartii, felul in care personajul principal se raporteaza, mereu in oglinda, la acel alter ego care este definit prin "ochiul" sever si mereu la panda al nevestei sale, Carmen, devenita un fel de hartie de turnesol a intregii actiuni a personajului Cornel Teodorescu. Barbatul tine cont de convingerile ei, desi uneori il tachineaza sau il jigneste. El nu se razvrateste, continua sa fie in raport de supus cu asteptarile femeii sale, femeie care ii cunoaste pana si gandurile cele mai intime.

Autorul are un mod propriu de exprimare, tehnic evita monotonia descrierilor, alterneaza capitolele cu dexteritate, folosind planuri paralele, cronologice, intr-un spatiu relativ restrans, redus la un limes topic de doar cativa kilometri patrati, dar un spatiu imbibat cu sange, sudoare, vrajba, dileme si sentimnete, erotism chiar. Totul este aranjat, se potriveste  ca intr un joc de puzzle, capitolele, fiecare in parte, devin coloana vertebrala a unui roman care nu abunda in dialoguri si totusi are aplomb si perspectiva care nu ii pot fi  specifice decat unui profesionist al scrisului.

Modern in forma dar cu tuse clasice, romanul Proprietati in Paradis este un intreg semnat cu responsabilitate civica, dar mai ales cu nuante de duiosie si spirit de aventura, de catre un scriitor care stie ca Istoria lasa urme, umbre umane si patimi ce vor germina vesnic in compostul prezentului, daca acesta, prezentul nu este unul cat de cat glorios.

Felicitari, Gheorghe Zincescu!

 .

Melania Cuc .