Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Duminica 07 August 2022 - 14587
Lungul drum al Vietii pana la "Crucea din muguri"

Scriitor dedicat prin vocatie profesiei sale de credinta, o profesie care subjuga, il obliga pe autor sa se identifice la un moment dat, cu propria-i Opera, Aurel M Buricea a facut un pas urias de la poemele cu care debuta in 1977, in Caietul debutantilor de la editura Albatros, Bucuressti,- pana la CRUCE DIN MUGURI, cel mai recent volum de poeme  aparut pe piata de carte.

Semnatarul celor aproape 20 de carti valoroase care, de-a lungul timpului, au vazut lumina tiparului la edituri de prestigiu ( Dacia, Cartea Romaneasca etc), Aurel M Buricea a alternat intre sonet, haiku si poezia in stil clasic, dar a plonjat firesc si in proza,marturisind , printre altele, taina vocatiei prieteniei, in cazul in speta, prietenia  cu un urias scriitor , cum a fost regretatul Fanus Neagu.

Un esafodaj de volume care de care mai incitante fie si numai prin titlurile  alese  in simbioza perfecta cu textul, cartile de o consistenta aparte si pigmentate cu reale bijuterii stilistice,-tot acest intreg ce vine si incununeaza o munca de creatie de aproape o viata,  face ca in volumul Crucea din muguri sa regasim o lume fascinanta si fragila, tainica si subtila ca si cum intregul drum parcurs pana acum, ar fi fost luminat de filososfia ratiunii de A fi.

 "Vine vremea" - sonetul care deschide cartea de fata, este o borna intre Trecutul si Viitorul poetic, un semn de carte care ne atrage atentia ca, acolo este loc de popas, ca se cade sa ne oprim din vartejul cotodian si, la lumina veiozei, sa descifram vraja sintagmelor, care curg firesc, pe firul  versului.

Impregnate cu nostalgia unei lumi pierdute si, poate,nerevendicate la timp,  cu tristete creatoare pentru tot ce a fost frumos si a durat putin, filigranate  cu o tehnica d einvidiat de alti autori, sonetele din Crucea din muguri , detin farame de divinitate tradusa in Cuvinte. Si cum ar putea fi altminteri cand mai intai si mai intai a fost Cuvantul si mai apoi Omul cel caruia Creatorulo i-a suflat Viata in nari?

Aurel M Buricea marturiseste o stare de Credinta adusa la limita dintre Arta si  zbuciumul zilei trecatoare. Zideste din cuvinte fermecatoare, poeme in care religia ca unitate de masura a Vesniciei este un apanaj al cuoasterii lui Dumnezeu. Fara sintagme sforaitoare, fara  temenele in fata modei careia, Literatura adevarata, azi, ii face fata cu greu; poetul de la Cotofenii, din solul caruia a zbucnit la lumina Closca cu puiii de aur, tezaurul uimitor,- poetul, spuneam ca si-a gasit Crucea in puritatea muguriloe unor cuvinte pe care le inaripeaza, le pregateste de zbor.                     

 "pe malul sfintei ape de-o viata plang" (r u g a   s f a n t a) , astfel porneste un sonet, un esantion de nostagie frumos dozata in culoare si emotie aproape autumnala. Rational, poetul isi promite o reintoarcere, totusi, pe final,la "campie" si, campia sa este acel Eden al universalitatii trairilor umane, un spatiu deschis , fara coline sau stane de piatra care ar putea sa-i opreasca privirea din contemplatia orizontului.

Singuratatea , in cazul d efata, una fertila  poetic, pune accente de smerenie dar si de intrebare evident retorica, dinaintea vremii care se naruieste in nli fiecare, si cu atat mai evident in relatia clipa-poet-eternitate.

Ceea ce ramane din tot acest travaliu este nemurirea , pe care poetul o defineste indirect, prin versurile ce vor tapeta calea spre care priveste cu luciditate , si declara:,pregatit sunt Domane sa trec prin moarte". Interesant, Aurel M Buricea nu spune  ca este pregatit sa treaca in moarte ci..prin moarte. Moartea, in sensul de catarsis al eului impregnat cu constiinta efemeritatii, dar si a ciclurilor anotimpurilor.

Una peste alta, sonetele din aceste pagini sunt toate cai spre dumnezeire, sunt rugaciuni facute in singuratate sau in piata publica.Nu mai conteaza locul  si nici ora la care , tu ,cititorule te vei recunoaste cu siguranta in ipostaze si portrete stilistice. Ceea ce conteaza este harul poetic si peste care se suprapune scanteia de nemurire pentru care poetii nascuti si nu facuti, canta si incanta omenirea cu versuri cum sunt acestea, scrise si semnate cu trista-bucurie a petrecerii noastre prin lume.

 

Melania Cuc.

0 comentarii2401 vizualizări20 noiembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0