Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Duminica 07 August 2022 - 14587
Maria Cornelia Postescu, un scriitor autentic.

Nu o data am declarat public, ca nu cred in vocatia de scriitor pe care si-o descopere o persoana care,  dupa cu cariera stralucita in cu totul alt domeniu profesional, timp in care nu l-au atras cartile si lumea literara,  la pensie fiind isi "descopere" brusc talentul scriitoricesc.

             Dar dupa ce am citit cartile primite de la Maria Cornelia Postescu , autoare care a prins a scrie in urma unor experiente personale extraordinare, scrie in doar ultmii sase sau sapte ani, parerea mea preconceputa, despre cei care au descoperit mai tarziu lumea  cartilor din postura de scriitori, nu mai are un suport real.

 Da, imi zic azi,  scriitorul poate fi Scriitor, daca are har, si atunci cand migaleste primul vers al sau, in toamna sau chiar iarna vietii.

Maria Cornelia Postescu a intrat in literatura romana printr un catharsis personal, a devenit  autor de carti datorita unui talent nativ latent, si care odata scos la iveala, a fost ca un spectacol pirocarstic, o eruptie colosala de stari, imagini si forme poetice (sau proza)  file de carti, care par a fi scrise dintr-o "respiratie". Totul curge natural, nu exista hiatusuri chiar daca, de la un volum la altul, scriitoarea isi schimba tematica.

Nu o cunosc personal pe Maria Cornelia Postescu, dar odata ce am citit cele cateva dintre cartile deja editate, am senzatie ca i-am "cotrobait" prin suflet, ca am descoperit-o nu doar ca scriitor, ci si ca om, femeie care detine antene fine, are simturi pe care noi poate lea-am avut  dar le-am pierdut in timp. Nu dor cuvintele sunt ziditoate de literatura,  emotia exacerbata la maximum printr-un experiment strict personal, sinceritatea frusta, uneori sfasietoare, converg la realizarea unor pagini originale.

 In cartile Mariei, Viata, asa cum este ea, cu bune si cu rele,  se developeaza ca intr-o folografie, ceea ce denota ca filtrul care a oprit la timp aluviunile sterile, a fost experienta personala de la limita aceea foarte subtire dintre viata si moarte.  Ca si cum s-ar arunca din inaltul cerului fara parasuta, ca si cum ar conta doar pe credinta intr-o divinitate suprema, autoarea se lasa in voia talentului si a dorintei de-a impartasi lumii din experenta-i personala. Adevar si fictiune, totul se aseaza in forma clara a unei lucrari literare de calitate.

"Vecernii oncologice" este o carte-jurnal cutremuratoare, nu poate fi citita fara sa simti durere in plex, fara sa recunosti ca problemele tale sunt un fleac pe langa ceea ceea ce a traversat Maria Cornelia Postescu, fata de golgota pe care ea a urcat, apoi a avut si curajul extraordinar de-a retrari durerea , scriind, marturisind  in jurnal.

Pe langa detaliile foarte bine conturate, in carte, stilul descrierii locurilor de spital, sau la munte, de decupare a unei senzatii, a descrierii unui om cu care s-a interesctat in perioada aceea de lupta cu moartea, toate aspectele pentru care, noi scritorii obosim zi si noapte, cautandu-le, aici sunt clare, inconfundabile. Viata bate Literatura? Da, am putea spune si asta.

In "Antologia luminii, /alt volum semnat de Maria Cornelia Postescu, credinta ca stare de normalitate face Poemul. O cantabilitate cu reminiscente clasice, frumoase, un travaliu abia ghicit si linistea densa ca la facerea lumii, se suprapun peste esentiala intrebare a umanitatii: De unde venim si incotro mergem?

            Frumoase poeme. Ganduri profunde adunate in montura sintagmelor ca o piatra aleasa intr-o diadema.

"Vamuirea pulberii" -iata un alt volum de poeme apartinind aceleasi autoare,poezii cu trimitere in ungherele gandirii umane. Nimic nu este scris de dragul cuvintelor, fiecare vers are filosofia sa aleasa cu grija, are mesaj, are destinatie si o rutunjime de invidiat in forma-i de exprimare.

 Evadand nu o data in lumea inconjuratoare, poeta alege esantioane de Frumos din spatiul situat intre cer si pamant. Cultiva Frumosul cu osardie si nu precupeteste nici un vers pentru a ne demonstra ca adevarata fericire consta in lucrurile si starile simple,  care fac parte intrinseca din propria-i persoana. Dar, Maria Cornelia Postescu nu este rudimentara, este o femeie sofisticata, un om care isi pune intrebari si isi da raspunsuri dintre cele mai interesante.

Grava, cu accente adesea funebre, poemele sale sunt uneori, ca niste epitafe peste care nu putem trece. Si totusi, scriitoarea detine o volubilitate aparte, stie sa se si copilarasca, iar din iubirea aceea telurica, aprofundata la maximium, pe care i-o simtim in volumele de poezie, poate  sa evadeze ca prin miracol in fantezia unei povesti de dragoste.

"Cercuri si spirale" este un roman frumos asezat, curge fara cataracte, te lasa sa ghicesti finalul cartii , dar asta nu inseamna ca nu te incita, nu te determina sa citesti fiecare pagina cu sufletul la gura, sa recunosti ca esti atras intr-o lume exotica, intr-o aventura pe care si-ar dori-o fiecare femeie. Traim intr-o lume reala strivita de zgomote,  afectata de grosolanii si, in context, cartile Mariei sunt o alternativa, un mesaj pentru ceea ce suntem dar mai ales ceea ce am putea fi , odata ce evadam din temnita trupului. Visul si lupta fizica cu nenorocirile iminente intr-o viata de om, sunt doua paralele care, in cartile Mariei sunt egale cu apa si focul, cu binele si raul.

Felicitari, Maria Cornelia Postescu.

 

Melania Cuc.

 

0 comentarii2408 vizualizări21 noiembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0