
Poetul Nicolae Baciut nu mai are nevoie de recenzii de carte pentru a da semn lumii ca Exista. si exista frumos in ceea ce face, si exista inteligent prin ceea ce scrie si este si generos cu colegii de breasa, pe care ii editeaza. Daruieste pentru ca detine o uriasa bogatie culturala.
Dar mai ales, Nicolae Baciut exista superb prin poemele sale cu miez de intelepciune si mereu proaspete, irepetabile, desi scrie mai mult intr-un an decat alti scriitori intr-o viata.
A tixit demult raftul de biblioteca cu cartile scrise si publicate, dar Nicolae Baciut scrie cu aceeasi patima a adolescentului care cauta in turnul catedralei din burgul Bistritei, cauta la maturite, un poem-scrisoare din adolescenta si pe care a caligrafiat numele destinatarului:Giovanni Papini.
Poetul Nicolae Baciut este un romantic dar, putini sunt oamenii pe care ii cunosc si care stiu sa isi gestioneze timpul unei zile , cum reuseste sa o faca Nicolae Baciut. Se imparte intre mangemenetul cultural, munca editoriala, familie si masa de scris, cu bucurie, cu pricpere si seriozitate.
Recentul volum de versuri, intitulat POEME VERZI PE PERETI, si care a aparut intr-o forma grafica eleganta, la Editura NICO din Tg. Mures, atrage cititorul, mai intai prin titlul indraznet, parafrazand sintagma ce nuanteaza starea de visare fara de limesuri lumesti.
Apoi, citesti poemele. Frumoase. Calde. Curgatoare pe firul ideii, si prinzi aripa versului, apoi netezesti hartia paginii si treci mai departe. Fiecare poem este un test la nemurire, un sublim esantion de viata.
Dar ce ar fi o carte de poezie fara dragoste? Si volumul de fata este smaltuit frumos in culori ca de apa, este prezenta iubirea si candoarea, linistea si impetuoasa cautare a perfectiunii umane. O spirala a vietii se desprinde in volute de imni adresati viitorului, dar viitorul se coaguleaza din prezentul cautarilor febrile si din trecutul, peste care, Nicoale Baciut calca cu pasi de poet autentic. Dar, ce spun eu: poet autentic? Nicolae Baciut este poet pana in inima, dincolo de viata si dincolo de moarte, in saracie si in bogatie, a jurat si asa isi traieste zilele, cu Poezia de mana.
"Eu nu ma joc de-a scrisul" imi spunea odata, si pentru a ramane statornic in aceasta meserie de credinta, Nicolae Baciut extrage din macinisul cotidianului, scoate esenta intamplarilor si le aureoleaza cu lumina poemului. Nimic in plus si nimic in minus, nu exista ceva ce ar putea stirbi din rotunjimea poemului. Sigur, talentul indubitabil, dar si exercitiul scrierii, ca o osanda constient asumata, dau nota de universalitate si bogatia poemului.
Singuratatea fertila, ce pare a fi mers bine cu poezia dintotdeuna, nu se simte in poemul baciutzian, aici cuvintele sunt rotunjite si daruite ca merele din pomul cel bun. Si poetul nu e singur, si iarasi infloreste, rodeste sintagme cu intelesuri ce se doresc descifrate.
Pe coperta a 4-a citesc:" Tu nu ai varsta/ Tu esti fara timp;/ te apleci si miorsi/ florile din fotografie/ " este un fragmentul din poemul daruit Carinei. Nici nu trebuie sa ne intrebam noi cine este Carina. Poate fi foarte bine si un nume comun, o licenta poetica, dar aici, Carina este bucuria, este minunea care face legatura genetic si spritual, intre varsta poetului-bunic, si cea a nepoatei, pentru si despre care poveste, poemul se scrie ca o miruire. " (...) vorbesti in limba ta/ pe care nimeni nu o stie/.
La pagina 42, poemul Varste este dedicat tatalui plecat in Cer. Si iata cum, pe scari diferite se poate lua in calcul transcendenta nu doar virtuala, a omului-poet, care scrie si traieste, traieste si scrie intr-o simbioza perfecta.
Stampe elegante si chintesenta a marturisirilor, poemele din acest volum adauga falii peste falii la trainicia operei literare semnata de Nicolae Baciut.
Nu doar locurile comune prind lamura de poezie aici, esentele vechii culturi si filosofia lumii adunata din carti, sunt puncte de sustinere a eului creator. Poemele se citesc fara poticneli, datorita tehnicii perfecte. Poemele nu te lasa nepasator, si te bucuri si urasti, visezi la lumile interzise muritorilor de rand.
Asa dupa cum se vede la finalul fiecarui poem, este trecuta o data si (uneori) un loc, ca o certificare a nasterii poemului in sine, dar noi stim ca acele strofe de poezie au fost purtate sub camasa christica, in inima, multa vreme mai inainte de-a-l scrie pe Poet, si el, Poetul sa le treaca pe hartie. Nicolae Baciut este sigur pe propria-i menire. Scrie oriunde, oricand, scrie pentru ca altminteri nu ar mai putea sa respire.
"Poeme verzi pe pereti" este o mostra lirica de intrebari la care Nicolae Baciut cauta cu febrilitate raspunsuri la intrebarea veche de cand lumea: "...pentru cine sa pregatesc vitelul cel gras?" ( Poemul risipitor).
Melania Cuc.
0 comentarii | 42 vizualizări | 16 ianuarie 2014 |