Undeva, intr-o biserica, de Sfintele Pasti ale anului 2014 am auzit o pilda rostita de un preot daruit cu har de Bunul Dumnezeu: se spunea ca, undeva, cineva, un preot la spovedanie de exemplu, l-a intrebat pe un crestin cum se simte fara parintii decedati, amandoi, nu prea demult! Cel intrebat a raspuns cu calm si simplitate: cum sa ma simt, ma simt bine, foarte bine parinte! Uluit cel care a intrebat, parintele duhovnic, aproape ca s-a revoltat: Cum sa te simti tu bine in situatia asta omule? Foarte bine parinte! Tata si mama sunt mereu langa mine, sunt cu mine, zilnic ii vad ca intotdeauna acolo unde erau mereu. Nu au plecat nicaieri, chiar daca nu-i vad zilnic ei sunt cu mine: cu chipul lor, cu vorbele lor, cu zambetul lor, cu incurajarea lor: Ii simt mereu aproape, nu au plecat de fapt nicaieri! Si nu este o zi in care sa nu-mi amintesc de ei, sa nu fie langa mine!
Zilele acestea s-au implinit cinci ai de cand nu mai este printre noi una dintre cele mai de seama cantarete ale Tinutului Nasaudean si ale sufletului Neamului Romanesc! Cinci ani in care ne-au lipsit prezenta ei, chipul ei, vorbele ei de duh, zambetele ei si mai ales cantecele ei minunate! Ca in poveste insa, Valeria a fost in tot acest timp cu noi, printre noi. Prin cantecele ei si prin puterea si farmecul personalitatii ei unice!
Am cunoscut-o pe Valeria Peter Predescu din tineretele mele. Am iubit-o cu sufletul si am admirat-o cu mintea din prima clipa! Si ca femeie si ca artista deosebita! Intr-un tarziu, dupa ani si ani, i-am marturisit admiratia mea care, imi inchipuiam eu (si cred si acuma tot asa!) era aceea a tuturor barbatilor atrasi de o personalitate complexa, uneori contradictorie dar cu atat mai fermecatoare. In lumea artistilor contradictiile sunt foarte puternice iar neincrederea este si mai mare! De aceea marturisirea mea sincera a luat-o pe Vali prin surprindere. M-a privit mirata si nu a zis nimica! M-am simtit dator sa continui cu o explicatie. I-am spus doar atata : Vali si eu si Cornelia te iubim, iubim cu adevarat cantecul tau si zbaterea ta in lumea aceasta! Suntem printre cei mai adevarati prieteni ai tai! Fata i s-a destins a zambet si a bunatate, a uimire si a multumire. I-am spus atunci aproape cu lacrimi in ochi: Vali, cantecul acesta Mare-i mama al meu sat este cantecul meu preferat pe care-l ascult mereu cu lacrimi in ochi si cu lumina copilariei in suflet…
Am cutreierat adesea tara aceasta frumoasa alaturi de artisti mari sau in devenire! A fost un privilegiu de care m-am bucurat mereu si pe care il pot aprecia cum se cuvine doar acum dupa ani. Valeria Peter Predescu a fost mai mereu cu noi si alaturi de noi. Desigur ca drumul ei in viata a fost complex, lung, complicat si greu. Eu vorbesc acuma doar de clipele, destule mai ales in ultimii ani, pe care le-am…alergat impreuna cu ea, cu Cornelia, cu Alexandru, cu Sandu, cu Anghel, cu Lidia, Domnica, Mirela sau Simona si cu alti artisti din stirpea nobila a traditiilor populare romanesti! Eu eram soferul, artistul fotograf (!) si criticul avizat dupa spectacole!
Nu mi-am propus decat sa-mi amintesc vreme de … doua pagini de Valeria! Si sa spun raspicat cea ce cred si am crezut mereu: valorile Neamului Romanesc sunt tot mai putine si mai neglijate de cei …alesi sa le protejeze. De aceea aceste valori trebuiesc respectate neconditionat! Si eu cred ca intre chipurile celebre ale Galeriei marilor artisti romani nascuti pe meleagurile lui Rebreanu si Cosbuc se afla la loc de cinste Valeria Peter Predescu.
Vreme trece, vreme vine iar viata artistului este precum floarea campului ca sa parafrazez un stih religios binecunoscut! Cat traieste se afla mereu intr-o competitie - adesea imaginara, si cel mai adesea autoimpusa - cu el insusi si cu toata lumea! Nimeni nu-i face- decat aparent!- nici un favor! Nimeni nu sta gata sa sara-n foc pentru arta sa...In schimb toata lumea are ceva de comentat, de inventat, de colportat, vis-a vis de viata sa personala. Orice om ramane, dincolo de viata aceasta, prin umbra pe carea lasat-o pe pamant! Nu spunem noi adesea ca ne-a umbrit dragostea lui Dumnezeu? Ne-a protejat adica de rele lumii? Tot asa si artistul, ca artist, este egal cu umbra cu care protejeaza sensibilitatea sufletelor noastre... si cu hrana cu care hraneste mintile noastre avide adesea mai mult de abisuri decat de culmi binefacatoare... Valeria Peter Predescu a fost o artista pur sange! Cantecele ei incep
la marginea satului si-l cutreiera in lung si-n lat. Melodiile ei se revarsa - cel mai adesea! - navalnic la fel ca paraul Telcisor in Salauta! Cuvintele cantecelor sale zboara de pe buzele lelii Reghina - peste case, vai si muncei - pentru a sageta inima badii George a Floarii de pe valea Strambii...N-ai sa gasesti la un artist pur sange cantece incepute pe valea Salautei si ratacite pe Siret sau pe Valea Cernii ...Nici melodii in care se cearta Ion al Glanetasului cu Marin din Ciulinii Baraganului sau cu Pintea Viteazul pe un portativ muzical care le suporta pe toate azi, aici si acum in Romania! Aceste cantece nu sunt nici facute, nici culese, nici...auzite! Majoritatea lor sunt de-a dreptul...cantate cu o maiestrie si cu o bucurie a cantatului pe care eu nu o pot descrie acum! O bucurie innascuta! O bucurie care vine din datul fiintei si de la Bunul Dumnezeu. Ca sa intelegi asta ar fi trebuit sa o asculti pe Valeria ...live cum se spune mai nou! Fiecare suntem deosebiti si speciali: Valeria insa a fost unica! Prin dragostea ei netarmurita pentru cantecul popular, pentru satul in care s-a nascut si pentru Neamul Romanesc! Si prin felul in care le-a rostit cantand, pe toate acestea...
De buna seama, umbra lasata de Valeria pe pamant este una racoroasa, binefacatoare si cu valoare de simbol pentru urmasi... Este umbra unui stejar falnic cu radacini infipte adanc in glia strabuna!
Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de tremurul frunzei de plop? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de tunetul apei de munte lovind stancile care-i stau in cale? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de campul plin de capite cu fan aromitor? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de albastrul unic al catrintei, de miresmele florilor de pe manecile camasii sau de zambetul coborand din stralucirea ochilor invadati de luminile scenei coplesite de aplauzele nesfarsite...
Ne este dor de Valeria! Sterge-ti-va cu naframa, margaritarele din coltul ochilor...

.