Rescriu toata opera mortii pe viu, pe taramul pustiu al padurilor arse de securi dezgropate, si-n toate iti pun, frumusete, un fiu de stejar, un Hercul obtinut deunazi prin sinteza, asceza si truda, altadata, in van.

Toata viata am strans crengi uscate si oase bizare de ingeri cazuti, iar pe frunti, dezgropate de senile murdare, citeam viitorul Romaniei desculti si manati de dorinta stupida de viata...

Tu vindeai poeziile mele in piata si hristosi de hartie stropita cu sange, iar eu ma certam in muzeu cu soldatii si cu fratii ravnitului quadrilater... mister convertibil cu sindromul Tourette al robotilor primelor ziare cu profetii ascetilor blanzi din Coran... inceputul sfarsitului primului an

De exod... eu in pod, cuvinte arse, iar tu, gene-mari-intoarse, pieptanand papusa veche a bunicii din Tureac, ma trezesti intr-o ureche de trompeta, ca un ac infipt in crusta de gandac european... an fatidic, vis acrilic in lacusta de pe fusta sfasiata de Horeb... ma intreb, cata viata mai e in papusa creata

Din laboratorul meu, unde eu iti posedasem holograma cu un vis a carui viata ti s-a scurs izvor pe fata si pe sani... iar pe maini scuipam saruturi mici cu aripi mari de fluturi disparuti... ma saruti adanc pe ulmii rasinosi din Muntii Oala, continuandu-ti vesnic scoala celor sapte limbi din sfesnic, delirand in anul doi...

Amandoi, printre senile de argila, conspectam, din nesfarsite tomuri, amanunte despre zile ce aveau sa-si nasca mortii peste zecile de ani de stiinta-ntr-ale sortii, cand aveau sa ia fiinta entitatile hibride scurse din rugina portii "Institutului Fantastic al Ooblastului Serafic din Eden..." trafic de stupefiante si de sperma in amante de emir escatologic.

Aparent, totul e logic si avem dovezi ca moartea e o farsa, ca si viata... altfel, cei cu fata arsa sau ciupita de varsat n-ar avea nici cea mai mica vina ca ne vor pe toti pociti; si sa stiti ca-n albumina e un va ce vrea sa zica tot ce iese din lumina, inafara de fotoni... o ceva atat de mica... avand, totusi, ochi si fese rotunjite, ca si noi...

Roi sunt si cirezi albastre, ca miliardele de pasari din tinuturile noastre, unde mergem sa visam ca traim si ca ne pasa de strigoii fara casa de pe strazi... deunazi, purtam coroane si turbane de emir... nu ma mir ca ni se pare, negresit, firesc si logic, sa cultivi indiferenta in miceliul teologic...

Ioan Pop.