Nelipsita din viata satului si raspandita aproape in toate regiunile tarii, hora  a primit de-a lungul timpului semnificatii multiple. Cel care face primele mentiuni despre existenta acestui dans popular a fost Dimitrie Cantemir in opera sa intitulata "Descrierea Moldovei’’.

            In traditia populara "iesitul la hora’’ insemna trecerea in randul fetelor si flacailor a celor care implineau  varsta cuvenita. De numele acestui dans se leaga si expresia "daca ai intrat in hora, trebuie sa joci’’, ceea ce inseamna ca un lucru inceput trebuie dus pana la capat.

            Nici aprecierea "s-a gatit de hora’’ nu este lipsita de semnificatie, confirmand inca odata ca hora nu este un eveniment oarecare, ci unul care ofera prilejul unei atentice manifestari de sarbatoare in viata comunitatii.

            In zona Nasaudului ca si in alte parti ale Transilvaniei, hora nu este reprezentata numai prin dansul propiu-zis, ci este o petrecere taraneasca la care se danseaza si alte jocuri populare. Ea desemneaza de fapt si locul de desfasurare a manifestarii.

            Cei care aveau sa-i dea suprema expresie artistica prin simtamintele atator "Zamfire’’ si "Ioni’’ de pe meleagurile nasaudene au fost ilustri pontifi ai literaturii noastre, George Cosbuc si Liviu Rebreanu.

                             "Trei pasi la stanga linisor

                             Si alti trei pasi la dreapta lor :

                             Se prind de maini si se desprind

                             Se-aduna-n cerc si iar se-ntind

                             Si bat pamantul tropotind

                                               In tact usor’’.

            Este o descriere inegalabila pe care numai Cosbuc o putea face cu atata maiestrie. Aceleasi elemente sunt surprinse si in romanul "Ion’’ de Liviu Rebreanu. Nici Creanga nu ramane mai prejos, atunci cand spune: "dragi-mi erau sezatorile, clacile si horile si toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare insufletire’’.

            Peste Carpati, in cetatea baniei, pictorul Theodor Aman surprinde prin arta culorii minunatele hore taranesti, lasandu-ne mostenire  celebra panza cu "Hora de la Aninoasa’’. Muzica, sculptura si celelalte arte frumoase i-au dat noi sensuri artistice. Lucrarile de etnografie vorbesc in termeni elogiosi despre hora din Banat, din Oltenia si din Moldova, care se deosebesc intre ele, dar se si aseamana prin ceea ce leaga sufletul romanesc.

            Dincolo de valorile etnofolclorice cuprinse in ritmurile specifice fiecarei zone, hora primeste si semnificatii istorice. Figurinele de lut ars descoperite de arheologi si denumite in mod simbolic "Hora de la Frumusica’’ sunt o marturie a existentei milenare a acestui dans pe meleagurile noastre. El nu este intalnit la alte popoare, asa cum mentioneaza marele carturar Dimitrie Cantemir in aceeasi lucrare. Chiar si calendarul ritualic in forma de cerc din cetatea Sarmizegetuzei ar putea avea un asemenea simbol.

            Numele de Horea este o porecla ce isi are originea in aceeasi "hora’’ la care Nicola Urs canta din fluier motilor din Albac. Rascoala lui Horea este asemuita unui foc aprins in jurul caruia se invarte hora celor trei capitani:

                                    "Trage hora ca sa joc

                                    La lumina celui foc’’

            Cel care confera semnificatii profund sociale si-i intareste mesajul istoric este bardul de la Mircesti, Vasile Alecsandri prin faimoasa "Hora a Unirii’’, caracterizata de Mihai Eminescu drept "cea mai frumoasa hora a neamului romanesc’’. Versurile sale au fost puse pe muzica de catre compozitorul Alexandru Flechtenmacher si s-a cantat si jucat in marile piete din orasele Bucuresti si Iasi cu ocazia dublei alegeri  a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din acest moment, hora a devenit simbolul infratirii tuturor romanilor. La 24 ianuarie 1859, cantecul si dansul s-au contopit in ritmul aceleiasi simtiri:

                           "Hai sa dam mana cu mana

                           Cei cu inima romana,

                           Sa-nvartim hora fratiei

                           Pe pamantul Romaniei’’.

            De atunci, pentru Romania, hora devine un dans si un cantec al chemarii revolutionare, un simbol al biruintei si legamantului celor care, infratiti se simt ai acestui neam si ai acestui pamant. Ca intr-o hora, parca isi dau mana Carpatii si formeaza un minunat brau toate apele. Hora e ceva din ritmul fluierului sfant al lui Iancu, din faptele marete ale lui Cuza, din dangatul clopotelor de la Putna si Alba Iulia, din indemnul spre marea Unire cu Tara. Ea este astazi expresia cea mai fidela a permanentei si libertatii, este metafora renasterii noastre nationale.

Mircea Darosi.