Pana in preajma anilor ’90, luncile si dealurile Gersei erau ca un tablou modern, pictat de culturile semanate cu truda de-o parte si de alta a Gersei povestitoare. Iulie era luna in care holdele se pregateau de seceris, petele galbene innobiland tabloul de neuitat. Seceratul se facea cu familia, atunci cand suprafata era mai mica sau prin intrajutorare cu neamurile si, nu de putine ori,  prin claca de secerat, cand suprafata era mai mare.

            Mi-a fost dat sa vad, de-a lungul anilor, scene demne de un roman autentic, care m-au fascinat.  Iata una: Intr-o dimineata, o femeie urca in varful Guduriilor, unde avea un lan de grau. Ducea pe umar un leagan de panza din care se auzea, din cand in cand, un glas de copil. Pe celalalt umar avea o traista plina, in care ducea de-ale gurii, iar in mana stanga doua seceri cu manunchiuri de lemn nou-noute. Bolovanii, treziti prea devreme, ii mai dadeau de furca uneori, dar femeia nu-i baga in seama. Cu mana dreapta atingea, din cand in cand, panza leaganului, parca mangaindu-si odorul si asigurandu-se ca el mai e inca acolo.

            Sosi. Trase aer proaspat in piept, apoi aseza leaganul la umbra unui mar. Rupse niste ramuri de salcie si de salcam si le aseza deasupra leaganului pentru ca umbra sa fie mai deasa. Aseza mancarea la inaltime, sub alt mar, apoi se indrepta spre lanul de grau. Dadu cu palma peste holda ca sa se asigure ca "s-a luat apa", rupse trei spice pe care le saruta indelung, apoi se aseza, in genunchi si, inchizand ochii, rosti din inima "Tatal nostru". Se ridica si duse cele trei spice in leaganul copilului, ca "sa-l fereasca de rele" si ca sa fie "bogat ca spicul de grau".      Isi lua secera si, facandu-si inca o data cruce, se apuca de lucru. Se mai opri doar cand isi hrani minunea din leagan.

            Secerisul s-a facut totdeauna manual. Combinele nu urcau "unde dadeai mana cu cerul"!

            Pe vremea amiezii sosira si barbatii. Tata si fiu. Au fost dusi in carausie, cu noaptea-n cap. Se asezara la masa. Nu se vedea pe chipul lor oboseala. Tatal nu-si mai lua ochii de la "puisorul" sau. Si holda parca era vesela, chiar daca simtea ca rolul ei s-a incheiat…

            Seara, o multime de clai de snopi impanzeau dealul Guduriilor. Au stat acolo pana cand "batoza" a venit si pe la ei. De-acolo, drumul spre paine…

            Iarna, la gura sobei, povestile de la secerat prindeau aripi. Si zburau peste sat ca o dulce adiere, iar, din cuptor, painea avea un miros imbietor si era crescuta si rumena ca si baietelul ce se lua la tranta cu mersul. Primavara urmatoare va alerga prin miristea inmiresmata, iar mama ii va arata, pentru intaia oara, drumul bobului de grau!

            Radu Baes.