Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Luni 17 Februarie 2025 - 14587
Ancora - Luca Cipioli.

De m-ar calauzi mana ta,

n-as mai fi legat

de ancora asta

ca pe un copil nenascut.

Timizi poetii

si in lumea asta

sunt pesti haituiti

ce din apa fixeaza undita..

o, de m-ar calauzi mana ta

mi-as lasa amprentele astea pe nisip

ca sa nu prezint imediat urme

si m-as lasa sa ma duc

unde orzul topeste aurul lui

intr-o aparenta inefabila

care amesteca un cuib la cerul lui

si leaga iedera de zid

fiindca trupul tau n-are glas

si glasul ala n-are sunet

pentru o inima ce nu poate rezista

la forta unei iubiri fara sfarsit.

O, de m-ar calauzi mana ta

si eu as simti-o..

 

 

 

 

 

Lancora

 

Se la tua mano mi guidasse,

non sarei più legato

a quest àncora

come bimbo mai nato.

Timidi i poeti

e in questo mondo

son pesci braccati

che dall acqua fissano la lenza..

oh, se la tua mano mi guidasse

lascerei queste mie impronte sulla sabbia

sì da non recarne subito traccia

e mi lascerei portare

dove l orzo fonde il suo oro

nella parvenza ineffabile

che mescola un nido al suo cielo

e lega l edera al muro

perché il tuo corpo non ha voce

e quella voce non ha suono

per un cuore che non regge

la forza di un amore senza fine.

Se solo la tua mano mi guidasse

ed io la sentissi..

 

 

Luna nuova

 Manto che rivesti la pianura,

ricamo d infinite notti a sognare,

una laguna, spirto di ninfe,

quale arcano mistero disseti..

Non hai parole, solo versi,

strumento di vita,

grano di sabbia fine

che urla al vento la sua presenza.

Sposa dell incanto, candida,

ora al cielo

ti lasci nuda,

sola a pensare.

La tua purezza

monda il mio sentire

e m eclisso,

un’alba senz accenti

che cerca il suo cammino.

 

 

 

Luna noua

 

Mantie ce imbraci campia,

broderie a infinitelor nopti unde am visat,

o laguna, duhul nimfelor,

la ce mister tainic ii potolesti setea..

N-ai cuvinte, numai versuri,

instrument de viata,

fir marunt de nisip

care urla catre vant prezenta lui.

Mireasa a incantarii, candida,

acum pe cer

te lasi goala,

singura cu gandurile tale.

Puritatea ta

curata simturile mele

si ma eclipsez,

un rasarit fara accente

care cauta drumul lui.

 

 

Espansione (la porta di Varanasi)

 

Quiete sulle rive del sacro fiume,

una ferita invoca

l alba

tra le nebbie della coscienza;

è così filmica

la prima ora dell infanzia,

eterea zattera,

velata conoscenza,

un poeta mancato

direbbe "un nuovo sforzo",

mai verrà premiato.

L incenso brucia,

polvere di sandalo,

l acqua è un mantra

che affoga l ego

e lo spegne

come carogna su pira di legno-

ci lega un amore inatteso,

liberi d esser malinconici

senza giudizio alcuno,

liberi da materia,

non più il bene e non il male

ove qui sa di rame

persino un sacro fiume.

 

 

Expansiune (poarta Varanasiului)

 

Liniste pe malurile sfantului fluviu,

o rana invoca

zorile

printre negurile constiintei;

atat de filmica este

prima ora a copilariei,

pluta eterica,

cunoastere voalata,

un poet ratat

ar zice "un nou efort",

niciodata nu va fi premiat.

Tamaia arde,

pulbere de santal,

apa e o mantra

care ineaca egoul

si-l stinge

ca hoit pe un rug de lemne-

ne leaga o iubire neasteptata,

liberi de a fi melancolici

fara nici o judecata,

liberi din materie,

nu mai binele nici raul  

cand aici miroase a arama

chiar si un fluviu sfant.  

 

 

La pieve

 Pallide e sfumate primavere,

un nido di cicogna

ai bordi della pieve..

E l immoto seguitare,

distanze...tempi,

oh, che cavalcare!

Maglie di vinti

su spalle da vincitori,

quota di sapere

che ancor lontano 

non ci spinge..

Sei ciò che sei

e non ho freni, no,

non so di rimedi ulteriori

al tuo volere

ma per un istante

da quest abito malconcio

possa io sentire

la pavida brezza

d un luglio macchiato

sui lidi salmastri

del vecchio Ticino.

 

 

Pieva

 

Palide si nuantate primaveri,

un cuib de barza

pe marginea pievei...

E nemiscata desfasurare,

distante...timpuri,

o, ce cavalcada!

Tricouri ale invinsilor

pe umerii invingatorilor,

cota a stiintei  

ce inca departe

nu ne impinge..  

Esti ceea ce esti

si n-am frane, nu,

nu stiu despre remedii ulterioare

la vointa ta

dar pentru un moment

de pe haina aceasta zdrentuita

sa pot eu simti

briza sfioasa

a unui iulie patat

pe malurile salmastre

ale vechiului Ticino.

0 comentarii42 vizualizări24 octombrie 2016




rss 2.0
rss 2.0