
Adolescentul care a privit lumea prin fereastra sufletului si-a impletit cei dintai ani ai chemarii artistice cu destinul teatrului romanesc. Primul contact cu aceasta arta innoita sub capriciile "stelei care a rasarit’’ are loc in momentul cand Eminescu se intalneste cu trupa de actori Tardini-Vladescu, sosita la Cernauti, in 1864. Atunci, Eminescu traieste cea dintai revelatie a unei vocatii. In "Suveniruri din copilarie’’, el aminteste de cateva piese de teatru ale scriitorului A.Kotzebue pe care le-a montat impreuna cu alti colegi "in pod sau in gradina publica’’.
Aflat ca spectator in fata trupei Tardini, Eminescu se simte fascinat de jocul scenic, de replicile si melodiile pieselor pe care le traieste cu intensitate. Majoritatea erau vodeviluri nationale si comedii de Vasile Alecsandri (Chirita in Iasi, Iasii in carnaval, Scara Matei, Piatra din casa ), de Matei Millo (Baba Harca, Tuzu Calicu), de Dimitrie Bolintineanu, precum si din dramaturgia universala, ca Beaumarchais, V.Hugo sau Moliere, pe care le cunostea din lecturile sale in biblioteca parinteasca sau cea a profesorului AronPumnul.
Acestei renumite trupe ii datoreaza pasiunea pentru teatru, care-i va aprinde in suflet "dorul de duca’’, colindand tara de la un capat la altul. Numele lui de om al teatrului se leaga de orasele Brasov, Blaj, Sibiu, Bucuresti si Giurgiu. Despre aceasta perioada va relata chiar el, mai tarziu, intr-o scrisoare catre un prieten : "Deja in al 14-lea an si pana in al 20-lea mi-am castigat painea singur intr-o viata aventuroasa si plina de nemultumiri - si am facut-o aceasta cu deplina constiinta a sacrificiului, iar nu din capritii copilaresti’’.O admiratoare a sa, Mite Kremmitz completeaza aceasta informatie : "Abia un baietandru, parasi gimnaziul si colinda Ardealul, Muntenia si Moldova cu acea trupa de actori in care era, aci actor, aci poet dramatic, aci regizor, aci sufleur...’’
Inlocuitorul lui Aron Pumnul, profesorul I. Sbiera, marturisea si el ca pe Eminescu" teatrul l-a abatut de la studiile sale gimnaziale, pentru a deveni actor si autor dramatic’’. George Calinescu sustine ca poetul a insotit trupa lui Tardini-Vladescu, chiar in anul 1864 si ajunge la Brasov, lucru care nu poate fi confirmat, deoarece numele lui lipseste de pe listele celor sositi la frontiera (A.Z.N.Pop) . Sosirea lui in acest oras este gasita intr-un document din 3/15 iunie 1865, unde apare ultimul trecut pe lista cu numele de Mihaiu Eminovici. Aici, tanarul abia intrat in mediul teatral, va trai emotiile misiunii pe care o avea de indeplinit.
O experienta cu totul aparte o va castiga alaturi de trupa lui Iorgu Caragiale, care-l descopera intr-un chip misterios la Giurgiu, printre hamali, razuind niste banite si-l angajeaza ca sufleur. Impreuna cu el ajunge la Bucuresti pe scena Teatrului cel Mare, unde va indeplini, nu numai rolul de copist si sufleur, ci si actor- interpret. Trece apoi prin Ploiesti, orasul lui Conu Iancu si de acolo la Braila.
In 1868, Eminescu isi continua misiunea de sufleur cu trupa lui Pascaly, parcurgand mai multe orase din tara: Sibiu, Arad, Gherla, Timisoara, Lugoj, Oravita, Bazias, Giurgiu, Galati, Iasi si o parte din Bucovina. Turneele sale prin tara i-au incarcat sufletul de sentimentul national, ceea ce l-a determinat sa promoveze ideea necesitatii unui teatru national, idee pe care o va dezvolta si sustine in articolele si creatiile sale de mai tarziu.
Viata dusa printre actori va deveni un important izvor de inspiratie din care se vor naste opere de mare valoare artistica : "La o artista’’, "Amorul unei marmure’’, "Venere si madona’’ si "Geniu pustiu’’. Legaturile sale cu teatrul se vor pastra si in anii studentiei la Viena si Berlin, unde vede multe spectacole si cunoaste bine pe marii actori.
Chiar daca n-a reusit sa-si inalte proiectele dramaturgice in varful piramidei artistice, trebuie sa recunoastem ca inainte de toate, Eminescu a fost un om al teatrului si apoi un mare poet.
Mircea Darosi.
![]() | ![]() |
0 comentarii | 42 vizualizări | 12 ianuarie 2017 |