
Grupul de creatori nasaudeni, membri in Liga Scriitorilor Romani si in Societatea Culturala Astra, Filiala Nasaud, grupul celor 7, care fac dese deplasari cu cartea pe roti, spre a ajunge la cititori, au facut o incursiune la Iasi, la invitatia Liceului Teoretic "Al. Ioan Cuza", prin colaboratoarea noastra, prof. Nedelcu Teodorescu Gabriela, cu ocazia sarbatoririi celor saizeci si doi de ani de performanta in educatie. Am participat pentru a doua oara la simpozionul cu tema "Traditie si continuitate in viata culturala a Iasului", din cadrul proiectului "Iasul cultural - Iasul personalitatilor", unde noi, nasaudenii ne-am adunat gandurile alaturi de creatorii de frumos din tara si dinafara.
Intre Nasaud si Iasi s-au statornicit relatii de prietenie si buna colaborare prin Societatea Culturala Astra, iar de doi ani de zile avem ca parteneri in actiuni culturale scriitori si dascali din cele doua cetati culturale. Facem vizite reciproce, schimburi si lansari de carti, indemnuri pentru a reusi sa gasim raspunsuri la intrebarile puse de cititori.
Intr-un cadru academic, in Sala Mare a Ateneului din orasul culturii, au avut loc manifestari de amploare, bine gandite si organizate, in care s-a implicat intregul colectiv didactic al Liceului Teoretic "Al. I. Cuza", elevii si parintii, dovedind inca o data credinta in sloganul scolii "In Unire sta Puterea!"
Conducerea scolii, director prof. Ariadna Cristina Maximiuc si director adjunct prof. Loredana Ciobanu, imbina intr-un mod armonios activitatile didactice cu cele culturale, construind in scoala un nou univers al muncii si gandirii creatoare, generand structuri stiintifice si metodice tot mai durabile prin experienta, daruire si pasiune.
Simpozionul s-a desfasurat pe sectiuni, dand frau liber creativitatii, adica desprinderea conferentiarilor de cotidian si banal, definind simtaminte, trairi si pasiuni.
Nasaudenii: Ioan Mititean, Lucretia Mititean, prof. dr. Gheorghe Ples, Mircea Darosi, Rodica Fercana, Floarea Ples si pictorul Nechita Bumbu, carora li s-au alaturat prof. Rodica Tanase de la Colegiul Economic Nasaud si prof. Petru-Dan Tanase de la Colegiul Silvic "Transilvania" Nasaud, si-au revarsat prin comunicarile lor migala si modelare, exprimandu-si creativitatea prin iubire fata de inaintasi, de istorie si traditii strabune.
Toate comunicarile au fost incluse in volumul "Itinerarii axiomatice ale culturii iesene", care reflecta sufletul innobilat al autorilor ca o expeditie pe urmele adevarului istoric. Ioan Mititean, in lucrarea "Eminescu, revizor scolar, prieten cu "Badita" Ion, dascal si povestitor", aduce in actualitate un model de prietenie dintre cei doi dascali - scriitori, Eminescu si Creanga, legati prin zeci de fire de Tara Nasaudului, Eminescu prin Veronica Micle, iar Creanga prin strabunii sai la origine din Ilva Mare, Nasaud; ca dovada scoala din localitate ii poarta numele. Mircea Darosi vine la sesiunea de comunicari cu "Gavril Istrate - Opera filologica si literara", decanul filologilor romani, nasaudeanul moldovenizat care niciodata nu lipsea de la manifestarile culturale de mare amploare din Iasi si Nasaud. Lucretia Mititean preda microfonul scriitorului Alexandru Husar, in lucrarea "Un carturar nasaudean la Iasi - ALEXANDRU HUSAR", stabilit la Iasi, consatean cu strabunii marelui povestitor Ion Creanga. Cel mai longeviv director al Liceului Graniceresc din Nasaud, pentru care scrisul a devenit un scop si o victorie, prof. dr. Gheorghe Ples a vorbit despre "Interactiuni culturale Iasi-Nasaud, in secolele XVI-XX". Floarea Ples, care coordoneaza cu pricepere Astra la nivel orasenesc, in lucrarea "Optimizarea vietii astriste la nivelul Cercurilor si Despartamintelor" prezinta scene din viata astrista avand ca buni colaboratori atatia intelectuali ieseni si romani de peste Prut. Poeta Rodica Fercana vine cu poezii dedicate unirii si lui Eminescu, transmitand mesaje in favoarea pastrarii identitatii si unitatii nationale. Nechita Bumbu, consateanul filologului Gavril Istrate, prin pictura, prin culoare contureaza dimensiunile artei in lucrarea "Iasul si Nasaudul unite prin ASTRA", ca un model de slujire a frumosului si utilului, creand noi valori de un mare stindard patriotic. Profesorii Rodica Tanase si Petru-Dan Tanase reinvie una din personalitatile marcante ale culturii nationale prin lucrarea "Marele om de cultura, Nicolae Iorga".
In acelasi cadru a avut loc si festivitatea de premiere a Concursului National "Orasul meu - marturie a culturii europene", unde eleva ILOVAN CLAUDIA, de la Colegiul Silvic "Transilvania" Nasaud, indrumata de prof. Petru-Dan Tanase, a luat premiul II la sectiunea "Arta vizuala - pliante", cu o lucrare de valoare impregnata de finete si sensibilitate.
Timp de doua zile respectiv 23 si 24 ianuarie 2017, Ateneul Roman din Iasi a fost daruit scolii si culturii ca o participare creativa a elevilor si parintilor la actul pedagogic, istoric si cultural.
Ioan Mititean.
![]() | ![]() | ![]() |
0 comentarii | 84 vizualizări | 29 ianuarie 2017 |