
Numele lui George Enescu sta alaturi de cel al marelui nostru poet, Mihai Eminescu, iar poporul roman ii priveste ca pe doi zei, deopotriva de stralucitori si magnifici, identificandu-i cu esenta artei in care au excelat.
Aproape ca si infatisarea lor fizica ii apropie unul de altul, iar glasul aceluiasi pamant natal le-a dat putere sa creeze frumuseti nepieritoare. Mihai Eminescu este un muzician al poeziei, iar George Enescu este un poet al muzicii.
Pentru multe generatii, numele lui Enescu a apartinut legendei si mitului. "Inainte de a-i intelege opera, inainte de a cunoaste adevaratele dimensiuni ale personalitatii sale originale si coplesitoare, am fost vrajiti de ceea ce ni se povestea despre copilul minune care, la 5 ani si-a intrecut profesorul, la 15 ani era cunoscut in tari straine si la 20 cucerise faima pe meleagurile indepartate’’, spune Valeriu Rapeanu.
In mainile lui Enescu, vioara scotea sunete unice, coardele tremurau sub apasarea degetelor, iar cantecul care il executa, devenea incantare. De aceea se vorbeste despre el ca, nu canta, ci incanta, raspandind in inimile celor care il ascultau fiori de puternice trairi interioare.
El insusi marturisea in amintirile sale : "in arta, important e sa vibrezi tu insuti si sa-i faci si pe altii sa vibreze’’. Acest crez al sau i-a dus faima in lumea intreaga. Toti cei care l-au cunoscut pe George Enescu, au ramas cu cele mai frumoase amintiri despre creatorul de geniu al muzicii romanesti.
La fel ca si Eminescu, copilul minune din Liveni-Dorohoi, a fost cuprins de acelasi farmec al naturii pe care il va exprima cu ajutorul sunetelor. Daca poetul nemuririi noastre a reusit ca nimeni altul sa evoce anii copilariei si farmecul de neuitat al peisajului natal in poeziile : "Din strainatate’’, "O, ramai’’, "Sara pe deal’’, muindu-si pana in lacrimile nostalgiei, George Enescu pune pe portativ aceleasi imagini in "Suita sateasca’’ si in "Impresii din copilarie’’, pe care le auzim nascandu-se din prelungi suspine.
Si unul si altul au avut contact direct cu poezia si muzica noastra populara. Eminescu definea folclorul drept "o arta a cuvantului, un izvor pururea reintineritor’’, iar George Enescu spunea ca este "sublim...e mai melodios decat orice melodie savanta’’.
Avand aceste opinii, era firesc ca cei doi artisti de geniu sa porneasca in faurirea unor capodopere de la creatia literara si muzicala a autorilor anonimi. Eminescu a scris "Luceafarul’’, iar Enescu "Poema romana’’ si "Oedip’’ care, prin profunzimea temei si perfectiunea formei, au valoare universala. Amandoi au fost atrasi de farmecul dorului "acel ceva care nu se poate stinge niciodata’’din sufletul romanesc.
Unul a ramas "poetul nepereche’’, desi a fost prozator, ziarist si intamplator profesor, iar celalalt "Luceafarul muzicii romanesti’’, adica, cel care cuprindea cinci mari calitati : compozitor, dirijor, violonist, pianist si profesor.
Mircea Darosi.
0 comentarii | 28 vizualizări | 19 februarie 2017 |