Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Vineri 07 Februarie 2025 - 14587
Toader Diacul, un precursor al scrisului in limba romana.

Numele acestui carturar de slova bisericeasca se leaga de existenta unei vechi scoli manastiresti din Tinutul nasaudean. Aici, in secolul al XVI- lea si al XVII-lea, la Feldru, se copiau carti religioase, scrise in limba slavona. Era singura manastire de pe Valea Somesului Mare, care avea aceasta nobila misiune, din siragul celor existente la acea vreme. Toader Diacul este unul dintre acei calugari care cunostea limba slavona si era un bun caligraf. El intra in istoria literaturii romane, alaturi de scriitorii si cronicarii acelor veacuri: Grigore Ureche, Miron Costin, Mihail Moxa, Udriste Nasturel si mitropolitii Vaarlam si Dosoftei. Momentul care il consacra, fara sa-si dea seama, este un text intitulat "Cuvant la slujba de ingropaciune", scris in limba romana cu ocazia inmormantarii jupanesei Sofronia, sotia boierului moldovean, Patrascu Ciogolea din Calefendesti. Insemnatatea acestei scrieri nu consta atat in ideile pe care le exprima, cat in faptul ca, autorul a indraznit sa transmita urmasilor gandurile sale, scriindu-le de-a dreptul in limba romaneasca, in vremea cand, "aceasta limba era socotita prea saraca, prea neinsemnata si nepotrivita pentru asemenea scopuri". Scriitorii romani ai timpului, bisericesti sau laici, isi scriau operele lor, pana la Toader Diacul, numai in limbile slavona, greaca si latina. Limba romana n-a fost intrebuintata decat in vorbirea curenta a poporului de rand si a clasei boieresti care nu era inca grecizata, asa cum o gasim in secolul al XVIII-lea. Daca Toader Diacul nu este primul si cel mai insemnat dintre scriitorii timpului care a contribuit la biruinta scrisului in limba romana, avand o pregatire prea modesta pentru un asemenea rol, dar este cel dintai scriitor care a incercat sa arate ca si in lmba romana se poate scrie  si exprima orice gandire. Despre importanta acestei incercari a lui Toader Diacul vorbeste profesorul Vasile Parvan, intr-un studiu interesant, publicat in 1904, in revista "Convorbiri Literare". Carturarul din Feldru este amintit apoi in "Istoria literaturii romane, secolul al XVIII-lea" a lui G. Pascu, iar Nicolae Iorga face referiri la el in "Istoria romanilor din Ardeal si Ungaria". Dupa parerea lui Vasile Parvan, chiar daca acest "Cuvant" al lui Toader Diacul este doar o simpla insemnare, fara vreun continut literar deosebit, el merita sa fie luat in seama si poate fi socotit printre cele mai vechi inceputuri de scriere romaneasca. Ca om umblat in lume si cunoscator al adevarurilor crestinesti, Toader Diacul pune in valoare aceste invataturi, indeamna pe semenii sai spre iubirea lui Dumnezeu, folosind foarte des pildele Sfintei Scripturi prin care da sens vietii. Limba in care scrie cu ortografia specifica acestui inceput este asemanatoare cu cea din "Scrisoarea lui Neacsu din Camulung". Pe manuscrisul "Cuvantului la slujba de ingropaciune", Toader Diacul a facut urmatoarea insemnare: "Aceasta cuvantare a scris’o Toader dascalulu, fiind fost in satul Calefendesti, cand a murit jupaneasa Sofronie Ciogoloe, in anul 7147 (1639), luna martie in 17 zile, Sambata la Sfantul Alexie". Mentiunea facuta are o insemnatate deosebita, pentru ca ne da o informatie precisa despre perioada in care a trait, dar mai ales despre inceputurile scrisului in limba romana. Manuscrisul se afla in Biblioteca Academiei Romane, fiind daruit acestei institutii de catre Saint-Pierre din Iasi , la 4 iunie 1882, prin Sturdza- Scheianu. Multa vreme, copia acestui document a circulat in Ardeal, fiind gasit de catre A. P. Ilarian si publicat de Vasile Parvan in paralel cu originalul pentru a vedea asemanarea, cat si deosebirea ca forma si fond intre cele doua manuscrise. Dar cine este Toader Diacul? Documentele spun ca a fost un calugar, originar din Feldru, despre biografia caruia stim foarte putine lucruri. Doar traditia populara mai pastreaza cateva informatii. Se pare ca de tanar, nu se stie in ce imprejurari, a plecat spre Moldova, ajungand, poate indemnat de cineva, in vreo manastire, unde fiind istet si ager la minte, a deprins foarte repede vorbirea si scrierea limbii slavone. Unii cercetatori sustin ca avea cunostinte si de limba greaca. Se presupune ca a tradus in aceasta limba "Cuvantarile lui Ioan Gura de Aur" si ar fi contribuit la traducerea operei lui Herodot, pastrata in manuscris si editata apoi de N. Iorga, in 1910. Numele de Diacul provine de la  "diac", cantaretul bisericii si probabil ca tatal sau a avut aceasta menire. Nu exista stiri, cat timp a stat in Moldova, dar este cert ca s-a intors la Feldru dupa mai multa vreme, unde si-a continuat activitatea. In sprijinul acestei informatii vine o scrisoare a boierului Patrascu Ciogolea, cam din jurul anului 1635, trimisa magistratului bistritean prin care il roaga sa trimita pe "Toader diac din Felder care sa-i invete coconii". Scrisoarea a fost publicata de catre Nicolae Iorga in colectia Hurmuzaki, volumul XV, p.1009. Vasile Parvan este convins ca Toader Diacul a fost chemat a doua oara la curtea boierului moldovean. Acest lucru rezulta si din pasajul scrisorii, cum ca "ne-a fost si mainaintea vreme om al nostru" si i-a invatat pe copiii sai, Patrascu si Miron, iar a doua oara il cheama sa-i invete "coconii", care probabil, ar fi nepotii batranului Ciogolea. Toader Diacul raspunde la aceasta chemare, iar cu prilejul mortii jupanesei Sofronie, scrie in limba romana acel "Cuvant la slujba de ingropaciune" care il asaza ca om de cultura pe un loc de cinste in istoria literaturii romane, iar comuna Feldru isi deschide cartea de onoare a oamenilor cu o asemenea personalitate a veacurilor trecute.

Mircea Darosi

0 comentarii112 vizualizări08 septembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0