Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Vineri 24 Martie 2023 - 14587
Ziua bibliotecarului marcata la Bistrita si Romuli.

Ziua Nationala a Bibliotecarului din Romania, sarbatorita in fiecare an pe 23 aprilie, le-a indrumat pasii multor elevi bistriteni care iubesc lectura catre Biblioteca Judeteana "George Cosbuc". La sectia Imprumut adulti, bibliotecarele Rodica Bartes, Ioana Titieni si Simona Pasere i-au initiat pe elevii de la Liceul Tehnologic de Servicii Bistrita in tainele acestei minunate profesii, prin proiectul "Bibliotecarul si comorile lui nepretuite". "In cadrul parteneriatului pe care il avem cu scolile din judet, am organizat un concurs pentru elevii care au venit astazi la sectia Imprumut pentru adulti, in care ei au aratat ca stiu ceea ce este specific activitatii bibliotecarului. I-am invatat cum poate fi identificata o carte anume in rafturile bibliotecii si, dintre atatea domenii, ne-am rezumat la Literatura romana. Le-am facut biletele cu fragmente din opere literare, pe care ei au trebuit sa le asocieze autorilor, iar apoi i-am invitat sa identifice cartea respectiva la raft. Elevii au inteles surprinzator de repede cum se lucreaza, iar noi i-am premiat, cu cate un exemplar din Padurea spanzuratilor a lui Liviu Rebreanu. Cu totii am fost foarte incantati!" (Simona Pasere, bibliotecara).

    Desigur, fragmentele alese au facut parte din carti incluse in bibliografia scolara. "A fost un exercitiu foarte frumos pentru noi si nu foarte greu, pentru ca doamnele bibliotecare au fost dragute si ne-au explicat ce avem de facut. Este fascinanta aceasta lume a cartilor si le recomand tuturor sa vina sa o cunoasca" (Cocos Ovidiu Ionut, elev). Intr-un asemenea context s-a vadit clar ca vocatia de bibliotecar este inrudita cu cea de dascal de limba romana. "Stiam ca elevilor mei le va face placere sa descopere aceasta lume a cartilor, de care eu incerc sa-i apropii permanent, prin materia pe care le-o predau, Limba si literatura romana"  a adaugat Georgeta Niculaie, profesoara care i-a insotit pe elevi la Biblioteca Judeteana "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud.

    La scurt timp, in corpul B al bibliotecii au venit elevii claselor XI A si X C de la Colegiul Tehnic Grigore Moisil Bistrita. La Mediateca, ei au vizionat documentarul "Mari romani - Mihai Eminescu" (scenariul si regia Camelia Robe) si au fost cuceriti de abordarea neconventionala a subiectului mortii marelui poet. "Am venit aici cu ocazia sarbatorii Zilei bibliotecarului si am urmarit un documentar foarte interesant, cu lucruri care pe mine m-au impresionat foarte tare, fiindca nu le stiam. Chiar aveam impresii bune despre prietenii contemporani ai lui Eminescu, dar am vazut acum ca ei l-au parasit cand lui i-a fost cel mai greu. Da, a fost placut timpul petrecut aici, la biblioteca judeteana!", a declarat Rus Ana, eleva.

    Marti, 24 aprilie, la Biblioteca Comunala Romuli a fost lansata editia a II-a a concursului "Biblioteci deschise. Zilele cartii in bibliotecile comunale si orasenesti". Actiunea a fost realizata in parteneriat cu Biblioteca Comunala si Scoala Gimnaziala Romuli si a cuprins proiectul Centenar: "Cartile si cantecele Marii Uniri", o prezentare de carti si reviste literare si istorice, ca si prezentarea programului editorial al Bibliotecii Judetene "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud, sustinute de Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judetene "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud. In fata unei asistente entuziaste, un grup de elevi ai scolii a impresionat profund prin programul artistic sustinut, care a cuprins cantece si momente recitative. Apoi, asistenta a fost antrenata de Florin Sasarman pentru un moment cu cantece istorice nationale, iar in final, bibliotecarii bistriteni au distribuit elevilor si profesorilor revista Ipostaze, editata de Biblioteca Judeteana "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud.

     Ziua Bibliotecarului este marcata in tara noastra la 23 aprilie incepand din anul 1998, la initiativa Asociatiei Nationale a Bibliotecarilor si a Bibliotecilor Publice din Romania. Din anul 2005, aceasta data a fost declarata de Guvernul Romaniei Ziua Nationala a Bibliotecarului din Romania, datorita contributiei fundamentale pe care invatamantul romanesc cu profil bibliologic si biblioteconomic a adus-o la conturarea identitatii culturale si spirituale a poporului roman. Pe plan mondial, la 23 aprilie este marcata, la initiativa UNESCO, Ziua Mondiala a Cartii si a Dreptului de Autor, avand drept scop promovarea dreptului si libertatii lecturii, iar ca deviza "Lectura pentru toti"

www.bjbn.ro

0 comentarii2681 vizualizări25 aprilie 2018




rss 2.0
rss 2.0