Inca din perioada tineretii, Mihail Sadoveanu include in tematica scrierilor sale si subiecte ardelenesti, pe langa cele din Moldova, cu deosebirea ca acestea nu sunt rodul observatiilor directe, ci au un caracter livresc. Ideea care il calauzeste peste tot este cea a unitatii nationale, a originii comune si a dorintei de reintregire politica.

         Scriitorul a legat prietenii de neuitat cu o serie de ardeleni si a scris despre ei cu adanca intelegere si cu deosebita caldura. Exemplara este prietenia lui cu St. O. Iosif, Ion Scurtu, Ilarie Chendi, Zaharia Barsan, Ion Agarbiceanu si mai ales cu  ardeleanul moldovenizat, prof. univ.dr.doc. Gavril Istrate de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, originar din tinutul nasaudean. A colaborat la o serie de publicatii de peste munti sau din randul celor in redactiile carora activau carturari ardeleni. Numele lui a aparut in "Samanatorul" de la Bucuresti, care era ardelenesc, pana la o vreme, dar si in "Telegraful roman" sau "Cartea romaneasca sibiana" . A avut relatii cu Astra, asociatiunea culturala din Transilvania, care si-a pus intreaga activitate in slujba implinirii marelui ideal al Unirii.

          Sadoveanu este scriitorul in a carui conceptie ideea unitatii nationale ocupa un loc fundamental si care s-a gasit tot timpul in vecinatatea celor ce au militat pentru Marea Unire. El si-a dat seama de la inceput ca prezenta lui in literatura si presa de peste munti este mai mult decat necesara. Pana la Marea Unire, Sadoveanu necunascand din propria experienta Transilvania se rezuma la diverse izvoare, din care scoate din cand in cand o intamplare sau isi recruteaza eroii pentru schitele sau nuvelele sale.   

            Urmarind continutul mai multor carti, observam ca Transilvania este vizata in anume episoade secundare, legate de cele mai multe ori de o alianta militara sau politica dintre moldoveni si ardeleni, de recrutarea unor mesteri de la Bistrita ori din alta parte. Scriitorul simte nevoia stabilirii unui contact direct cu oamenii si locurile din provinciile aflate sub stapanire straina. Inainte de Marea Unire, n-a fost niciodata in Transilvania, in Maramures ori in Banat, dar a cunoscut aceste tinuturi in mod indirect, din relatarile altora. O lectura caracteristica din acest punct de vedere este cea intitulata "Vanatori moldoveni la Brasov, acum un veac " din volumul "Istorisiri de vanatoare " inspirata din "Memoriile lui Niculai Sutu ". Cartile cu subiecte ardelenesti le-a scris in urma unei experiente pe care scriitorul a dobandit-o cu ocazia sustinerii unor cursuri de vara organizate pentru invatatori la Deva, unde avea calitatea de profesor, sau atunci cand, alaturi de Ionel Pop si Stoichita Ieronim a fost pescar si vanator pe Valea Sebesului. Din aceasta perioada dateaza volumele : Valea Frumoasei, Istorisiri de vanatoare, Ochi de Urs, Vechime,  Povestile de la Bradu-Stramb, etc. Atmosfera ardeleneasca este prezenta si in lecturile "Morminte" si "Memoriul lui conu Ilie" cuprinse in volumul "Departari " si "Cele mai vechi amintiri ". Prezenta sa in lumea ardeleneasca avea sa fie remarcata de Ion Agarbiceanu, care scrie in prefata volumului "Valea Frumoasei" astfel : "A dat Dumnezeu ca Sadoveanu sa coboare de cativa ani, sau sa urce si in Ardealul nostru... De cand am oblicit aceasta veste, mi-am zis cu bucurie : de acum va vorbi in cartile sale si despre frumusetile de la noi ".

          Imediat dupa razboiul de intregire a neamului, a publicat cartea "Lacrimile ieromonahului Veniamin " in care figureaza mai multe capitole referitoare la istoria Transilvaniei, cum sunt : Despre razboaiele lui Traian-Imparat in Dacia, Despre ardeleni si suferintele lor, cu subcapitolele:  Cand a venit in Ardeal Iosif-imparat ; Cand s-au sculat motii cu Horia ; Cum a murit Horia la Balgrad ; Cand a cucerit Mihai voda Tara Ardealului.

         Vorbind despre prietenia scriitorului  cu Gavril Istrate, trebuie sa subliniez un episod pe care profesorul universitar il aminteste in scrierile sale : " In 1956, am fost invitat la o sezatoare literara acasa la Sadoveanu, impreuna cu M. Ralea, Tudor Vianu, Alexandru Philippide si Cezar Petrescu. Am ascultat atunci in lectura autorului, patru fragmente din cartea ramasa neterminata " Cantecul Mioarei ". Dupa lectura ultimului fragment, Sadoveanu, fixandu-ma cu privirea, m-a intrebat : "Ai vazut ? Ti-am pus Nasaudul aici. A fost o mare bucurie pentru mine , pentru ca in opera lui a pomenit orasul in care mi-am facut scoala ". Cat de mult l-a iubit, l-a admirat si l-a pretuit pe Sadoveanu, o dovedesc numeroasele studii si articole pe care Gavril Isdtrate i le-a dedicat  de-a lungul vremii. S-a aplecat asupra operei sale din punct de vedere lingvistic, punandu-i in valoare stilul si limba folosita, caracterizata printr-o bogatie lexicala nemaicunoscuta vreunui alt creator de literatura, asa cum precizeaza si Garabet Ibraileanu  : "Vocabularul folosit de el este cel mai bogat. Nici un alt scriitor nu-i poate sta alaturi din acest punct de vedere. In calitatea sa de mare filolog, Gavril Istrate nu ezita sa spuna ca,  prin bogatia de idei si sentimente, prin cuprinderea in preocuparile scriitorului, a tuturor provinciilor romanesti, cu tot ce au ele mai caracteristic, prin limba comparabila, doar cu cea din poeziile lui Eminescu, opera lui Sadoveanu este o lume de frumuseti pe care vom cauta-o zadarnic in operele altor scriitori.

         Prin cartile sale de inspiratie ardeleneasca, Sadoveanu s-a integrat in mod definitiv  in literatura noastra, care este una singura, provincia celor sapte cetati si ne-a dat certitudunea ca ardelenii, moldovenii si muntenii "toti dintr-o fantana cura ", ca nu i-au putut desparti niciodata vicisitudinile istoriei si ca viitorul lor nu poate fi imaginat decat impreuna. Gavril Istrate il numeste cu indreptatita mandrie "cetatean si scriitor al Romaniei Mari ".

Mircea Darosi.